Familie, educație, asistență socială, reformă

Definiții ale conceptului de familie

Familia este un fapt complex, cu dimensiuni biologice, psihosociale, cultural-educative, sociologice, juridice, religioase şi demografice specifice. Pentru Şchiopu (1997), familia reprezintă un nucleu social primar reunit prin căsătorie, legatură de sânge sau adopţie. Din perspectiva sociologiei, Murdock (1949) definea familia ca un „grup social al cărui membrii sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţiune şi care trăiesc împreună, cooperează şi au grijă de copii” (citat de I. Mihăilescu; în Zamfir şi Vlăsceanu, 1993). Pentru E. Mendras (1987), familia reprezintă „exemplul tipic de grup primar”, caracterizat prin puternice relaţii de tipul face to face, prin asocierea şi colaborarea intimă a tuturor membrilor ei (Mihăilescu, 1999).

Într-un sens restrâns, sociologia defineşte familia ca un grup social format dintr-un cuplu căsătorit şi din copii acestuia (I. Mihăilescu; in Zamfir şi Vlăsceanu, 1993). Fiecărei societăţi îi este caracteristic un anumit tip de sistem familial, adică un sistem care reglementează relaţiile dintre bărbaţi şi femei de vărstă matură pe de o parte şi, pe de alta, dintre aceştia şi copii.

Din punct de vedere juridic, familia reprezintă un grup de persoane între care există relaţii de sânge, căsătorie şi adopţie, drepturi şi obligaţii reglementate juridic, printr-un certificat de căsătorie, de adopție sau printr-un alt tip de document (Lupşan, 2001; apud Turliuc, 2004). Familia reprezintă o entitate formată din sot, soţie şi copiii acestora (indiferent că sunt dintr-o altă căsătorie sau că sunt făcuţi de cei doi soţi), care împart aceeaşi locuinţă. Însă, în sens juridic, familia poate include şi părinţii celor doi soţi, care locuiesc la acelaşi domiciliu sau poate fi alcătuită dintr-o singură persoană (necăsătorită, divorţată sau văduvă) şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia.

Funcţiile sistemului familial

Ca orice instituţie, notează Mitrofan şi Ciupercă (1998), şi sistemul familial îndeplineşte o serie de funcţii. De-a lungul timpului acestea s-au manifestat în mod diferit, având nuanţe proprii şi intensităţi distincte. Din această perspectivă, există două categorii de factori care au puterea de a modifica sau de a favoriza modificarea funcţionalităţii unei familii:

• factori externi (exteriori familiei, dar care acţionează foarte puternic asupra ei);

• factori interni (interiori familiei şi care pot fi „incriminaţi” mai uşor atunci cand se pune problema disfuncţiilor sistemului familial).

Mihăilescu (apud. Zamfir şi Vlăsceanu, 1993) susține punctul de vedere exprimat de antropologi, potrivit căruia familia nucleară este universală şi are patru funcţii fundamentale pentru echilibrul vieţii sociale umane: sexuală, economică, reproductivă şi educaţională. Fără realizarea primei şi celei de-a treia funcţii, societatea umană ar intra în colaps, fără realizarea celei de-a doua funcţii viaţa speciei umane ar înceta, iar fără a patra cultura s-ar sfarşi. Utilitatea socială a familiei nucleare îi conferă caracterul de universalitate.

Indiferent de perspectiva din care este abordată, familia îndeplineşte un set complex de roluri.

După Turliuc (2004), cele mai importante funcţii ale familiei nucleare sunt:

• funcţia psihologică (de asigurare a suportului emoţional, a nevoilor de securitate, de protecţie, incluzând şi ajutorul mutual bazat pe sentimentele de egalitate, de respect şi de dragoste între parteneri, între părinţi şi copii, între fraţi şi surori);

• funcţia identitară (implicand asigurarea sentimentului apartenenţei şi al coeziunii, construcţia identităţilor personale, statutare şi intime ale soţilor şi ale copiilor);

• funcţia economică (de asigurare a veniturilor necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază ale membrilor familiei – părinţi şi copii);

• funcţia sexuală (de satisfacere a cerinţelor şi nevoilor afectiv-sexuale ale partenerilor cuplului conjugal);

• funcţia de reproducere (de asigurare a descendenţei şi a condiţiilor igienico-sanitare necesare dezvoltării biologice normale a tuturor membrilor familiei);

• funcţia de socializare a copiilor (menită să asigure îngrijirea şi creşterea lor, procesul instructiv-educativ familial şi condiţiile adecvate educaţiei şi pregătirii şcolare şi profesionale a copiilor).