Fumatul în Mediul Militar

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Tema proiectului

Fumatul este unul dintre cele mai răspândite vicii din lume. Datorită acestei largi răspândiri, numărul victimelor acestui obicei este considerabil. Mână în mână cu alcoolul și cafeaua, tutunul conduce către un mod de viață nesănătos, mărind șansele apariției bolilor, si scurtând durata de viată. Țigările produc anual aproximativ 5 milioane de morți în lume. Între bolile care pot fi produse de țigări se numară cancerul pulmonar, care este și cel mai frecvent, cancerul de col uterin, rinichi, pancreas, stomac; leucemii, cataractă, pneumonie, boli cardiovasculare, infertilitate; și poate de asemenea înrăutății simptomele bolilor deja existente în organism. Există studii din care rezultă că între cauzele care determina oamenii să se apuce de fumat se numără stresul, anturajul și chiar evenimentele cu implicații emoționale puternice.

Fumatul este un obicei frecvent întâlnit la orice fel de persoane, însă, prin acest studiu, voi încerca să demonstrez că, același obicei, în mediul militar se manifestă diferit și este întâlnit mai frecvent. Astfel, în acest studiu voi propune determinarea printr-o metoda de cercetare dacă intr-adevăr oamenii care fac parte dintr-un domeniu militar recurg mai adesea la fumat ca metodă de detașare, față de cei din mediile civile.

Motivația personală

Am ales să cercetez această temă deoarece consider că, făcând parte dintr-un mediu militar și fumând ocazional, acest proiect m-ar putea ajuta personal, prin determinare cauzelor care duc la acest viciu, să conștientizez motivul pentru care am ales să fumez. Trebuie să recunosc de asemenea că pe parcursul elaborării acestui proiect am fumat aproximativ 10 țigări, ceea ce mă determină să mă gândesc că un posibil potențator al acestui obicei este teama de examene și proiecte. O mare parte din colegii mei sunt și ei fumatori, dintre care unii s-au apucat după ce au intrat în mediul militar, iar adesea luând parte la diferite activități sociale fumăm împreuna. Aceasta activitate comună poate determina pe cei care fac parte din același mediu să considere că pentru a se putea integra trebuie să adopte aceleași obiceiuri. De cele mai multe ori, luăm cu toții parte la aceleași activități și suntem obișnuiți să ne îndeplinim sarcinile împreună. Aceste sarcini dezvoltă un comportament habitual, care adesea ne determină fie să cerem părerea celuilalt înainte de a face ceva, fie să facem pur și simplu ce au facut ceilalți, de teamă să nu fim notați sau considerați diferiți.

Suportul teoretic

Mediul militar este cunoscut ca unul dintre cele mai organizate și bine structurate domenii, în care domină birocrația, și așa numita „îndeplinire a ordinelor”. Este un mediu cu o ierarhizare strictă, în care funcțiile de conducere pot genera dezechilibru în relațiile sociale. Acest tip de structurare într-un cadru social de muncă poate duce la apariția stresului iar în căutarea unei metode de detașare oamenii adesea recurg la fumat. Se poate considera că acesta este unul din factorii care îi determina pe cei din mediile militare să se apuce de fumat.

În domeniul militar datorită structurii și organizării stricte apare un factor nou care poate influența angajații, rutina. În lumea civilă se produc disponibilizări și reangajări constant. Datorită politicilor de dezvoltare și modernizare duse de firme, acestea au nevoie de oameni din ce în ce mai buni, sau înlocuiesc resursa umană cu cea tehnică. Spre deosebire de restul lumii, în mediul militar angajările se fac pe bază de contracte semnate pe un număr mare de ani, iar disponibilizările se fac foarte rar, doar în cazuri excepționale. Se poate considera că acesta este unul din mediile cu un grad mare de siguranță a locului de muncă. Astfel putem determina că dinamica personalului în mediile militare este cu mult mai mica decât în cele civile. Vederea acelorași colegi în fiecare zi, pe o perioadă lungă de timp, poate provoca rutină, aceasta ducând către o stare de plictiseală și de lipsă de inițiativă, stare care poate determina o persoană să fumeze mai mult.

Observații:

fumatul in mediul militar

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Fumatul in Mediul Militar.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
2 309 cuvinte
Nr caractere:
11 639 caractere
Marime:
14.38KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Sus!