Recenzie - Prima dimineața de după

Jean-Claude Kaufmann este sociolog francez, născut în 1948, la Rennes. Teoretician şi cercetător al vieţii cotidiene, Kaufmann este director al CNRS, Centre National de la Recherce Scientifique, al Universităţii Sorbona din Pairs.

Cartea „Prima dimineaţă de după. Cum începe o poveste de dragoste” a apărut în 2002 şi este o cercetare calitativă, prin care autorul încearcă să afle care sunt factorii care influenţează alegerea partenerului în societatea modernă. Kaufmann se opreşte asupra unui singur aspect din viaţa oamenilor, care se dovedeşte a fi extrem de important, şi anume, prima dimineaţa de după o noapte petrecută împreună cu partenerul.

„Prima dimineaţă de după. Cum începe o poveste de dragoste” a apărut la editura Humanitas, Bucureşti, în 2007, în traducere din franceză de Dana Ligia Ilin.

Pentru realizarea acestei cărţi, Kaufmann a lucrat timp de doi ani, perioadă în care a luat interviuri mai multor oameni, de vârste diferite, cu ocupaţii la fel de diferite. Aceştia i-au răspuns la întrebările mai mult sau mai puţin indiscrete: „Climatul interviurilor prezente poate fi rezumat în câteva cuvinte: râsetem, duioşie, nostalgie” (p. 12). Aceasta a fost metoda sa de cercetare. Apoi fiecare interviu a fost analizat şi interpretat din punct de vedere sociologic.

„Prima dimineaţă de după. Cum începe o poveste de dragoste” este structurată în trei părţi: I. Scene din prima dimineaţă, II. Orori şi minuni din primele dimineţi, III. Soarta cuplului se hotărăşte în prima dimineaţă. Subcapitolele au titluri sugestive, care rezumă perfect conţinutul. Iată câteva exemple: Trezirea – „Cine sunt?”, „Nu-i ştiam latura asta”, Patul-cocon – „Prelungirea momentului”, „O plenitudine vidă”, Părăsirea patului – „Pudoarea”, „Dimineaţa e altceva”, Toaleta – „Să-mi dreg un pic faţa”, „Misterele din baie”, Micul dejun – „Sandvici cu cârnat şi prăjituri”, „Pâinea era veche”. Al doilea capitol este împărţit în Dimineţile rele, Dimineţile fermecate, Dimineţile Oarecare.

Această carte poate fi asemănată cu un roman deoarece are un titlu perfect pentru acest gen de proză, se urmăreşte viaţa unor personaje (Kaufmann a dat nume fictive celor pe care i-a intervievat), există intenţia unui fir epic, autorul intitulându-şi fiecare capitol din prima parte a cărţii în ordinea cronologică a întâmplărilor din prima dimineaţă. Însă remarcile sale sunt strict sociologice, Kaufmann încercând să dea o explicaţie din punct de vedere social tuturor lucrurilor care se întâmplă în această parte e vieţii indivizilor.

În „Scene din prima dimineaţă”, Jean-Claude Kaufmann încearcă să aducă în prim-plan de la aspectele generale până la cele mai mici detalii ale primei dimineţi.

Oamenii sunt împărţiţi în două categorii, astfel că acţionează şi reacţionează în funcţie de acestea: cei care sunt gazde şi cei care dorm în „deplasare”. Cei din prima categorie sunt de obicei mai relaxaţi, pot cu uşurinţă să-şi urmeze tabieturile, pe când ceilalţi se simt oarecum stingheri pentru că sunt într-o casă nouă, pe care o descoperă încet, uneori având parte de surprize mai puţin plăcute (de exemplu: prosopul murdar, geamul prea mare de la baie, întâlnirea cu părinţii, tabloul lui Van Gogh). Însă se poate întâmpla ca şi gazdele să fie prinse pe picior greşit, cum ar fi dezordinea din casă, care partenerului ar putea să nu-i placă.

Un lucru important, care ajunge să fie un paradox, este pudoarea. Spre exemplu Colombine se temea să apară goală în prima dimineaţă, aşteptând ca Franck să se ridie din pat, nedorind să se dezvăluie ea prima. Dar unde este paradoxul? Paradoxul este că ea în acea noapte nu avusese niciun fel de probleme în a ieşi dezbrăcată în plină stradă, când luminile de la stâlpi erau aprinse, pentru a ajunge la mare să facă baie. Însă dimineaţa se simţea „aiurea, e al naibii de ciudat” (p. 34). Explicaţia pe care o dă Kaufmann acestei temeri este următoarea: „[teama] este sursa vibraţiilor şi frisoanelor pe care le simţim. Iubirea este un conglomerat de emoţii diferite, printre care se numără şi teama, care joacă un rol de alimentare a intensităţii. Iubirea ar fi un pic fadă fără nelinişte” (p. 38). De asemenea constată că şi bărbaţii au aceeaşi mentalitate când vine vorba de privirea critică asupra trupului lor la coborârea din pat: „Poate că de teama de a nu dezamăgi la nivel fizic, poate că nu am dimensiunile ideale, sunt un pic jenat în acestă privinţă. (Rodolphe)” (p. 40)

Micul dejun este şi el foarte important. O dată coborâţi din pat, cei doi îşi dau seama că acum chiar trebuie să comunice. Dacă în pat lipsa vorbelor era mascată de săruturi şi îmbrăţisări, acum este momentul ca ei să-şi dezvăluie adevărata faţă. De aceea unii preferă micul dejun luat în pat pentru a nu trebui să facă prea mare efort în a vorbi cu celălalt. Apar acum diferenţele de gust, de obiceiuri. Unii beau cacao cu lapte de dimineaţă, acum sunt nevoiţi să bea ceai „de dragul ei” (p. 66). În acest moment cei doi se transformă, îşi schimnbă identitatea, se creează un nou univers, în care obiceiurile lor se întrepătrund. Micul dejun este o nouă ocazie în a-ţi dezvălui partenerul şi mai mult, chiar fără să vrei îl studiezi. Atât bărbatul cât şi femeia sunt atenţi la ceea ce vorbesc, se tem de orice greşeală. Acum ei trebuie să impresioneze, să placă, joacă un rol fără intenţie de la bun început: „A fost din nou un moment de studiere. Nu ştiam ce să-i spun. Şi nici el nu era prea vorbăreţ. Cum eram destul de grăbiţi, asta a accelerat un pic lucrurile. Îmi amintesc: ne sărutam mult, asta să umplem pauzele. Şi trebuie să fi dat drumul şi la muzică. (Fanny)” (p. 77).

Universitatea Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţa Socială