Georg Simmel

Georg Simmel

Georg Simmel este actualmente unul dintre sociologii clasici cei mai ”în vogă” în sociologia occidentală. Nu același lucru se poate spune și despre reacția contemporanilor lui Simmel, reacție extrem de diversificată. A fost numit ”cel mai neglijat dintre fondatorii sociologiei moderne”. Caracterul multiparadigmatic al lui Simmel a fost privit de unii ca fiind lipsă de ”științificitate” a disciplinei și de alții ca fiind un atu al științei noastre.

Unul dintre motivele pentru care Simmel nu a fost cunoscut este acela că după primul război mondial, centrul de greutate al sociologiei s-a mutat din Europa în America. Marile teorii ale sociologiei clasice sunt abandonate în favoarea elaborării metodologiei de cercetare. Un al doilea posibil motiv al ”uitării” lui Simmel este faptul că tipul de analiză pe care Simmel îl desfășoară și instrumentarul teoretico – metodologic pe care îl întrebuințează vor atrage atenția științelor sociale abia prin unele cercetări de factură postmodernistă, prin curentul structuralist și post – structuralist european.

La vârsta de 27 de ani, Georg Simmel a primit un post la Universitatea din Berlin, care presupunea susținerea de cursuri opționale. Prelegerile sale erau pline de conținut, captivante, inspirate, combinând analiza logică limpede cu o abordare artistică.

Activitatea didactică este dublată de o intensă activitate publicistică: peste două sute de articole și peste cincisprezece volume. În ciuda înaltei aprecieri din partea studenților și a succesului ca publicit și om de cultură, cariera sa universitară avansează foarte greu, abia la 43 de ani – vârstă la care se obținea de obicei titlul academic suprem – Simmel primește abia gradul didactic imediat superior celui precedent. Simmel aborda multe domenii și teme, iar maniera în care trecea, cu originalitate și strălucire, de la o chestiune la alta, din domenii diferite, era considerată superficială de colegi și de superiori, ce considerau necesară specializarea cercetării.

Ultimii ani din viață i-a petrecut ca profesor de filosofie în Strassbourg, războiul având un impact asupra lui. Simmel simte nevoia să redobândească un sens mai profund al existenței prin implicarea în viața întregului, a comunității. Până la război nu l-a interesat evoluția istorică a perioadei, ci mai degrabă evoluția culturală, ideatică, estetică, cu alte cuvinte, îl preocupa reflectarea la nivel intelectual, nu realitatea. Evoluția ulterioară a războiului îl deprimă profund – ceea ce se desfășura părea din ce în ce mai puțin să fie o renaștere a vigorii culturale și a spiritualității europene, cât mai degrabă distrugerea fără discernământ a oricărei valori recunoscute până atunci.

Simmel își caută din nou liniștea în opera intelectuală, ultimele zile scriind cea din urma carte (Privire asupra vieții), o metafizică a vieții scrisă parcă în pofida cancerului care-i măcina trupul, a pieirii sale pe care o știa aproape, dar și a morții unei epoci și a unei lumi ce avea loc in jur.

În primele sale scrieri, Simmel a avut o serie de influențe pozitiviste, precum perspectiva evoluționistă (deși el nu crede în progresul social), tendința spre generalizări, cercetarea cauzalității fenomenelor etc. Prin demersul său sociologic, dar și prin cel de filosofie a istoriei, de estetică, Simmel reușește să redea societății sensul de concept cultural și să elaboreze poate cea mai adecvată imagine a modernității ca epocă culturală.

Simmel este considerat autorul unei sociologii ”formale”, unde forma și noțiunea corespunzătoare ei, conținutul sunt concepte axiomatice ale gândirii lui. Toată opera sa se bazează pe presupunerea că lumea ca întreg și toate aspectele ei devin obiecte posibile pentru experiență și cunoaștere numai dacă se constituie în interiorul unei forme sau al unor forme. O formă reprezintă o categorie sau un ansamblu de categorii, iar o altă descriere pe care Simmel o face formelor este aceea de ”limbaje” în care lumea sau aspecte ale acesteia pot fi traduse. O formă reprezintă deci o taxonomie, un sistem de clasificări sau o schemă conceptuală, cu ajutorul căreia se poate insitui ordine în realitatea pe care oamenii o cunosc. Însă Simmel nu clarifică niciodată pe deplin conceptul de formă, avertizând într-o scriere: ”categoria conținut și formă este una dintre cele mai relative și subiective în întreaga arie a gândirii. Ceea ce este formă într-un aspect este conținut în altul; și, la o analiză mai atentă, antiteza conceptuală dintre cele două se dizolvă într-o simplă opoziție graduală, având o determinare dată de diferența dintre general și specific.”