Creşterea ratei divorţurilor
Timp de secole căsătoria a fost privită ca fiind de ne distrus. Iar divorţurile erau pronunţate doar în cazurile foarte rare cum ar fi neconsumarea căsătoriei.
Pentru a obţine divorţul unul dintre soţi trebuie să aducă acuzaţii celuilalt( ca de exemplu: violenta, adulter, părăsirea domiciliului).
O rată a divorţurilor în Marea Britaniei între 1960 şi 1970 arata că a crescut constant cu 9% pe an. După 1972 rata se dublase , iar în 1980 s-a stabilizat , însă rămânând tot foarte ridicată.
Spre exemplu în 2009 în Marea Britaniei numărul divorţurilor a scăzut cu 7% faţă de 2008 cu 135.994 divorţuri.
În România în momentul de fata numărul divorţurilor a crescut, ca de exemplu în primele luni ale acestui an au divorţat aproximativ 4000 de romani, majoritatea din mediul urban (cei mai mulţi aveau vârste cuprinse între 20 şi 30 ani 747 divorţuri şi 40-50 ani 853 divorţuri ).
Un factor al divorţurilor ar fi ca femeile au devenit independente economic şi căsătoria nu mai asigura pentru ele un parteneriat economic necesar.
În urma acestor divorţuri cel mai mare impact şi puternic este viaţa copiilor.
2. Experienţa divorţurilor( Despărţirea)
Despărţirea se referă la destrămarea, desprinderea dintr-o relaţie intimă de durată.
Între cei 2 parteneri apare o înstrăinare fizică, dar şi o separare socială, unul dintre parteneri porneşte pe un nou drum are alte obiective, alţi prieteni, are secrete faţă de celălalt. Deci aceste lucruri îi pun pe parteneri gândindu-se serios la relaţia lor şi discuta dacă aceasta mai are sens să continue.
3. Schimbarea de atitudine
Lillian Rubin a intervievat 32 de familii aparţinând clasei muncitoare, faţă de
familiile din clasa de mijloc, a observat că părinţii din clasă muncitoare erau mai tradiţionali. Spre deosebire de clasa mijlocie care acceptau norme cum ar fi exprimarea dragostei sexuale premaritale, cei din clasă muncitoare dezaprobau pe scară largă acest lucru. În familiile de muncitori există un conflict intergeneraţii.
Tinerii au susţinut că atitudinea lor faţă de căsătorie, comportamentul sexual, diferenţele de gen sunt deosebite de cele ale părinţilor lor.
4. Divorţul şi copii
Cercetările indică faptul că adesea copii suferă pronunţate anxietăţi emoţionale după separarea părinţilor. Dar şi copii ai căror părinţi au o căsătorie nefericită dar stau împreună pot fi afectaţi de tensiunea dintre părinţi.
Un studiu arata ca în urmă a 60 de cupluri separate, cei 131 copii implicaţi suferiseră puternice tulburări emoţionale în perioada divorţului. Copii de vârsta preşcolara erau confunzi şi speriaţi şi aveau tendinţa să se învinuiască de despărţirea părinţilor. Copiii cu vârste mai mari erau capabili să înţeleagă motivul divorţului, dar îşi făceau griji asupra viitorului lor, exprimau sentimente de furie. După 5 ani s-a dovedit că două treimi dintre copii acceptau viaţa lor pe când ceilalţi rămâneau nemulţumiţi de viaţa lor, erau depresivi şi aveau sentimental de singurătate.
După o altă perioadă de 10 – 15 ani , aceeaşi copii menţionau amintiri şi sentimente legate de divorţul părinţilor lor în propriile lor relaţii sentimentale.
Deci copii au nevoie în viaţa lor de ambii părinţi, pentru că ei să crească mai bine, să fie iubiţi, dar nici părinţii nu pot sta , împreună cu neînţelegeri pentru că şi acestea au consecinţe nefaste pentru copii.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
