Persoanele cu Dizabilități

După cum bine știm, problematica persoanelor cu dizabilități ia amploare pe zi ce trece, și vedem de la caz la caz, oameni care sunt tot mai mult prinși în această neputință care îi macină mereu. Fie că au rămas așa din cauza unui accident, fie că așa s-au născut, ei trăiesc într-o lume total diferită de cea a oamenilor normali. Nu de foarte mult timp, ei beneficiază de servicii specializate la centre de acest gen, însă este prea puțin pentru ei mai ales că în România, ajutorul pentru persoanele cu dizabilități este puțin și abia dacă le ajung pentru un trai mai puțin spus decent.

Integrarea și incluziunea persoanelor cu dizabilități sunt condiții ale respectării drepturilor fiecărui cetățean. Principiile fundamentale, care au schimbat realitățile din domeniul calității vieții, educației și integrării persoanelor cu dizabilități în viața socială au ca fundament drepturile omului. Respectarea drepturilor și a demnității persoanelor cu dizabilități, în baza Declarației Universale a Drepturilor Omului, care proclamă că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi, că sunt înzestrate cu rațiune și constiintă și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.

- Beneficiarii consilierii și psihoterapiei sunt persoanele cu dizabilități care primesc serviciile specializate ale medicilor, psihologilor , psihopedagogilor și asistenților sociali în centrele specializate pentru această activitate. Dizabilitatea – termen generic pentru deficiențe (afectări), limitări de activitate și restricții de participare; relevă aspectul negativ al interacțiunii individ-context. Dizabilitațile pot fi cauzate de deficiențe (fizice, senzoriale sau intelectuale), de condiții de sănătate (boli mintale/neuropsihice) sau de mediu.

Dizabilitățile (ca și deficiențele) pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive, sau chiar regresive. . Astfel spus, statul trebuie să-i asigure persoanei cu handicap şi numai acelei persoane cu handicap mintal o viaţă decentă, garatîndu-i autonomia într-un sens şi participarea la viaţa socială în celălalt sens.

Pînă în prezent statul îi oferea acestei categorii de persoane servicii într-un cadru instituţionalizat sau contribuţii materiale limitate. Pe lîngă această calitatea serviciilor menţionate lasă de dorit, iar personalul implicat în acordarea acestora lasă de cele mai multe ori de dorit. Persoanele cu deficienţă mintală sînt ocrotite în aşa instituţii cum sînt azile pentru persoane cu deficiență mentală, spitale cu regim special, centrul de reabilitare pentru invalizi şi alte instituţii specializate unde sînt încadrate persoanele cu acest tip de handicap. Instituţiile sociale se conformează principiilor de bază ale asistenţei sociale şi scopurile principale stabilite. Astfel, persoana cu orice grad de handicap mai ales fizic sau mintal este cazată, acestuia fiindu-i asigurată întreţinerea completă şi îngrijirea la nivel funcţional, de reabilitare şi existenţă socială. Asistenţa socială a persoanelor cu handicap mintal presupune două direcţii mari de abordare. Pe de o parte, utilizînd metode generale de intervenţie a asistenţei sociale, pot fi rezolvate cazuri urgente, de criză, în care pot fi implicate persoane cu handicap mintal. Prin aceasta se au în vedere aspecte cum ar fi asistarea familiilor ce au în componenţa astfel de persoane sau educarea comunităţilor în sensul formării unor atitudini pozitive faţă de aceste persoane. Pe de altă parte, utilizînd căi şi mijloace specifice se poate interveni pentru rezolvarea a problemelor pe care le au indivizii la nivel mintal.

Probleme care necesită soluționare :

- lipsa accesibilităților la clădirile și mijloacele de transport;

- lipsa unui sistem juridic specializat;

- lipsa de claritate în ceea ce privește modul în care se aplică legea;

- lipsa parteneriatelor publice private;

- lipsa transparenței privind direcționarea fondurilor;

- lipsa accesului la educație a persoanelor cu handicap;

- Consilierea, în înțelesul său clasic, se rezumă la o triplă perspectivă: psihologică, pedagogică și socială asupra activităților cu valențe etice pe care le va întreprinde consilierul în scopul ajutării beneficiarilor săi în vederea angajării în acel tip de comportament care să-i conducă la soluționarea optimă a propriilor probleme. Pentru atingerea scopului, consilierul va lua legătura și cu persoanele semnificative din viața beneficiarilor săi : părinții, bunicii, educatorii, colegii, anturajul ținând cont de variabila vârsta a persoanei consiliate si extinzându-și la nevoie, activitatea de consiliere și asupra acestora. Programele de intervenție și serviciile de suport invocate de serviciile de consiliere psihologică sunt eficiente atunci când evaluarea persoanei cu dizabilități este complexă și validă alături de celelalte evaluări: medicală și socială. Psihoterapia a fost contemporană primului act terapeutic și ea a însoțit în mod explicit sau implicit, medicina în decursul istoriei sale. Ea a fost prezentă și dincolo de ariile medicinei ori de câte ori, omul a avut nevoie de suportul moral al Omului.