Metoda anchetei prin interviu

I.Definirea Interviului

In limba romana, termenul de interviu reprezinta un neologism provenit din limba engleza (interview-intrevedere, intalnire), fiind utilizat deopotriva in jurnalistica si in stiintele socio-umane.(Madeline Grawitz, Metodes des scientes sociales, Paris,Dalloz, in Chelcea S. 2004, p.149)

Definim interviul de cercetare ca o tehnica de obtinere, prin intrebari si raspunsuri a informatiilor verbale de la indivizi si grupuri umane in vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socio-umane.

Interviul se bazeaza pe comunicarea verbala si presupune intrebari si raspunsuri ca si chestionarul (scris).

Convorbirea reprezinta elementul fundamental in tehnica interviului, intrevederea nu este obligatorie. Utilizarea acestuia in cercetare trebuie sa conduca la stabilirea relatiilor dintre variabile, la testarea ipotezelor.

-interviul presupune intrevederea dar nu se confunda cu aceasta;

-nu exista interviu fara convorbire, dar nu orice conversatie constituie un interviu;

-interviul reprezinta mai mult decat un dialog pentru ca nu intotdeauna dialogul are ca scop obtinerea de informatii;

-interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul pentru ca acesta din urma evoca obligatia interlocutorului de a raspunde, constrngera exterioara. Din contra interviul presupune libertatea de expresie a personalitatii, chiar bucuria oamenilor de a-si spune cuvantul, de a-si face publice opiniile. (Tratat de psihologie sociala, Roger Daval et al.1967,121 in Chelcea S. 2004, p.150)

Interviul este” o conversatie-interactiune intre un cercetator (cineva/o persoana care doreste sa obtina informatii) si un informant (cineva/o persoana care probabil are informatiile importante si necesare pentru a gasi raspunsul la problema de cercetare ) ” (Berger, A, A, 2000, Media and Comunication research Methods-An Introduction to Qualitative and Quantitative Approches, Sage Pbl. in Chelcea S., 2004, p150)

Se recomanda utilizarea anchetei prin interviu „cand trebuie studiate comportamente dificil de observat pentru ca se desfasoara in locuri private, cand se cerceteaza credintele si atitudinile, neexistand documente scrise despre acestea. ”(Stacey M.,1970, Methods of Social Reserch. Oxford:Pergamon Press; in Chelcea S., 2004,p. 151)

Interviul poate fi de tip explorator, de identificare a variabilelor si relatiei dintre variabile acesta putand constitui insrumentul principal de recoltare a informatiilor in vederea testarii ipotezelor sau de obtinere de inforematii suplimentare.(Fred N. Kerlinger,1973, Foundation of Behavioral Research-editia a doua- New York :Holt, Rinehart and Winston; in Chelcea S., 2004, p151 )

II.Tipuri de interviuri si criterii de clasificare

In literatura de specialitate consacrata interviului ca tehnica de cercetare se intalnesc diferite criterii de clasificare si anume: calitatea informatiilor obtinute, gradul de libertate al cercetatorului in abordarea diferitelor teme si formularea intrebarilor precum si in schimbarea sau respectarea succesiunii lor; repetabilitatea convorbirilor, numarul persoanelor participante; statusul social- demografic al acestora; modalitatea de comunicare; fuctia implinita in procesul de investigatie.

Din punctul de vedere al continutului comunicarii se poate face distinctie intre interviul de opinie si interviul documentar.

Dupa domeniul abordat: politic, economic, social, cultural etc.

Calitatea informatiilor depinde foarte multi factori. Intre acestia durata convorbirii ofera serioase garantii privind nu numai volumul informatiilor dar si calitatea lor.

In functie de gradul de libertate al cercetatorului in alegerea temelor de investigatie in ceea ce priveste formularea numarul si succesiunea intrebarilor interviurile pot fii:(Grawitz M. 1992, Metodes des sciences sociales. Paris Dalloz in Chelcea S., 2004, pp156,157)

1. Interviul clinic

2. Interviul in profunzime

3. Interviul cu raspunsuri libere sau ghidat

4. Interviul centrat sau focalizat

5. Interviul cu intrebari deschise

6. Interviul cu intrebari inchise

(Chelcea S., 2004, p.156)

II.1.Interviuri nestructurate

Nondirectivitatea se bazeaza pe insturarea unui climat particular, in patru dimensiuni: acceptarea neconditionata a celuilalt, neutralitatea binevoitoare, autenticitatea si empatia. Climatul se dovedeste a fi un un aspect essential.(Abric JC, 2002, p.54)

Interviul clinc reprezinta forma extrema a interviului nestructurat si ilustreaza cel mai bine specificul interviului nondirectiv. Acesta a fost propus ca tehnica de investigatie psihoterapeutica (de Carl Rogers). El urmareste sa sprijine efortul pacientului de constientizare a sentimentelor sale confuze, care ii provoaca teama.

Interviul clinic nu se utilizeaza numai in scop terapeutic, ci si pentru psihodiagnoza, pentru orientarea profesionala sau in activitatea de asistenta sociala in vederea cunoasterii personalitatii. In cercetarea socio-umana interviul clinic este utilizat de multe ori cu scop explorator, in faza initiala a investigatiilor pentru gasira acelor informatii care sa orienteze demersul de cercetare.

Interviul este una dintre cele mai importante metode prin care se realizeaza ancheta sociologica.