Practica Asistentei Sociale moderne, spre deosebire de actiitatile asistentiale din epocile anterioare , ca si de angajamentele individuale voluntare de sprijin acordat celor aflati în situatii dificile, se caracterizeaza printr-o tot mai accentuata profesionalizare si scientizare, pe coordonatele domeniului socio – uman.
Practica asistentei sociale consta în aplicarea si utilizarea unor valori, principii si metode specifice pt atingerea urmatoarelor scopuri: sprijinirea oamenilor în obtinerea de resurse si servicii, consilierea si sprijinirea psihologica a indivizilor si microgrupurilor; participarea la elaborarea si promovarea legislatiei sociale.
România a pornit în decembrie 1989 cu una dintre cele mai nefavorabile situatii (desi initial s-a crezut contrariul, având în vedere faptul înselator ca se platise datoria externa), fiind înca din acel moment plasata destul de mult în urma tarilor din zona Europei Centrale.
Primul fenomen social nou aparut în zona ex-comunista a fost somajul, despre care a început sa se vorbeasca oficial înca din 1990. Dupa socul asumarii publice a acestui termen, care - alaturi de ,,faliment" - parea desprins din reportajele TV despre ,,înfricosatoarele realitati capitaliste", reportaje cu care românii fusesera învatati înainte de 1989, s-a intrat repede în faza masurarilor statistice si a comentariilor de presa, mai mult sau mai putin pertinente. Valorile oficiale au indicat, de exemplu, 3% în 1991, apoi o crestere continua în anii urmatori, 10,9% în 1994 si 11,6% în 1998 (Business Central Europe, The Annual 1998/99), cu perspective reduse de ameliorare pe termen scurt. Cea mai mare parte a somerilor proveneau din industria grea, aflata la începutul unui lung declin.
Un alt fenomen social al anilor 90 a fost subtierea segmentului activ al populatiei (,,deflatie sociala"), respectiv cresterea accelerata a numarului de pensionari si asistati social. În afara intrarilor în somaj, despre care am amintit anterior, pensionarea timpurie, la cerere (deci înaintea limitei de vârsta) a fost abuziv utilizata ca alternativa la somaj în ultimii zece ani iar efectele secundare ale acestei politici se fac simtite acum în bugetul asigurarilor sociale. Într-adevar, se poate spune ca cei aproximativ sase milioane de pensionari, la care adaugam un milion si jumatate de someri (plus o ,,încarcatura sociala" naturala de aproape cinci milioane de copii si tineri cuprinsi în diverse forme de învatamânt) reprezinta prea mult pentru o economie care produce din ce în ce mai putin. În 1998, pentru a fi si mai expliciti, numarul pensionarilor îl depasise deja pe cel al salariatilor iar tendinta a continuat sa se manifeste, ceea ce explica în parte dificultatile majore ale sistemelor de asigurari sociale.
Scaderea puterii de cumparare a populatiei este asociata cu ceea ce în limbaj politic si mediatic s-a numit degradarea nivelului de trai, adica reducerea continua si drastica a veniturilor reale ale cetatenilor în comparatie cu nivelul tot mai înalt al preturilor. În 1997, spre exemplificare, salariul mediu pe economie ajunsese sa reprezinte doar 58% din valoarea corespunzatoare momentului decembrie 1989 (Mihut si Lauritzen, 1999) iar în cazul pensiilor situatia era si mai severa.
Restructurarea cheltuielilor a reprezentat o consecinta directa a scaderii puterii de cumparare, majoritatea familiilor din România cheltuind din ce în ce mai mult (procentual) pentru asigurarea costului alimentar. Datele statistice indica o ,,alocare bugetara" pentru alimente de aproape 60% din cheltuielile totale ale unei familii obisnuite si de cca 40% în cazul familiilor de patroni. Aceste valori sunt desigur foarte mari pentru o tara cu aspiratii comunitare, acceptându-se în general ideea ca ponderea cheltuielilor alimentare într-o tara europeana dezvoltata nu poate depasi 30% din totalul cheltuielilor, limita care este considerata de unii autori o posibila definire a pragului de saracie.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
