Familia rromă - origini, mentalități și tradiții

Cine sunt rromii?

Conform lui Oxford English Dictionary, ediția 1989, rromii (sau popular țiganii) sunt membri ai unei rase nomade de origine hindusă. Aceștia au pielea de culoare roșcat închis și părul negru. Își câștigă existența din confecționarea de coșuri, din geambașie, din ghicit, etc. și de obicei trezesc suspiciune datorită vieții nomade și obiceiurilor lor.

Cuvântul rrom, nu are nici o legătură cu „român” sau România, ci înseamnă bărbat în limba rromani.

Încă din timpuri străvechi s-a crezut, în mod greşit, că rromii ar fi venit din Egipt sau din alte locuri, fapt pentru care în ţările europene li s-au spus aţigani ori ţigani - ca în Balcani, Ţara Românească şi Moldova, egipteni, faraoni - ca în Transilvania şi Ungaria, tsiganes - în Franţa, gipsy şi travellers în Anglia, sau gitanos în Spania.

Pentru a şti cine sunt vechii rromi, pentru a le cunoaşte limba şi originea, a fost nevoie să treacă mai multe sute de ani până când maghiarul Wáli István şi-a dat seama că limba rromani este de origine indiană. Wáli István, fiind student la teologie, în Olanda, a remarcat o asemănare izbitoare între limba vorbită de colegii lui indieni și cea vorbită de rromii din Ungaria .

Limba lor (rromani) este un dialect hindus, foarte stâlcit, cu un mare număr de cuvinte provenind din diferite limbi europene. Limba rromani după o evoluție de peste un mileniu, încă nu are o variantă standard, ci pot fi găsite peste 60 de dialecte doar in Europa, cu înrudire între ele, dar uneori reciproc neinteligibile. Dezrădăcinați din India și ducând o existență mobilă, identitatea instabilă a devenit inevitabilă.

Referitor la istoria rromilor pe teritoriul țării noastre iată câteva aspecte relevate de Viorel Achim.

Multă vreme rromii au fost o populație ignorată datorită situației ei de robi care a făcut să fie marginalizați. Totuși la mijlocul secolului trecut reprezenta 7% din populația Princpatelor. În prezent, după datele oferite de recensământul din 1992 ar reprezenta 1,8%, dar după alte estimări chiar 10%.

Cea mai veche mențiune a existenței lor în Balcani, unde au venit după o perioadă destul de lungă petrecută în Imperiul Bizantin, o avem din 1348, în Serbia. Din Balcani au ajuns și pe teritoriul României, fiind menționați în documente în 1385 în Țara Românească, circa 1400 în Transilvania și 1428 în Moldova. Tot din Balcani, o parte au plecat spre Europa centrală și de V, fiind atestați în documente după 1400. Deși răspândiți pe tot continental, cei mai mulți rromi se găsesc totuși în Turcia și Țările S-E Europene, inclusiv Ungaria.

Despre rromi s-a vorbit și s-a scris la începuturi mai mult anecdotic, speculându-se în principal aspectele “pitorești” ale vieții.

Căsătoria în cultura tradițională a rromilor

Căsătoria are loc la o vârstă destul de timpurie (fetele de la12-13 ani, băieții de la 14-15 ani) în cultura tradițională a rromilorm, nu este decât consacrarea prin recunoaștere comunitară și binecuvântare parentală a unor tendințe sexuale firești, pentru vârsta respectivă.

Virginitatea miresei, în cultura tradițională a rromilor, are valoarea unui sacrament, datorită câtorva factori determinanți: se află la baza moralei rromani, a concepției de pur și impur; presupune un rit de inaugurare, de creașie, ca și prima sarcină și naștere: este o garanție că nu va apărea sânge străin în neam.

Culturile moderne au pierdut de mult din vedere faptul că pubertatea este una din perioadele cele mai încărcate de tensiuni sexuale și lasă împlinirea necesară ieșirii din criză, în voia hazardului, fără a-i asigura consacrarea, punând în pericol echilibrul comunității. În vreme ce în culturile tradiționale, accentul cade pe binele comunitar, în culturile moderne este accentuat binele individual .

În cultura tradițională a rromilor, cele două familii care se vor încuscri, se hotărăsc să se înrudească prin copiii lor, uneori dinainte de nașterea acestora. Ei stabilesc căsătoria urmașilor, iar relația de rudenie care se va realiza, va fi aproape la fel de puternică precum aceea de sânge. Acest angajament ritualic poartă numele de „juruirea copiilor”.

În zilele noastre, alegerea partenerului conjugal nu mai aparține familiei, ci individului, ceea ce a condus, în mod indiscutabil la transformarea mecanismului schimbului, ale evaluării costurilor și beneficiilor specifice mariajului.