Previzualizare referat:

Extras din referat:

1. Definiţia depresiei

Depresia reprezintă o tulburare afectivă a stimei de sine apărută în contextul relaţiilor interpersonale. Trecând printr-o serie de simptome (frică, tristeţe, plâns, stare psihică negativă, etc.) ce se pot manifesta pe o perioadă mai mare de două săptămâni, depresia poate ajunge într-un stadiu clinic, împiedicând desfăşurarea normală a activităţilor zilnice.

Depresia este o tulburare mentală ce se poate manifesta la toate grupele de vârstă şi se caracterizează printr-o modificare profundă a stării de dispoziţie (tristeţe, suferinţă morală, încetinire psihomotorie) fiind asociată în general cu anxietatea. Pacienţii sunt afectaţi de o impresie dureroasă de neputinţă globală, de fatalitate disperată, indignare, aprecieri negative şi de sentimente de inutilitate care pot conduce la luarea în considerare a sinuciderii şi chiar la realizarea acesteia.

2. Consideraţii generale

Depresia este una dintre cele mai răspândite afecţiuni psihiatrice fiind cunoscuta de aproximativ 2500 de ani. În cursul vieţii tulburarea depresivă afectează aproximativ 12% dintre femei şi 8% dintre bărbaţi. La nivel general, aproximativ 15% din populaţie suferă de cel puţin un episod depresiv major în viaţă, iar 6-8% din aceştia îndeplinesc criteriile acestei tulburări.

Cercetările epidemiologice au demonstrat că tulburarea depresivă este de 1,5-3 ori mai frecventă la rudele de gradul I ale persoanelor depresive de unde rezultă faptul că tulburarea depresivă poate avea un caracter ereditar.

Cauzele depresiei nu sunt bine cunoscute. În funcţie de apariţia şi de evoluţia acesteia, etiologia poate fi somatică, endogenă sau psihogenă.

3. Simptomele depresiei

- perturbări ale dispoziţiei normale (stare generală proastă);

- afectarea gândirii şi memoriei (scade capacitatea de concentrare, procesele gândirii sunt neproductive şi monotone, stare de inutilitate ce poate conduce la sinucidere);

- pierderea iniţiativei şi afectarea vitalităţii (lipsa energiei fizice, stări de oboseală fizică şi mentală);

- sentimente de neajutorare, auto-compătimire, auto-învinovăţire, frică;

- incapacitatea de a simţi emoţiile;

- simptome fizice care nu răspund la tratament medical (dureri de cap, sau de stomac, frisoane, uscarea gurii, tulburări intestinale, etc.);

- tulburări ale funcţiilor sexuale;

- tulburări de somn (insomnii, sau stări de somnolenţă accentuate);

- tulburări ale sistemului digestiv (scăderea apetitului şi ca urmare scăderea în greutate);

- plâns facil.

4. Peroanele predispuse la tulburări depresive:

- persoane care au avut anterior episoade depresive;

- persoanele care au avut sau au în familie (fraţi, surori, părinţi) persoane afectate;

- femeile sunt mai predispuse la tulburări depresive decât bărbaţii;

- femeile în perioada de după naştere;

- persoanele care consumă unele medicamente sau substanţe psihoactive;

- persoanele care trăiesc într-un mediu familial, social şi/sau profesional stresant;

- persoanele afectate de alte boli.

Observații:

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Depresia.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
1 196 cuvinte
Nr caractere:
6 379 caractere
Marime:
12.80KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Profesorului:
Dumitrascu Hanibal
Sus!