NATO este o alianta ce s-a angajat sa apere in mod colectiv tarile sale membre , ca element de baza pentru mentinerea pacii si asigurarea securitatii in viitor , dar , ca urmare a schimbarilor de mare importanta ce au avut loc in Europa in anii 1990 , ea a devenit un catalizator pentru extinderea securitatii si stabilitatii in Europa. Transformarea NATO dupa sfarsitul Razboiului Rece si sfarsitul divizarii in Europa , are drept scop crearea unui inalt grad de cooperare si incredere reciproca , de care va beneficia toata Europa.
Tratatul Atlanticului de Nord , semnat la Washington pe 4 aprilie , a creat o alianta intre 10 natiuni independente europene si doua nord-americane , angajate in apararea reciproca.
Intre 1952 si 1982 alte patru natiuni europene s-au alaturat Aliantei, marind la 16 numarul tarilor membre .Admiterea Republicii Ceha , a Ungariei si a Poloniei pe 12 martie 1999 a ridicat la 19 numarul membrilor.
Tratatul Atlanticului de Nord , care luat in sine este un document foarte simplu , se conformeaza spiritului Cartei Natiunilor Unite si isi deriva legitimitatea din aceasta Carta .
In cadrul Tratatului , tarile membre se angajeaza sa-si mentina si sa-si dezvolte capacitatile de aparare , individual si colectiv oferind baza pentru planificarea apararii colective.
Admiterea de noi membri in cadrul Aliantei corespunde Articolului 10 al Tratatului, care stipuleaza ca alte state europene care sunt in masura sa urmeze principiile Tratatului si sa contribuie la securitatea nord-atlantica pot fi invitate la aderare. Dupa recenta aderare a Poloniei, Republicii Ceha si a Ungariei, conducatorii Aliantei au afirmat ca usile raman deschise pentru alte tari in viitor.
Fiecare din statele membre se angajeaza sa contribuie la dezvoltarea unor relatii internationale de pace si prietenie intr-o serie de moduri, inclusiv prin intarirea institutiilor lor private si promovarea conditiilor de stabilitate si bunastare. Tratatul prevede si eforturile de eliminare a conflictelor in politicile economice internationale ale tarilor membre si de incurajare a cooperaarii dintre acestea.
Criza din Kosovo a fost punctul principal de pe ordinea de zi a Summit-ului de la Washington din aprilie 1999. Conducatorii NATO au evaluat situatia in vederea intaririi deciziei comunitatii internationale de a rezolva conflictul pe cale politica si de a crea conditiile pentru reinstaurarea pacii si pastrarea securitatii viitoare in regiune.
In ultimii ani, Rusia si Ucraina au dezvoltat o relatie independenta speciala cu Alianta, care le-a permis sa deruleze, in multe feluri, programe de cooperare intr-o gama larga de probleme practice de securitate, atat in folosul lor, cat si al Europei in ansamblu. Ambele tari sunt membre al Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic.
In urma deciziei Aliantei de a interveni pe cale militara pentru a pune capat conflictului din Kosovo, Rusia a incetat sa mai participe la o serie de astfel de programe. Totusi, in ciuda diferentelor legate de folosirea fortei armate, tarile NATO au conlucrat strans cu reprezentanti ai guvernului rus in contextul eforturilor diplomatice de a pune capat conflictului din Kosovo si de a gasi o solutie politica de durata.
NATO este increzatoare ca aceasta cooperare NATO-Rusia se va relua si va continua sa se dezvolte intr-un cadru si mai larg. Incurajatoare au fost eforturile pline de succes in privinta cooperarii, mai intai in ceea ce priveste Forta de Implementare, (IFOR), si apoi Forta de Stabilizare (SFOR) in Bosnia si Herzegovina, ca si in multe alte domenii.
In curs de derulare este si un program de cooperare speciala in contextul Dialogului Mediteranean NATO, cu sapte state mediteraneene ne-membre ale NATO (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc si Tunisia). Scopul Dialogului Mediteranean este cresterea securitatii si stabilitatii in regiunea mediteraneana. Securitatea si stabilitatea din aceasta zona este legata de securitatea din Europa.
Rolul NATO este adesea aici unul de coordonare. In luna noiembrie 1998, Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Reactiilor in Situatii de Dezastru (EARDCC), creat in luna iunie a aceluiasi an, a coordonat o operatiune de ajutorare a zonele lovite de inundatii din vestul Ucrainei.
In urma agravarii situatiei in si din jurul regiunii Kosovo, EARDCC a jucat de asemenea un rol cheie in coordonarea ajutoarelor umanitare din partea NATO si a Tarilor partenere pentru a ameliora situatia grava in care se afla refugiatii din Kosovo si a venit in sprijinul tarilor din jur.
NATO deruleaza de asemenea o serie de programe de schimb international referitoare la probleme stiintifice si ecologice ce privesc NATO si tarile Partenere. Aceste programe ofera sprijin pentru cercetarile stiintifice de inalt nivel, incurajeaza dezvoltarea resurselor stiintifice si tehnologice nationale, si permit o reducere a costurilor prin colaborare internationala. O serie de astfel de activitati sunt destinate abordarii problemelor ecologice legate de aparare care afecteaza tarile din jur si care pot fi rezolvate doar prin cooperare.
EFECTELE GLOBALIZARII
Fondul Monetar International a definit globalizarea drept integrarea internationala crescanda a pietelor, atat pentru bunuri si servicii, cat si pentru capital. Termenul de ,,globalizare" este utilizat pentru a explica si a da sens continutului specific al capitalismului contemporan, desi nu toate procesele ce sunt parti componente ale globalizarii sunt noi.
Globalizarea are o suma apreciabila de efecte, pozitive si negative
1) Miga - Besteliu,R : Organizatii Internationale Interguvernamentale, Editura All Beck, 2000;
2) Popa , Vasile: Implicatiile globalizarii asupra securitatii nationale , Editura
Universitatii Nationale de Aparare ,,Carol I", Bucuresti , 2005
3) Manualul NATO, Parteneriat si Cooperare, Editura Nemira ,1995
4) http://www.stirilocale.ro/NATO_istoric
5) http://europa.eu.int/
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
