Obiceiuri de nuntă în satul Bunești

Intr-o zi ploioasa, dar plina de entuziasm mi-am inceput proiectul de cercetare al obiceiului de nunta specific satului in care bunicii din partea mamei , strabunicii si generatiile anterioare lor au trait , au primit si au daruit mai departe obiceiuri ale caror elemente se regasesc si astazi in acelasi sat frumos, incarcat de urma trecutului, dar adus in prezent de catre tinerii care au ales sa traiasca in continuare aici.

Voi sublinia in cateva randuri elemente care vorbesc putin despre satul Bunesti, satul in care inca mai pastrez putine urme ale copilariei mele.

Bunesti este comuna care se afla in apropierea orasului Ramnicu Valcea (20 km), aflandu-se in “marele bazin pomicol al depresiunii subcarpatice, pe soseaua DN67, care leaga Ramnicu Valcea de Targu Jiu”.Din punct de vedere al atestarii istorice, numele satului “Bunesti” este probabil cu mult mai vechi decat apare in documente oficiale, prima data fiind folosit acest nume in 1500 de catre Radu Voda cel Mare, care imputerniceste domnia fratilor Cirstea si Cirstian ca si boieri cu mosii in Bunesti, Govora si Cacova.*

Nu am reusit sa aflu istoria exacta a numelui acestei localitati care se presupune ca ar data dinaintea dacilor, ca si anexa a puternicului centru dacic Buridava, de la Cocosata-Ocnita, potrivit descoperirilor facute (razboi de tesut de la Govora-sat, brazdarul de fe. de la Sutesti- sec 2.)

Am ales sa studiez un obicei de familie , -Nunta- .

Cercetarea nu a fost una ampla, aceasta restrangandu-se la intervievarea propriu-zisa a numai catorva persoane printre care bunica mea, doi vecini(sot si sotie) si un domn profesor de istorie, care mi-a dat cateva repere cronologice legate de comuna, dar si alte cateva detalii referitoare la tema mea.

Nunta este unul dintre cele mai importante momente din viata unui om. In zona Bunestilor, la fel ca si in numeroase alte zone, nunta este precedata de petit, care se facea cu cel putin 2-3 saptamani inainte de nunta, cand flacaul venea sa ceara fata de la parinti. De obicei, cei care peteau erau : mirele,tatal sau si un om mai important sau mai popular din sat, care sa poata discuta cu parintii fetei despre darul de nunta (bunica mea ii spune “dota”), dorindu-se ca acesta sa fie cat mai consistent.

De multe ori cand parintii tinerilor nu se puteau intelege in privinta darurilor, a zestrei pe care fata trebuia sa o primeasca, casatoria nu mai avea loc in ciuda faptului ca tinerii se cunosteau si se iubeau (acesta fiind cazul unuia dintre vecinii bunicii mele). Total opus este insa cazul bunicii mele, care a avut parte de o “casatorie aranjata”, pentru ca in ciuda faptului ca ea nu isi cunoastea viitorul sot, parintii lor se intelesesera in privinta dotei.

Din spusele celor intervievati, petitul se facea de regula numai in zilele de Sambata sau Duminica, iar nunta se tinea Duminica.

Pentru ca doi tineri sa se poata casatori, era nevoie de nasi spirituali care, in mod obligatoriu, trebuiau sa fie din randul nasilor de botez ai mirelui, pentru ca altfel se zicea ca noul cuplu casatorit poate fi blestemat de acestia.

Pentru ca tinerele sa se poata marita, aveau nevoie de o lada cu zestre, numita “lada de Brasov”. In interiorul acestei lazi se puneau lucruri de-ale miresii, dar si o sticla cu vin, doua pahare si doua farfurii de lut pentru mire.

Lada de zestre era transportata de catre baieti tineri (“flacai”) din sat, intr-un car in care se aflau si perne de paie sau fulgi, diverse obiecte de mobilier, covoare, perdele,scaune, in functie de bunastarea familiei miresei.

Cu o zi inainte de nunta, mai exact Sambata, lautarii si mirii insotiti de 2-3 barbati “mai isteti si mai buni de gura” mergeau prin sat pentru a vesti nunta ce urma sa aiba loc, pentru ca nimeni nu putea veni la nunta neinvitat, exceptie facand fetele si baietii care veneau pentru joc. Fiecare satean trebuia sa guste din aceeasi plosca mereu plina cu vin sau tuica, dandu-si astfel “consimtamantul” mutual al participarii la eveniment.

Ajunsi la cel invitat cu intreg alaiul, se spunea “Buna dimineata!”, indiferent daca era dupa-amiaza sau chiar seara . Mireasa saruta mana celui pe care il invita, iar acesta trebuia sa ii daruiasca o mica suma de bani.

Urarea pentru plosca:

“Pe-aici lata, pe-aici lata,

Ia mai inchinati odata,

Dar daca-nchinati prea tare,

Caciula din cap va sare!

C-avem tuica de Bunesti

Cand o bei te veselesti,

Nu de-a voastra zama prunii

De bei pan’ te latra cainii

Si te baga dupa soba sa stai cu greierii de vorba!”

Dupa “colinda plostii” prin sat, ajunsa acasa, mireasa primea diverse daruri de la rudele apropiate, si tot in acest timp se facea si bradul de nunta care era facut de prieteni ai celor doi tineri. Se puneau doi brazi la mireasa, doi brazi la ginere si doi brazi la nasi; brazii erau facuti din zurgalai, naframe, panglici rosii si hartie, iar varful era acoperit de un cozonac sau o sticla de tuica.

In aceeasi seara de Sambata, mireasa trimitea ginerelui o perna cusuta chiar de ea, pe care aseza florile de nunta (erau facute din beteala sau hartie poleita), impreuna cu camasa ginerelui, cusuta tot de catre mireasa, inceputa de aceasta chiar in ziua petitului, acestea fiind duse la ginere de catre sora (numita sau biologica a ginerelui).

pregatit pentru cursul de Antropologie Culturala- anul II-Sociologie.