Familia

Toată lumea are impresia că ştie ce înseamnă familia: ceva ce pare să deschidă direct din ordinea naturii, ceea ce îi conferă caracterul unui dat universal, cel puţin în forma sa elementară, de tip conjugal, definită prin unirea, recunoscută din punct de vedere social, dintre un bărbat şi o femeie care trăiesc împreună cu copiii lor. Este adevărat, de astfel, că această formă se întâlneşte atât la popoarele cele mai dezvoltate, cât şi la cele primitive (cum ar fi celebrul exemplu al populaţiei vedda din Ceylon, ai cărei membri trăiesc practic goi în adăposturi săpate în stâncă, dar fiecare familie elementară, departe de a se amesteca cu celelalte, se limitează, dimpotrivă, la spaţiul care îi revine). Celula conjugală elementară este unitatea de bază atât a familiilor conjugale poligame, în cazul cărora mai multe unităţi de acelaşi fel au unul şi acelaşi partener, cât şi a familiilor aşa-zis ramificate, care se întâlnesc în numeroase părţi ale lumii şi pe care societăţile occidentale le-au cunoscut sub forme şi denumiri diverse. În cazul acestora, regula impune coexistenţa sub acelaşi acoperiş şi aceeaşi autoritate a ultiple celule conjugale înrudite, repartizate pe mai multe generaţii şi după mai multe linii colaterale, prin raportarea la un strămoş comun.

Este însă interesant de constatat că, deşi vitală, esenţială şi aparent universală, instituţia familială nu beneficiază, ca de altfel nici căsătoria, de o definiţie riguroasă. Dicţionarul Littré dă cel puţin şase definiţii diferite ale familiei; definiţia principală constă în opoziţia stabilită între familie şi casă, prin aceea că familia înseamnă „ansamblul de indivizi de acelaşi sânge care trăiesc împreună”, iar casa reprezintă succesiunea şi transmiterea în timp. Astfel, pentru dicţionarul Littré, locuinţa comună şi legăturile de sânge sunt principalele criterii care definesc familia.

În Encyclopaedia Britanica, familia este caracterizată prin locuinţă comună, cooperare economică şi reproducerea prin adulţii de sex opus, dintre care cel puţin doi întreţin relaţii sexuale admise social. Familia reuşeşte să satisfacă astfel nevoile esenţiale: sexualitatea, procrearea, supravieţuire economică, identificare personală şi colectivă, creşterea şi educarea descendenţilor.

Pentru K. Gough, familia este „un cuplu căsătorit sau orice alt grup de adulţi înrudiţi care cooperează atât economic, cât şi în creşterea copiilor şi care împart o rezidenţă comună” (1975: 52). Această instituţie specific umană reclamă – în concepţia autorului, care ignoră originea edenică a familiei – pornind de la o bază biologică particulară (faptul că estrul revine lunar şi că femeile sunt constant receptive la acesta), un anumit număr de condiţii prealabile esenţiale pentru a putea funcţiona: prezenţa continuă a unui mascul, interzicerea incestului, care aduce în relaţia dintre grupuri şi în căsnicie o diviziune a sarcinilor între sexe, recunoaşterea relaţiei de paternitate legală, oricare ar fi realitatea legăturii biologice care uneşte soţul – bărbatul din cadrul familiei – cu copiii soţiei sale.

Insistând asupra condiţiilor sale de emergenţă – recunoaşterea socială necesară unirii a doi parteneri sexuali, procreatori şi care cooperează economic, locuinţa comună, legăturile de sânge sau transmiterea în timp, devine vizibilă conturarea unui model care tinde să precizeze la ce serveşte familia, celulă de bază a oricărei societăţi, fără însă a putea furniza o definiţie universal corectă, care să nu fie deloc tautologică: familia serveşte la naşterea de copii în virtutea reproducerii societăţii, iar organizarea socială impune obligativitatea schimbului şi deci constituirea de familii, care nu s-ar putea perpetua fără această obligativitate.