Servicii de asistență și îngrijire la domiciliu - persoane vârstnice dependente

Analiza realizată de Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice pentru constata modul în care este reglementat, organizat şi funcţionează sistemul de îngrijire la domiciliu la nivel naţional a cuprins un număr de doar 16 judeţe care au răspuns solicitării de a completa chestionarul adresat instituţiilor publice şi un număr de 32 judeţe, care au completat chestionarul adresat organizaţiilor neguvernamentale, ceea ce sugerează slaba implicare a autorităţilor publice locale în dezvoltarea şi susţinerea activităţilor serviciilor comunitare pentru persoanele vârstnice şi a condus către conturarea unor concluzii care pot susţine măsuri pentru dezvoltarea şi extinderea reţelei de servicii comunitare la domiciliul persoanelor vârstnice.

Avantajele pe care îngrijirea la domiciliu le prezintă în raport cu asistarea în centre rezidenţiale sunt cunoscute ca fiind următoarele:

• creşterea confortului psihic,

• conservarea autonomiei şi funcţiilor sociale ale persoanei

• prevenirea izolării şi menţinerea unei vieţi active

• descongestionarea unităţilor sanitare şi de asistenţă socială,

• creştere a calităţii îngrijirii prin implicarea specialiştilor.

Din analiza rezultatelor cercetării se desprind următoarele:

Aspecte organizatorice:

• Reţeaua geriatrică la nivel national este insuficient dezvoltată. Platforma gerontologică preconizată a se implementa nu se regăseşte în practica instituţiilor publice şi a organizaţiilor societăţii civile decât parţial, fără a exista continuitatea şi

complementaritatea pe care o poate asigura sistemului parteneriatul public –privat.

• Mai multe judeţe au semnalat lipsa unui serviciu destinat penrsoanelor vârstnice în cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială organizate la nivel judeţean.

• O problemă cu care se confruntă sistemul de îngrijiri la domiciliu este lipsa medicilor geriatri, care ar trebui să evalueze persoanele vârstnice iniţial şi periodic şi să facă recomandări pentru întocmirea planului individual de intervenţie. În compensare ar putea fi implicaţi medicii de familie care cunosc polipatologia pacienţilor de vârsta a treia pe care îi au sub observaţie şi care pot de asemenea organiza activităţi de îngrijire medicală la domiciliu.

• Echipa multidisciplinară nu funcţionează astfel încât de cele mai multe ori evaluarea, decizia şi implementarea îngrijirii sunt fracţionate fără ca specialiştii să comunice.

• Structura de personal a unităţilor publice şi private este incompletă, lipsind cel mai adesea specialişti precum: îngrijitori, ergoterapeuţi, kinetoterapeuţi, medici stomatologi. Lipsa acestora a fost semnalată deopotrivă de către furnizorii cât şi de către beneficiarii serviciilor de îngrijire la domiciliu, în corelaţie cu categoriile de servicii care ar mai fi necesare.

• În continuare nu există unităţi cu program nonstop şi foarte puţini dintre furnizori asigură asistenţă medicală de urgenţă deşi problematica specifică vârstei a treia ar impune înfiinţarea unui asemenea tip de intervenţie.

• Furnizorii de servicii socio-medicale la domiciliu sesizează ca principale greutăţi cu care se confruntă: lipsa spaţiilor în care să işi desfăşoare activitatea şi lipsa fondurilor pentru susţinerea programelor.

• Din perspectiva beneficiarilor, persoane vârstnice, îngrijirea la domiciliu ar trebui să se realizeze alocându-se mai mult timp pentru fiecare bolnav, fapt care în present este limitat de numărul redus de personal de îngrijire de care dispun unităţile de îngrijire la domiciliu. O altă problemă semnmalată deopotrivă de beneficiari şi de furnizori ar fi necesitatea extinderii serviciilor care presupun adaptarea locuinţei vârstnicilor, pentru a spori accesibilitatea şi capacitatea de autoservire a acestora.

• Serviciile sociale, socio-medicale şi medicale oferite în prezent persoanelor vârstnice beneficiare cuprind un pachet de bază care ar putea fi lărgit în funcţie de nevoile identificate în rândul populaţiei vârstnice.