Politici asistențiale în probațiune

La baza cazului corectional se identifica incercarea de a schimba comportamentul clientilor ,modificarea comportamentala fiind urmare a unui proces de interactiune directa,nemijlocita.Totusi,acest proces este vazut in moduri diferite, de unde si varietatea abordarilor domeniului corectional si nu numai: unii autori abordeaza bazele sociologiei ,altii pe ale psihologiei,dar sunt si autori care sustin ca modificarile comportamentale pot fi determinate de factori politici pozitivi sau negativi.

Fiecare asistent social ,ofiter de probatiune sau lucrator care activeaza in domeniul corectional are dreptul sa-si formeze propria abordare de caz,stil personal si cerintele profesionale vor determina modelul ales.Pe langa valoarea terapeutica a acestor modele ele ascund si moduri de a privi lumea ,de a considera viata si in consecinta vor avea o priza mai mare sau mai mica la cel care le va evalua in perspectiva alegerii.prin urmare,fiecare lucrator de probatiune poate examina diferentele si similitudinile existente intre aceste modele ,iar dupa aceea isi poate structura propriul model.

1. Modelul psihanalitic: inspirat din teoriile lui Sigmund Freud,este cel mai cunoscut si mai influent curent psihoterapeutic,fiind caracterizat ca un proces de lunga durata,intensiv si directiv.Obiectivul relatiei cu clientul este aducerea la suprafata a dorintelor ,viselor,fanteziilor,motivatiei ascunse ale acestuia ,in scopul de a-l ajuta pe client sa se elibereze de ele si sa adopte un comportament autentic.O persoana care comite infractiuni relizeaza aceste acte pentru ca a trait evenimente traumatizante in copilarie,a experimentat relatii parentale anormale sau prezinta elemente comune unei personalitati criminale.Prin dezvaluirile care vor duce la maturitate ,purificare,relizare de sine,se considera ca persoana carora li se adreseaza acest model –clientii-isi vor cunoaste mai bine problemele ,capacitatile si limitarile.Ideea de baza a acestei abordari este ca primii ani din viata influenteaza sau determina decisiv comportamentul ulterior al individului.

Abordarea psihanalitica a corectiei isi propune urmatoarele obiective:

-sa ofere ajutor pentru dezvoltarea unui control personal stabil si eficient;

-dezvoltarea unor noi seturi de valori si norme care ii vor permite clientului sa –si ajusteze comportamentul, astfel incat sa nu mai ocoleasca legea;

-dezvoltarea controlului interior si exterior care sa-l ajute pe client sa-si reduca impulsivitatea si sa poata obtine satisfactii afective si in comunitate.

Domeniile specifice implicate in acest model sunt descrise de James Coleman.El afirma ca aceste domenii sunt:

a) individ-grup.Terapia individuala se refera la tratamentul unei singure persoane intr-o sesiune ,in acest moment ,succesul terapiei, de relatia dintre client si consilier.In terapia de grup exista mai multi clienti care sunt tratati intr-o sesiune ;in acest caz de o importanta deosebita este interactiunea si relatia dintre membrii grupului.

b) directiv-nondirectiv.Asistentul social are un rol activ ,el pune intrebari sau ofera sfaturi clientului si isi dovedeste arta de a merge si trai impreuna cu clientul.In abordarea non-directiva clientul este cel care conduce actiunea,asistentul social va actiona doar la nivelul intelegerii si clasificarii sentimentelor si valorilor clientului.

c) lunga –scurta durata.Un proces de lunga durata este clar pentru domeniul corectional ,deoarece relatiile cu clientul nu trebuie sa se opreasca dupa 2-3 luni de la iesirea lui din inchisoare,fiind necesar de a le continua si in cazul in care isi gaseste un loc de munca,urmeaza cursuri de calificare si reorientare profesionala sau este sub tratament psihic.In acest fel printr-un proces de lunga durata se monitorizeaza mai bine schimbarile comportamentale si reintegrarea sociala.

d) relatii sportive.Clientul corectional ve avea nevoie de relatii suportive ,dimensiune care necesita din partea asistentului social dezvoltarea capacitatilor empatice.Principalele obiective ale acestor relatii sunt consilierea si directionarea clientului in anumite momente dificile.

e) eliminarea partenelor criminale-dezvoltarea abilitatilor si obtinerea unei satisfactii mai mari.Din acest punct de vedere relatiile cu clientul trebuie indreptate spre schimbarea defectuoaselor paterne de luare a deciziilor cu privire la adaptare si ajustare dar spre cresterea abilitatilor educationale sociale si profesionale .De exemplu ,clientul poate fi inscris intr-un grup de terapie intensiv bazat pe modalitatea de ralationare corecta in societate.Aceste doua elemente pot duce la o adaptare mai buna a clientului corectional atunci cand acesta a iesit din inchisoare.

f) control interior-exterior al comportamentului.In general scopul primar al domeniului corectional este de a schimba premisele interioare ale clientului despre valorile vietii asfel incat el sa ajunga la un control cognitiv al comportamentului.

Principala limitare care se regaseste in aceasta abordare este ca, cei specializati in psihoterapie pleaca de la premisa ca populatia de infractori este relativ omogena, ca toti infractorii au probleme interioare serioase si de aceea ei nu se pot comporta intr-un mod social valid. Unii criminali si delicventi nu se incadreaza in aceasta caracterizare, ei manifestand un comportament normal si un ego suficient de puternic. Din acest punct de vedere, munca de caz si consilierea sunt deseori incongruente cu caracteristicile infractorilor.