Diferențieri între sexe - studiu sociologic

PARTEA ÎNTÂI

Introducere

Trăim intr-o societate globală, a informaţiei, a interculturalităţii, a intercomunicării. Ne regăsim în activităţile pe care le inteprindem, ne identificăm aproape cu ele. Calitatea vieţii a crescut, avem mai mult decât ne trebuie, suntem deosebit de bine informaţi, posedăm cunoştinţe despre aproape orice. Sistemul democratic şi liberalizarea pieţei economice ne fac mai liberi şi mai bogaţi. Toate acestea ne fac sa visăm că ne îndreptăm către o societate perfectă.Dar realitatea este alta. Pericolul nu vine de afară, ci de lângă noi, din noi. Crime, violuri, tâlhării, incesturi, pedofilii, prostituţie, homosexualitate. Nu sunt noi pentru noi. Dar sunt din ce în ce mai dese, mai atroce, mai terifiante. S-au inmulţit odată cu pacea pe care credeam că am câştigat-o prin inteligenţă. Unde am greşit? Am ignorat bunul cel mai de preţ al societăţii, am dat la o parte de fapt societatea în sine. Am şters familia din circuitele noastre. Ceea ce odată era catalizatorul apariţiei societăţilor, azi s-a deformat, devenind în mare parte, anihilatorul societalului.Poate părea prea exagerată această formulare, însă, cercetând cauzele comportamentelor anti-sociale, ajungem la o singură pistă de plecare-familia. Inadaptările sociale, refulările psihice, traumele, devianţele sexuale, stările patologice de vieţuire, anomalii atitudinale, deficienţe mentale, fapte abominabile, toate au ca punct de plecare familia.

Cauzele apariţiilor acestor devianţe, efectele lor asupra societalului, constituie problene care sunt amplu dezbatute de ştiinţe precum sociologia, antropologia, psihologia. Relativitatea accepţiunii termenului de “devianţă” ne obligă să abordăm o atitudine multivalentă, prezentând în interdependenţă, informaţii şi definiţii din mai multe ştiinţe. Întrucât tabloul stărilor de devianţă socială este numeros, îmi propun tratarea în cadrul acestui referat, doar a stărilor de devianţă sexuală, determinate cauzal de acţiunea factorului social şi mental.

PARTEA A DOUA

I.Devianţa-definiţie

Din punct de vedere sociologic, devianţa este dată de orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societăţii ori ale unui grup social particular. Definit ca un tip de comportament, care se opune celui convenţional sau conformist, devianţa cuprinde nu numai încălcările legii (infracţiunile ori delictele), ci orice „deviere" (abatere) de la regulile de convieţuire şi imperativele de ordine ale unei forme de viaţă colectivă (societate, grup, organizaţie, instituţie, cultură, subcultură).

În acest sens, devianţa include o gamă extrem de largă de acte sau conduite, de la cele excentrice ori bizare (de exemplu, adoptarea unei ţinute insolite, a unui limbaj sau gest neconformist), incompatibile cu „codurile" culturale ale grupului sau societăţii, la cele aşa-zis imorale (indecenţa, obscenitatea, actele care sfidează morala publică), care nu sunt întotdeauna sancţionate de lege, şi până la cele cu caracter antisocial (actele infracţionale sancţionate de normativul penal) sau asocial (bolile psihice). În esenţa ei, ca manifestare care ofensează sentimentele şi aşteptările colectivităţii, devianţa (concept sociologic) se distinge însă de anormalitate (noţiune psihopatologică) care caracterizează incapacitatea individului, acceptată şi validată din punct de vedere medical, de adaptare la exigenţele vieţii sociale şi de exercitare adecvată a rolurilor sociale. Date fiind creativitatea şi plasticitatea deosebită a conduitelor individuale, la fel ca şi diversitatea extremă a normelor ori regulilor sociale, se poate considera că:

a) orice individ, într-o anumită perioadă a vieţii sale (copilărie, maturitate, bătrîneţe), transgresează norma de conduită, devenind, ca urmare, „deviant";

b) nu orice act sau comportament care se abate de la reguli trebuie apreciat ca fiind deviant (inovatorii, de exemplu, pot utiliza mijloace non-convenţionale, adeseori ilicite sau ilegitime, dar mult mai eficace decît cele obişnuite sau instituţionalizate);

c) devianţa reprezintă o noţiune relativă, echivocă, în măsura în care ceea ce este considerat deviant într-o anumită societate sau într-o anumită perioadă istorică, în altă societate sau în altă perioadă istorică este calificat drept normal. În consecinţă, devianţa nu este determinată de cauze biologice (constituţionalitatea) sau psihice (psihismul individual), ci, exclusiv, de contex-tui social în care este definită, evaluată şi, eventual, sancţionată.

Delimitîndu-se de concepţiile de natură biologistă sau psihoiogistă, care caută determinanţii ale devianţei în mediul fizic ori psihic, sociologia devianţei consideră că nicio acţiune sau conduită umană nu este, în mod inerent, prin ea însăşi, deviantă, ci este calificată ca atare de normele şi valorile grupului de referinţă, care impun standarde de apreciere şi legitimitate pentru actele şi comportamentele „socialmente" acceptabile sau indezirabile, în acest sens, nu este echivalentă cu absenţa normelor (anomia sau dezorganizarea socială), ci cu adoptarea unor norme incompatibile cu standardele de moralitate, normalitate sau raţionalitate ale societăţii în ansamblul ei, cu modelul ei cultural-normativ dominant (sociotipul sau personalitatea de bază), dar compatibile cu cele valorizate pozitiv de un anumit grup social (subcultură), definit prin caractere culturale distincte.

Datorită mobilităţii şi variabilităţii, în timp şi în spaţiu, a criteriilor evaluative ale conduitei, în orice societate graniţa dintre comportamentele dezirabile şi cele indezirabile este permeabilă, astfel că definirea devianţa implică criterii alternative, adeseori divergente între ele, dependente de gradele de toleranţă permise.