Cultura și Ipostazele Sale de Manifestare în Societatea Umană

Rezumat

În lucrarea de faţă aş dori să prezint conceptul de cultură la nivel macroeconomic şi microeconomic, şi totodată aspectele ce ţin de cultura orgaziţionlă şi cea naţională şi ipostazele sale de manifestare.

Cultura reprezintă sistemul credinţelor, cunoştinţelor, elementelor morale şi legale, cutumele şi simbolurile însuşite, ce sunt recunoscute ca fiind corecte şi atribuite sieşi de un individ sau/şi un grup de indivizi, ansamblu care conferă substanţă şi identitate proprie acelei entităţi umane (individ sau grup).

Cum spunea şi un mare cercetător, organizaţia nu are cultură, ea este cultură, aşa am putea defini cultura organizaţională. Pe măsură ce o persoană evoluează, ea trebuie să renunţe la unele deprinderi de gândire, simţire sau manifestări întipărite în mintea sa, pentru a adopta noi atitudini şi a se adapta la noul mediu. Această acomodare se realizează mai uşor dacă se iau în considerare caracteristicile de bază ale culturii.

Voi prezenta toate tipurile de culturi, care au apărut din vechime şi care există şi în zilele noastre, fiind apreciate si dezvoltate. Cultura se învaţă!

In this paper I would like to introduce the concept of macroeconomic and microeconomic culture , and also the aspects of organizing and national culture and its forms of manifestation.

Culture is the system of beliefs, knowledge, moral and legal elements , customs and symbols acquired that are recognized as correct and awarded himself an individual or group of individuals , a whole that gives substance and its own identity that human entity ( individual or group).

In the words of a great scientist ,the organization doesen’t has culture, it is culture, so we define organizational culture.As a person evolves, it must give up some habits of thought, feeling or events etched in his mind to adopt new attitudes and adapt to the new environment .

This accommodation is made easier if one takes into account the basic characteristics of culture . I will present all the cultures types , that arose from ancient and there are nowadays being appreciated and developed . Culture is to be learned !

Cuvinte cheie: cultură, cultură organizaţională, cultură naţională, civilizaţie, societate.

Keywords: culture, organizational culture, national culture, civilization, society.

1. Introducere

A vorbi, ori a scrie despre cultură, pare a fi la fel ca şi a vorbi sau a scrie despre educaţie ori despre sensul vieţii, trei concepte strâns corelate în centrul existenţei noastre. Cum ar arăta viaţa omului fără cultură şi cum ar putea exista cultură fără educaţie?! Aceste concepte sunt, pe de o parte, pline de substanţă şi mister, iar pe de altă, par axiomatice.

Conceptul de cultură este larg dezbătut în numeroase domenii (antropologie, sociologie, filozofie, politică, artă etc.), dând naştere unor construcţii semantice hibride (cultura digitală, cultura opoziţiei, cultura maselor, cultura elitelor, cultura artistică, cultura populară, cultura naţională, cultura organizaţiei etc.) care nu de puţine ori au fost folosite dincolo de aspectul corect al unui raţionament epistemic coerent, făcând din termenul cultură aproape un termen ubicuu. În altă ordine de idei, termenul cultură prezintă o sensibilă interacţiune cu termeni ca: civilizatie, mentalitate, rasă, aculturaţie, identitate etc.

Termenul cultură îşi găseşte originea etimologică în latinescul cultura, cu sensul de îngrijire a pămantului sau a vitelor. „Se pare că evoluţia semantică decisivă a acestuia – care va permite ulterior inventarea conceptului – a avut loc în limba franceză în secolul Luminilor,abia apoi răspândindu-se, prin împrumut lingvistic, în alte limbi învecinate (engleză, germană)”:(Cuche 2003).

Provenit din filiera latină, termenul cultură pătrunde în limba franceză cu sensul etimologic propriu, cel de pământ cultivat, încă din secolul al XIII-lea. Evoluţia sa semantică cunoaşte un aplomb deosebit în secolul al XVI-lea, cand trece treptat de la sensul iniţial care desemna o stare de fapt (pămant cultivat), la acela de a desemna o acţiune (cultivarea pămantului) şi, mai apoi, la cel figurat de cultivare a unei aptitudini, adică la complexul de acţiuni realizate pentru a perfecţiona o aptitudine a unei persoane.

Sensul figurat al termenului începe să se impună în secolul al XVIII-lea, cand apare în Dicţionarul Academiei Franceze, în ediţiile din 1718 şi 1798. În prima ediţie a dicţionarului, termenul era însoţit totdeauna de obiectul culturii (cultura artelor, cultura literelor, cultura ştiinţelor etc.), iar în ceea de a doua, dobândeşte sensul de formare, educare a spiritului şi stigmatizează „spiritul natural şi lipsit de cultură”:(Cuche 2003).

