Șansa la o viață nouă pentru copilul delincvent

1. Identificarea problemei

Delincvenţa juvenilă în România, în perioada de după evenimentele din decembrie 1989, cunoaşte cote extrem de ridicate, atrăgând atenţia specialiştilor dar şi pe a noastră, asupra implicaţiilor acestui fenomen în plan social, economic şi educaţional.

Din analiza datelor statistice şi a datelor instrumentate de poliţie, procuratură şi justiţie, rezultă că peste o treime din infractorii care au săvârşit fapte penale în dauna vieţii, integrităţii şi sănătăţii persoanelor, a avutului particular şi public, sunt minorii în vârstă de pâna la 18 ani, iar rata de creştere a criminalităţii în rândul acestora este superioară celei care caracterizează categoriile de populaţie adultă-potrivit ultimului studiu realizat de Direcţia Poliţiei Judiciare din Inspectoratul General al Poliţiei Române, în 2003, rezultă că 6% din criminali au vârsta până în 17 ani, 37% între 18-29 ani, 43% între 30-50 ani, iar 13,8% peste 50 ani.

Concomitent cu creşterea numărului de minori şi a gravităţii faptelor comise de ei se constată scăderea nivelului de vârstă de la care aceştia îşi încep activitatea infracţională ; categoria de vârstă cea mai expusă tendinţei de fugă, vagabondaj şi mici delicte este cea de 11-14 ani iar categoria de vârstă cea mai numeroasă sancţionată penal este cea de 16-17 ani. De asemenea se manifestă tendinţa de organizare a tinerilor în grupuri de delincvenţi, accentuarea agresivităţii (acte de tâlhărie, omor, viol) precum şi premeditarea unor delicte grave, cu consecinţe ireparabile.

Consider că toate aceste informaţii prezentate mai sus reprezintă o imagine a motivelor pentru care credem că este necesară o intervenţie rapidă.

Apariţia şi constituirea grupurilor stradale, care reprezintă un factor favorizant în comiterea multor acţiuni antisociale, delincvente sunt determinate de aspecte şi elemente cum ar fi: lipsa relaţiilor afective în familia de origine, existenţa unor relaţii conflictuale între părinţi şi copii, lipsa controlului parental în privinţa activităţilor zilnice ale copiilor, participarea scazută a tânărului la activităţi şcolare şi extraşcolare, neatragerea tânărului în activităţi social-culturale. Asemenea grupuri stradale sunt alcătuite, de regulă, din elevi care au abandonat şcoala, care au fugit de acasă, indivizi cu comportamente agresive şi violente.

Din această cauză, proiectul propus se axează pe:

- încurajarea părinţilor minorilor delincvenţi care participă la acivităţile desfăşurate în cadrul centrului de zi de a participa la activităţile de resocializare şi reintegrare desfăşurate în centru;

- prevenirea comiterii unor noi fapte penale;

- eliminarea posibilităţii de abandon şcolar;

- cunoaşterea riscurilor la care se expun minorii care săvârşesc delicte;

- participarea la activităţi extraşcolare, culturale şi gospodăreşti.

Cauzele care au dus la apariţia problemei

a) Socializare imperfectă, discordanţă negativă, realizată în cadrul familiei de origine.

Deşi statusul socio-economic modest şi chiar scăzut caracterizează multe familii, totuşi venitul relativ modic şi anumite dificultăţi materiale ale familiei nu generează, în mod necesar, atitudini negative ale parinţilor şi copiilor şi nici tendinţe de procurare a unor bunuri prin mijloace ilicite. În schimb, dacă se ia în calcul structura şi funcţionalitatea cuplului familial, se poate observa că, dacă forma dezorganizată (divorţ, deces, abandon etc.) a familiei explică, parţial, posibilitatea apariţiei unor manifestări delincvente în rândul copiilor proveniţi din asemenea familii, nu acelaşi lucru se poate spune despre familiile legal constituite, din care provin un număr relativ ridicat de minori infractori. În cazul familiilor legal constituite elemente disfuncţionale, care influenţează negativ socializarea copiilor, pot fi :lipsa de afectivitate între părinţi, conflicte grave şi repetate în familie, lipsa de comunicare şi afectivitate faţă de copii, toate acestea conducând la dizolvarea treptată a cuplului familial şi la realizarea unei socializări imperfecte şi discordante a copiilor. Disfuncţiile ce intervin în structura şi funcţionalitatea cuplului familial, lipsa relaţiilor afective între părinţi şi copii, conflictele familiale etc. influenţează, în foarte mare măsură, formarea şi structurarea personalităţii copiilor, conducând adesea la apariţia sentimentelor de singurătate, nelinişte, înstrăinare, la scăderea toleranţei, la frustrare şi la creşterea predispoziţiilor copilului spre izolare, fuga de acasă, agresivitate. Toate acestea sunt agravate de necunoaşterea şi necontrolarea de către părinţi a activităţilor zilnice ale copiilor, a cercului de prieteni şi a modalităţilor de petrecere a timpului liber. În sfârşit apariţia unor manifestări delincvente în rândul minorilor este sensibil influenţată de modelul şi stilul educativ al familiei, de comportamentul părinţilor în familie, la locul de muncă, în viaţa socială.