Drept Natural

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Analizaţi critic conceptul de drept natural la Hobbes şi Locke şi rolul acestui concept în apariţia noţiunii de drepturile omului.

Discutând problematica drepturilor omului ne lovim inevitabil de conceptul de„drept natural„. Analiza acestui concept în teoriile celor doi contraactualişti presupune iniţial fixarea câtorva puncte de plecare. Pe scurt, scopul lucrării este de a arăta că una din sursele teoriei drepturilor omului o constituie ideile contractualiste din secolele XVII-XVIII prin care omul, existând în starea de natură înaintea societăţii civile, are dreptul natural la viaţă, libertate şi proprietate. Pentru aceasta să încercăm să răspundem la câteva întrebări: Ce este dreptul natural? Ce este dreptul natural la Hobbes si Locke şi care sunt criticile aduse celor doi filosofi? Care este rolul acestui concept în apariţia noţiunii de drepturile omului?

Drepturile naturale reprezintă totalitatea drepturilor înnăscute, inerente naturii umane. Toţi oamenii dispun în măsură egală de drepturi naturale (dreptul la viaţă, integritate corporală sau libertate personală), indiferent de sex, vârstă, poziţia socială, timpul, locul şi ordinea statală în care trăiesc. Sunt drepturi suprastatale şi deci nemodificabile, "eterne"; se deosebesc de prevederile statale şi normele legale care se pot schimba în timp, adică de dreptul pozitiv, emiţând pretenţia că au o calitate juridică mai sporită faţă de acesta din urmă.

În secolele XVII-XVIII, raţionaliştii pun bazele ştiinţifice ale doctrinei drepturilor individuale, fundamentând teoria dreptului natural definindu-l ca etern, însă nesupus unei ordini divine.

Thomas Hobbes afirma că, in esentă, oamenii sunt egali în privinţa facultăţilor fizice şi spirituale şi această egalitate trebuie recunoscută. Dreptul natural este „libertatea fiecăruia de a-şi folosi puterea după propria voinţă, pentru conservarea naturii sale, adică a propriei vieţi” şi “constă în Libertatea de a face sau de a interzice”. Rezultă o autonomizare a individului. Hobbes are o abordare radicală asupra dreptului natural, poziţia lui fiind des criticată („Hobbes îndepărtează noţiunea de drepturi de orice posibilă semnificaţie normativă”-Finnis ). Dreptul natural fundamental este supravieţuirea sau autoconservarea, de unde „dreptul fiecăruia la orice”. Freeden critică poziţia lui Hobbes considerând că dreptul natural la acesta este nelimitat, raţional şi neavând nici o legătură cu legea naturală: “Legea si Dreptul diferă la fel de mult ca Obligaţia şi Libertatea, care în una şi aceiaşi chestiune sunt inconsistente.”

Dacă în starea de natură fiecare face tot ce consideră util pentru conservarea sa înseamnă că fiecare are un drept asupra tuturor lucrurilor şi chiar asupra corpului celuilalt (Hobbes formulează în acestă manieră ciudată “dreptul de a ucide” care aparţine fiecăruia în starea naturală ). Dar de ce necesitatea conservării individului impune să i se recunoască un drept asupra tuturor lucrurilor? Pentru că este mereu ameninţat, real sau potenţial, de toţi ceilalţi indivizi deoarece relaţia cu ceilalţi este ostilitatea. Astfel cele mai rele acţiuni nu pot fi considerate greşeli sau păcate, deoarece nu-si au sursa în păcat, ci în necesitate şi nu invocă vindecarea prin graţie divină. Războiul tuturor împotriva tuturor este condiţia naturală a umanităţii, deoarece oamenii sunt sceptici şi se tem de moarte. Individul nu există decât printr-un fel de sociabilitate inversată, negativă, a războiului . Dreptul său nelimitat reprezintă doar un efect al acestui război, el nefiind de fapt ataşat individului ca atare, ci apare doar când acesta este ameninţat de moarte. Dreptul asupra tuturor lucrurilor se naşte din intersecţia a două idei esenţial distincte: independenţa morală absolută a individului şi relaţia sa de ostilitate cu ceilalţi indivizi. Manent vede ambiguitatea viziunii hobbesiene în faptul că oamenii definiţi explicit ca „aristocraţi” (în lupta pentru putere, onoare sau prestigiu) se comportă în momentul decisiv ca nişte „burghezi” (doresc să-şi asigure în primul rând securitatea).

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • BIBLIOGRAFI1.doc
  • Drept Natural.doc
  • hobbes si locke.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
3 fisiere
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
1 653 cuvinte
Nr caractere:
9 004 caractere
Marime:
22.72KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Sus!