Comportamentul deviant reprezintă una dintre cele mai importante subiecte abordate în sociologie. E. Durkheim a fost primul sociolog care a afirmat că devianţa este un fenomen normal în fiecare societate. Durkhem priveste acest fenomen din punctul de vedere al consecinţelor şi al apariţiei sale, deoarece nu există vreo putere care poate impune membrilor societăţii să se conformeze total la normele şi valorile pe care aceasta le promovează. Rezultă deci, că devianţa, este un lucru normal pentru societate, întrucât niciunde nu poate exista o supunere totală în faţa acesteia. (1)
Un alt sociolog, Anthony Giddens în „Sociologie” oferă o definiţie acestui fenomen prezent în fiecare societate: „Devianţa este non-conformism faţă de un set dat de norme, care sunt acceptate de un număr seminficativ de oameni, în cadrul unei comunităţi sau a unei societăţi”( 2001, pag 189). Deci, devianţa reprezintă o abatere de la un set de norme, norme ce sunt acceptate de majoritatea persoanelor ce fac parte dintr-o comunitate, sau o societate.
Pentru a putea înţelege acest fenomen social într-o mai mare măsură, voi adăuga şi definiţia formulată în „Dictionar de Sociologie” de L.Vlăsceanu. Acesta afirmă că devianţa reprezintă: „orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societăţii ori ale unui grup social particular. Definit ca un tip de comportament, care se opune celui convenţional sau conformist, devianţa cuprinde nu numai încălcările legii (infracţiunile ori delictele), ci orice "deviere" (abatere) de la regulile de convieţuire şi imperativele de ordine ale unei forme de viaţă colectivă (societate, grup, organizaţie, instituţie, cultură, subcultură) (pag165,166). L.Vlăsceanu adaugă ideea că acest tip de comportament se opune celui convenţional şi cuprinde nu numai încălcările legii precum infracţiuni şi delicte, ci orice abatere de la regulile unei societăţi, organizaţie, ale unui grup, cultură sau subcultură.
Geneza devianţei o putem găsi încă din primii ani ai vieţii. În general, această manifestare are drept cauze o implicare defectuoasă a părinţilor în creşterea copilului, dar, pot exista şi cazuri în care, în ciuda acestui lucru, chiar dacă părinţii oferă copilului o educaţie bună, datorită exemplului personal, copilul să adopte un comportament deviant. S.M. Radulescu, în cartea „ Anomie,devianţa şi patologie deviantă” afirma : “Eşecul acestor procese de socializare şi integrare socială ca şi incapacitatea organică sau funcţionala de interiorizare a exigenţelor normative şi a simbolurilor culturale, facilitează devianţa” ( 1991, pag. 25 )
În „Teorii privind geneza comportamentului deviant” aflăm că: „S-a constatat că în procent de 80% din minorii cu comportament deviant provin din familii destrămate. Dezmembrarea familiei cauzată de prezenţa unor maladii grave sau de dispariţia unuia dintre părinţi îi va marca pe membrii acesteia sub aspect financiar dar îi va afecta şi emoţional, creându-le momente de frustrare.”( pag. 47)
1. http://andreivocila.wordpress.com/2009/05/27/fenomenul-deviantei-3/ 27 mai,2009
2. http://ro.scribd.com/doc/79250987/3/Teorii-privind-geneza-comportamentului-deviant) apud Albu, E. - „Manifestări tipice ale devierilor de comportament la eleviiadolescenţi”, Editura Aramis, Bucureşti, 2002
3. S. M. , RĂDULESCU, Anomie, devianta si patologie sociala, Editura Hyperion, Bucuresti, 1991, pag. 25
4. Vlăsceanu, Lazăr şi Zamfir, Cătălin, Dictionar de Sociologie, Editura Babei, Bucuresti 1998, pag. 165-167
5. S. GLUECK, E. GLUECK, Déliquants en Herbe - sur les voies de la prévention, Animus et Anima,Lyon- Paris, 1956, pag. 98
6. Giddens, Anthony, Sociologie, Editura Bic All, Bucuresti 2001, pag. 193-195
Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
