Modalități de persuadare în discursul politic

Modalitati de persuadare si efectul perlocutionar în discursul politic

Discursul politic este o componenta esentiala a limbajului începutului de secol 21. Democratizarea înregistrata în majoritatea statelor europene în ultimul deceniu a facut ca limbajul sa devina principala arma de atac al adversarului politic.

În articolul de fata am analizat, dintr-o perspectiva lingvistica, un corpus alcatuit din douazeci si opt de discursuri rostite în timpul campaniei electorale pentru presedintie din 2000 de Ion Iliescu si C. V. Tudor, pe de o parte, si de Al Gore si G. W. Bush, pe de alta parte. Aceasta comparatie s-a nascut din dorinta de a vedea daca în discursurile analizate exista elemente comune între cele doua campanii electorale, daca modalitatile de persuadare folosite de candidati sunt similare.

1. Consideratii teoretice

Analiza pe care am întreprins-o are doua componente: am încercat sa vad care sunt elementele discursive care au dus la persuasiune si pe baza acestora si a teoriei Relevantei (Sperber si Wilson, 1986) am analizat efectul perlocutionar, componenta a oricarui act de vorbire.

Efectul (sau actul) perlocutionar poate fi definit ca (&) efectele pe care le produc asupra receptorului enunturile cu o anumita forta ilocutionara.1 Efectul perlocutionar poate fi eficient sau ineficient. Ambele efecte perlocutionare pot fi definite prin prisma intentiilor vorbitorului: efectul perlocutionar eficient este efectul pe care vorbitorul vrea sa-l aiba asupra ascultatorului, în timp ce în cazul efectului perlocutionar ineficient intentiile vorbitorului nu se materializeaza.

Este adevarat ca efectele perlocutionare nu au marcatori expliciti în structura enuntului, motiv pentru care aceasta dimensiune a oricarui act de vorbire nu a fost studiata în profunzime pâna acum. Articolul de fata nu-si propune o analiza exhaustiva a efectului perlocutionar din mai multe motive: în primul rând, o astfel de analiza este interdisciplinara, presupunând atât elemente lingvistice, cât si din domenii cum ar fi psihologia sau sociologia; în al doilea rând, ar fi fost necesara si o munca de teren care s-ar fi putut concretiza în chestionare sau sondaje de opinie. Pentru a afla ce efect are un anumit discurs politic asupra auditorului, o astfel de practica ar fi fost mai mult decât binevenita. Totusi, acest lucru a fost imposibil pentru ca în momentul în care a fost scris prezentul articol alegerile prezidentiale avusesera loc cu mai bine de doi ani în urma: un sondaj dupa atâta timp nu ar fi fost relevant, pentru ca rezultatele campaniei erau cunoscute si ar fi influentat raspunsurile intervievatilor.

Din aceste motive, analiza de fata este pur lingvistica. Candidatii la presedintie folosesc limbajul pentru a-si convinge auditoriul sa-i voteze. Astfel, în cazul în care un candidat obtine un numar mare de voturi, în cazul în care este ales, se poate afirma ca efectul perlocutionar a fost unul eficient. În caz contrar, avem de a face cu un efect perlocutionar ineficient.

Ne putem întreba ce face ca un discurs, chiar si un discurs politic, sa aiba un efect perlocutionar eficient. Raspunsul, în cazul de fata, este: un mesaj relevant. În articolul de fata, un fenomen este relevant pentru un individ daca si numai daca una sau mai multe

supozitii pe care fenomenul le face sa se manifeste sunt relevante pentru individ2. Sperber si Wilson (1986) considera ca un act de comunicare ostensiv-inferential are loc atunci când un vorbitor face vizibila unui auditoriu intentia sa de a aduce la cunostinta acestuia o noua informatie.3 Comunicarea ostensiv-inferentiala nu poate avea loc în absenta atentiei. Acelasi lucru este adevarat si în cazul discursurilor politice. Ascultatorii trebuie sa fie atenti la stimulii ostensivi si la intentiile vorbitorului din proprie initiativa. Un astfel de stimul trebuie sa dezvaluie intentiile vorbitorului si asta se întâmpla pentru ca stimulii ostensivi garanteaza relevanta. Emitând mesaje, vorbitorii fac apel la atentia auditorului, si astfel sugereaza ca discursurile lor sunt relevante, ca merita atentia receptorilor.

Un act ostensiv de comunicare reprezinta un apel la atentia ascultatorilor. Astfel, auditorul are dreptul sa creada ca ceea ce li se comunica prin intermediul stimulului ostensiv este relevant pentru ei, sau ca cel putin emitatorul considera asta. Receptorii nu doar spera ca mesajul este relevant, ci au asteptari precise legate de relevanta mesajului. Comunicarea ostensiv-inferentala implica faptul ca emitatorii comunica ascultatorilor relevanta stimulilor, ceea ce înseamna ca un act de comunicare ostensiva comunica o prezumtie de relevanta.

Conform aceleasi teorii, un mesaj este relevant, si astfel procesat de un receptor, daca si numai daca efortul depus de ascultator la procesarea mesajului este cât mai mic posibil. Fiind un factor negativ, relevanta unui mesaj este mai scazuta atunci când efortul de procesare este mai ridicat decât se asteapta ascultatorul.

În lumina considerentelor teoretice prezentate, principiul relevantei poate fi definit astfel: Orice act de comunicare ostensiva comunica prezumtia propriei sale relevante optime.4

Pentru a analiza efectele pe care le au discursurile politice asupra ascultatorilor, am folosit principiul relevantei si teoria comunicarii ostensiv-inferentiale pentru urmatoarele motive:

(1) Candidatii la presedintie trebuie sa atraga atentia auditoriului asupra intentiilor lor informative si acest lucru se realizeaza pe baza stimulilor ostensivi;

(2) Ascultatorii se asteapta ca vorbitorii / candidatii sa comunice numai informatii relevante;

(3) Ascultatorii se asteapta ca procesarea mesajelor sa implice un nivel scazut de efort si sa duca la modificari importante ale mediului lor cognitiv, adica se fie relevante;

(4) Candidatii îsi folosesc discursurile ca stimuli ostensivi si astfel comunicarea devine ostensiv-inferentiala;

Referat la Tehnici de comunicare, Sociologie