Prin dobândirea acestui ultim sens, termenul de cultură se apropie decisiv de un alt termen, mult mai utilizat în cercurile ştiinţifice franceze ale vremii, cel de civilizaţie.

O analiză completă a unei culturi ar trebui să prezinte atât studiul caracterului ei universal, cât şi identificarea aspectelor legate de particularitatea ei în raport cu altele. Lumea contemporană se îndreaptă spre un concept de unitate în diversitate, prin urmare, o cultură poate supravieţui şi evolua prin integrarea aspectelor particulare în cele ale culturii universale.

Cultura reprezintă sistemul credinţelor, cunoştinţelor, elementelor morale şi legale, cutumele şi simbolurile însuşite, ce sunt recunoscute ca fiind corecte şi atribuite sieşi de un individ sau/şi un grup de indivizi, ansamblu care conferă substanţă şi identitate proprie acelei entităţi umane (individ sau grup).

2. Conceptul de cultură la nivel macroeconomic şi microeconomic

Naţiunea de cultură are semnificaţii diferite de la un individ la altul şi îndeosebi de la un grup de personae la alt grup. Conform cu profesorul Burduş, pentru a înţelege cum percep indivizii conceptul de cultură, este nevoie să analizăm distinct diversele straturi culturale, în care se localizează în timp acele componente culturale ce definesc o civilizaţie. Astfel, funcţie de gradul de vizibilitate, autorul invocat prezintă trei straturi de sedimentare a culturii la indivizi:

- Stratul exterior;

- Stratul de mijloc;

- Stratul interior.

• Stratul exterior include aspect vizibile cum sunt limba, instituţiile, piaţa şi moda.

• Stratul de mijloc este dat de valori şi norme ce generează un ideal pentru un grup social, condiţionează distribuţia între bine şi rău, între pozitiv şi negativ pentru diferite caracteristici.

• Stratul exterior include concepţii de baza despre existenţa umană, conduce la o anumită atitudine a individului faţă de natură, determină eficienţa alocării resurselor de care dispune grupul.

Amintim anterior unele opinii cu privire la conceptual de cultură, respectiv aprecierile lui Robert Mackler, alte definiţii date noţiunii de cultură:

G.Hofstede consideră cultura drept o programare mentală, colectivă, care ne face să acceptăm ceva împreună, ca membri ai grupului/naţiunii din care facem parte: (Hofstede 1980).

E.Schein defineşte cultura ca fiind modalitatea prin care un grup de oameni rezolvă problemele cu care se confruntă permanent:(Schein 1980).

Între definiţiile invocate reamintim şi concepţia lui R.Mackler, după care cultura se dobândeşte prin educaţie şi adaptarea la mediul social, ea nu este moştenită genetic în mod obişnuit până la vârsta de 9 ani, o persoana este deja modelată cultural, ea şi-a însuşit deja anumite deprinderi care condiţionează comportamentul. Majoritatea persoanelor nu sunt conştiente de condiţionarea lor personală, spune Mackler, însă această condiţionare survine atunci când o persoană vine în contact cu alte norme sau valori culturale. În astfel de cazuri survine necesitatea adaptării la o altă cultură, necesitatea de a cunoaşte şi gestiona diferenţele culturale din lumea afacerilor international:(Makler 2002).

2.1. Cultura organizaţională

Conceptul de cultură organizaţională se referă la tot ceea ce înseamnă standarde colective de gândire, atitudini, valori, convingeri, norme şi obiceiuri care există într-o organizaţie. În componenţa culturală putem distinge unele elemente vizibile cum ar fi: comportamente şi limbaj comun, ritualuri şi simboluri dar preponderent avem componente mai putin vizibile: percepţii şi reprezentări despre ce e “valoare” în organizaţie, mituri, standarde empirice despre ce înseamnă a munci bine şi a te comporta corect, despre “cum se fac lucrurile pe aici”, etc.

Cultura organizaţională se formează datorită interacţiunilor repetate între membrii organizaţiei, a aducerii în comun a credinţelor şi valorilor indivizilor care o alcătuiesc deşi exista factori modelatori puternici care o particularizează cum ar fi: stilul de conducere şi implicit modul de luare a deciziilor, nivelul de formalism, structura de organizare, politicile şi know-how-ul şi mai toate sistemele care oferă valoare şi suport unui anumit tip de muncă şi unui anumit tip de comportament.