Sistemul de asistență socială a persoanelor cu dizabilități din Județul Iași

Introducere

În contextul drepturilor persoanelor cu handicap apare și termenul de dizabilitate. Termenii de handicap și dizabilitate fac referire la funcționalitatea persoanei, mai concret la ceea ce poate sau nu poate să facă și nu la ceea ce este sau nu este acea persoană. Sunt multe cauze care limitează o persoană să realizeze ceva. Dar cauzele pentru dizabilitate nu țin de capacitatea funcțională a persoanei cât de barierele pe care societatea le pune în calea dezvoltării ca individualitate a persoanei. Drepturile sunt acele garanții sociale care le asigură indivizilor, indiferent de gradul acestora de funcționalitate, egalitate de șanse. Fiecare persoană se naște cu dreptul de a spera la o viață demnă!

Pe teritoriul României, drepturile persoanelor cu handicap se acordă următoarelor categorii de beneficiari:

- adulții care posedă certificat de încadrare în grad de handicap eliberat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sau, după caz, decizie eliberată de comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în termen de valabilitate;

- copiii care posedă certificat de încadrare în grad de handicap eliberat prin hotărâre a comisiei pentru protecția copilului, în termen de valabilitate;

- persoana care are în îngrijire, supraveghere și întreținere un copil cu handicap;

- persoana cu handicap care are în îngrijire, supraveghere și întreținere un copil (cu sau fără handicap) și care nu realizează alte venituri în afara indemnizației lunare care se acordă indiferent de venituri, diferențiat în funcție de gradul de handicap.

În formularea actelor normative internaționale, europene și naționale se remarcă utilizarea a doi termeni: „handicap” și „dizabilitate”.

Conceptul de handicap se regăsește în conținutul legilor și politicilor sociale din România în mod dominant. Legea fundamentală și legea - cadru utilizează termenul de handicap: în Constituția României în art. 50 este prevăzut dreptul la protecție specială a persoanelor cu handicap, în timp ce Legea 448/2006 reglementează drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestora. În înțelesul Legii 448/2006, Art. 2. - (1) „Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale”.

Conceptul de dizabilitate este utilizat în Legea nr.448/2006 doar în art. 16 alin. (4), definind un „termen generic pentru afectări/deficiențe, limitări de activitate și restricții de participare”. Noțiunea dizabilitate apare în Legea nr.221 din 11 noiembrie 2010 care ratifică „Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități” și care descrie persoanele cu dizabilități ca fiind acele persoane care au deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficiențe care, în interacțiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoanelor în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți. Ulterior, Legea asistenței sociale nr.292/2011, art.6 lit. a) definește persoanele cu dizabilități în același mod.

Dicționarul explicativ al limbii române definește doar cuvântul handicap, ca fiind o deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane (făcând referire la aspectul funcțional și operațional al dizabilității).

În elaborarea noii Strategii Naționale privind Incluziunea Socială a Persoanelor cu Dizabilități 2015-2020 - de la „reabilitarea’’ individului la reforma societății (acest act normativ fiind în proces de legiferare) s-a propus preluarea în coordonatele sale esențiale a viziunii Strategiei europeane pentru persoanele cu dizabilități 2010-2020 - „Un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere’’. Este un act normativ care utilizează termenul de dizabilitate. În acest context, se impune tot mai mult armonizarea conceptelor existente în actele legislative europene și naționale, pornind de la definițiile date de Clasificarea Internațională a Funcționalității, Dizabilității și Sănătății formulată în 2001 de Organizația Mondială a Sănătății și prin care se încearcă să se realizeze o sinteză asupra tuturor perspectivelor sănătății: din punct de vedere biologic, individual și social.

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități este un acord internațional care garantează drepturi egale pentru persoanele cu dizabilități. A fost adoptată de Adunarea Generală a Organizațiilor Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006 și ratificată de România prin Legea nr.221 în 11 noiembrie 2010.

Legea cadru în domeniul dizabilității, Legea 448 a fost adoptată de Parlamentul României în decembrie 2006, cu patru ani înainte de a fi ratificată Convenția.

Convenția are 50 de articole în care sunt exprimate clar drepturile persoanelor cu dizabilități. Dizabilitatea se referă la o problemă creată social prin punerea sau neîndepărtarea barierelor sociale și nu se referă la un atribut al individului, așa cum exprimă handicapul. De aceea, drepturile stipulate de Convenție sunt drepturi care asigură accesul liber, nediscriminarea. Drepturile stipulate de Legea 448/2006 sunt acele drepturi care asigură protecția, care acționează doar asupra individului cu atributul de handicap.

Legea 448/2006

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități

http://andpdca.gov.ro/w/wp-content/uploads/2021/10/BULETIN-STATISTIC-adulti-cu-DIZABILITATI-evolutii-trim-II-2021-.pdf

http://andpdca.gov.ro/w/date-statistice-persoane-cu-dizabilitati/

https://www.dasiasi.ro/raport-activitate-al-dgaspc-iasi-semestrul-i-an-2021--dtl-166241.html

Lambru M., (2004), „Parteneriatul public-privat și contractarea de servicii în domeniul social”, Editura Ziua.