Voluntar sau involuntar suntem tot mai des informați de problema victimizării și a victimelor. De la radio, sau de la TV, sau din presă auzim diferite cazuri de victime și cam tot atâtea interpretări și păreri. Se discută tot mai des despre vitimele crizei economice, ale unui sistem corupt, despre cele ale accidentelor rutiere sau ale dezastrelor naturale. Articolele despre copii victime ale crizei economice, despre femeile victime ale violului sau violenței domestice, sau despre bătrânii victime ale furtului din casă sau înșelăciuni sunt întotdeauna pe prima pagină a ziarelor și scandalizează opinia publică. Dar ceea ce este la prima vedere este doar un subiect care se vinde, este o problema mult mai gravă care a devenit tema a multe cercetări juuridice, sociologice, psihologice.
Am ales sa mă opresc asupra problemei foștilor dținuți, în contextul în care problema reintegrării acestora este o problemă actuală, căreia i-au fost dedicate mai multe cercetări, dar care ridică încă multe dificultăți. Mai mult decât atât, foștii deținuți, nu sunt priviți ca victime ale societății; am putea spune că dintre toate tipurile si categoriile de victime, ei sunt aceia care înduioșează cel mai puțin opinia publică.
Mi-a atras atentia un articol, pe care l-am citit on-line. Povestea ,fictivă , unui fost deținut, încarcerat în urma unui accident auto, pentru ucidere din culpa. Acesta întâmpină mari dificultăți în procesul de angajare, lucru care mă face să ma întreb cât de greu i-ar fi să se angajeze, unui individ condamnat pentru crimă sau furt? (http://www.ziaruldeiasi.ro/local/reporter-incognito-printre-patroni-si-directori~ni541b ). Acest experiment, ne arată o realitate dificilă pentru foștii deținuți, aflați în cautarea unui loc de muncă.
Mai inainte de a aborda această problemă, consider necesar a prezenta câteva noțiuni de ordin strict teoretic, acestea fiind necesare pentru o analiză corectă a fenomenului.
Studiul sistematic al victimei a fost propus, pentru prima oară, de către avocatul român Beniamin Mendelshon în anul 1940 care, în lucrarea sa „The Victimology” propune constituirea unei noi discipline ştiinţifice numite victimologie. Mendelshon îşi începe cercetările în acest nou domeniu pornind de la studiul victimelor infracţiunii de viol, adoptând conceptele şi teoria psihanalizei freudiene. El pleacă de la constatarea că toate disciplinele care au legatură cu delincvenţa studiază numai parţial realitatea pentru ca au în vedere doar agresorul, nu şi victima. Ori, victima există, de multe ori independent de infractor. Autorul introduce noţiunea de „complex criminogen” care se compune din studiul criminalului în corelaţie cu studiul victimei, şi cea de „cuplu penal”, format din cuplul antagonist criminal-victimă în permanent conflict şi adversitate. Cea mai interesantă teză introdusă de Mendelshon este „receptivitatea victimală” a unor persoane, adică predispoziţia înnăscută a unora de a deveni victime.
Şcoala româneasca de victimologie continuă drumul început de Mendelshon. Astfel, în 1985 criminologul Vasile Stanciu publică la Paris volumele „Les droits de la victime” şi „Criminalitatea Parisului”. El considera că există victime prin definiţie: săracii, bolnavii, imigranţii, persoanele cu un instinct slab de conservare şi propune o strategie de prevenire a crimei prin preceptul defensivei şi al revendicării drepturilor deoarece indivizii sunt victime ale mediului social. În anul 1988, psihologul Tiberiu Bogdan editează, în colaborare, volumul „Analiza psihologică a victimei. Rolul ei în procesul judiciar”. Aici analizează pe larg conceptele de victimă, victimizare şi riscuri victimale, şi elaborează o concepţie structurală despre identificarea agresorilor. Cercetarile de specialitate sunt continuate de alte nume importante din domeniu, criminologi, psihologi, medici legişti, profesori universitari în ştiinte juridice, magiştrati etc.: Aurel Dincu, Ion Gheorghiu-Brădeţ, Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Constantin Păunescu, Iancu Tănăsescu, Rodica Mihaela Stănoiu, Gheorghe Nistorescu, Costică Păun şi altii, dovedind că victimologia este o ştiinţă aflată în permanentă evoluţie.
Etimologia cuvântului “victimă” în limbile europene nu este încă, clarificată definitiv de către lingvişti. Se presupune că, în Europa acest termen a purtat pentru prima dată un caracter ritual. Termenul francez „victime”, precum şi cel englez „victim” au provenit de la latinescul „victima”, ceea ce iniţial semnifica o fiinţă vie, sacrificată lui Dumnezeu. Prin urmare, noţiunea de „victimă” în accepţiune largă, cuprinde orice formă a materiei: tehnică, biologică sau socială, stării normale ori funcţionării căreia i s-a cauzat un anumit prejudiciu. Nu pot fi considerate victime obiecte distruse de răufacători sau institutiile prejudiciate de activităţile acestora. Însă nu orice fiinţă umană care suferă o consecinţă a unui act criminal poate fi considerată victimă, pentru aceasta calitate fiind necesar să mai fie îndeplinită o condiţie: persoana care a suferit consecinţa să nu îşi fi asumat conştient riscul, deci să ajungă jertfă în urma unei acţiuni sau inacţiuni criminale fără să vrea. De aceea nu pot fi considerate victime poliţiştii, care sunt răniţi sau îşi pierd viaţa în misiunile specifice, militarii, pompierii, iniţiatorul actului criminal sau infractorul care îşi pierd viaţa în urma derulării lui, etc.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
