Emile Durkheim - Despre Sinucidere

Despre sinucidere – Emile Durkheim

Emile Durkheim s-a nascut la Epinal in 15 aprilie 1858. Provenit dintr-o familie cu o puternica traditie religioasa, Durkheim a studiat in tinerete ebraica si doctrina talmudica. A absolvit scoala normala si si-a sustinut doctoratul in filosofie cu teza Despre diviziunea muncii sociale, insotita de o teza complementara redactata in latina asupra Contributiei lui Montesqieu la construirea stiintei sociale. Intre 1885-1886 studiaza stiintele sociale in Paris, apoi in Germania sub conducerea lui Wundt. Dupa intoarcerea din Germania publica in revista filosofica trei articole despre "Studii recente asupra stiintelor sociale", "Stiinta pozitiva si morala in Germania" si "Filosofia in universitatile germane". Din 1882 preda la doua licee din provincie, iar in 1887 este profesor de pedagogie si stiinta sociala la Universitatea din Bordeaux, si care este primul curs de sociologie predat intr-o universitate. In 1895 publica Regulile metodei sociologice. In 1896, cursul de sociologie devine curs obligatoriu. In 1902 este profesor titular de pedagogie la Sorbona si va preda si sociologia. In 1906 preda la catedra de pedagogie a facultatii de litere din Paris, in 1912 publica Formele elementare ale vietii religioase si in 1913 catedra sa primeste numele de "chair de sociologie" de la Sorbona.

Fondator al sociologiei ca disciplina stiintifica si universitara, Durkheim este organizatorul scolii franceze de sociologie. La 15 noiembrie 1917, prin disparitia sa marcheaza incheierea temporara a unui capitol referential al evolutiei sociologiei.

Sinuciderea (Le suicide, 1897) este a treia lucrare importanta a lui Durkheim, importanta datorata abordarii stiintifice riguroase a unui fapt social contemporan - cresterea frecventei sinuciderilor catre sfarsitul secolului XIX. Unul dintre principalele merite ale acestei lucrari este de a fi deschis perspectiva analizei sociologice, punand in evidenta conditionarea sociala a judecatilor morale.

Pentru inceput o definitie a sinuciderii ar clarifica lucrurile: "Sinuciderea este orice caz de moarte care rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ savarsit de victima insasi si despre care aceasta stie ce rezultat va produce" . Sinuciderea este actul de disperare al unui om care nu mai doreste sa traiasca.

In cartea I a acestei lucrari, intitulata Factorii extra-sociali, Durkheim abordeaza patru teme importante:

- capitolul I: Sinuciderea si starile psihopatice.

- capitolul II: Sinuciderea si starile psihologice normale. Rasa. Ereditatea.

- capitolul III:Sinuciderea si factorii cosmici.

- capitolul IV: Imitatia

In primul capitol - Sinuciderea si starile psihopatice, se discuta influenta pe care o pot avea cauzele extra-sociale (dispozitia organo-fizica si natura mediului fizic) asupra sinuciderilor.

Exista mai multe conceptii, conform carora "sinuciderea constituie prin ea insasi o nebunie speciala" sau ca "sinuciderea ar fi un episod al uneia sau mai multor forme de nebunie, neintalnindu-se la subiectii cu spiritul sanatos".

Exista patru tipuri de sinucidere care reprezinta speciile cele mai importante (Jousset si Moreau de Tours):

a) Sinuciderea maniaca - se datoreaza halucinatiilor sau conceptiilor delirante. Bolnavul se omoara pentru a scapa de un pericol sau de o rusine imaginara. Halucinatia apare brusc, si la fel si tentativa de sinucidere, iar daca in clipa urmatoare, incercarea a esuat, ea nu mai este reluata, cel putin pentru moment.

b) Sinuciderea melancolica - este legata de o stare generala exagerata de depresie si tristete, care-l determina pe bolnav sa nu mai aprecieze relatiile sale cu oamenii si lucrurile din jur. Viata este vazuta in negru, si i se pare plictisitoare si dureroasa. Acesti bolnavi sunt foarte perseverenti in telul urmarit.

c) Sinuciderea obsesiva - nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzata doar de ideea fixa de a muri.

d) Sinuciderea impulsiva sau automata - este la fel de nemotivata ca si cea obsesiva, dar ea apare brusc, si bolnavul nu-i poate rezista.

mile DurkheimNu este posibil sa vedem un nebun in orice sinucigas. Spre deosebire de fapta unui om normal ce rezulta dintr-un motiv obiectiv, fapta celui alienat nu are legatura cu circumstantele exterioare. Sinuciderea nu este nici pe departe o prelungire a starilor psihopatice si aceasta se poate deduce si din faptul ca tarile cu cei mai putini nebuni au numarul cel mai ridicat de sinucideri.

Astfel, in conditii identice, degeneratul ajunge mai usor la sinucidere decat omul sanatos, dar acest lucru nu se datoreaza in exclusivitate starii sale.