Comportamentul de grup și intergrup. grupurile și munca în echipă

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Oamenii îşi consumă viaţa lor socială relaţionând în cadrul grupurilor, al mulţimilor sau maselor, al colectivităţilor ori societăţilor globale din care fac parte. Viaţa socială este un rezultat al interacţiunilor dintre indivizi, iar cercetarea sociologică a acesteia trebuie să pornească de la asemenea realităţi evidente. Dacă privim societatea ca un sistem, observăm că aceasta este compusă, cel mai adesea, dintr-un ansamblu de grupuri sau colectivităţi de oameni, a căror activitate şi organizare formează însăşi esenţa vieţii sociale. Familia, grupurile de prieteni, cele profesionale ori de muncă (administrative, industriale, agricole etc.), cele instructiv-educative (şcolare, de învăţământ, militare etc.), colectivităţile teritoriale (cartier, sat, oraş), organizaţiile politice (partidele), ştiinţifice (asociaţii etc.), confesionale (cultele religioase), sportive, clasele şi categoriile sociale, generaţiile de vârstă (tineri, maturi, bătrâni), mulţimile ş.a.m.d. sunt exemple care demonstrează modalităţile diferite de structurare a conţinutului unei societăți umane.

Diverşi autori consideră că există o tendinţă firească a oamenilor de a se grupa, de a trăi şi acţiona în colectivitate, tendinţă izvorâtă din însăşi condiţia şi natura lor eminamente socială. Asocierea lor poate fi atât spontană ori naturală (constituirea unei familii, de pildă), cât şi deliberată sau artificială, dirijată (în funcţie de nevoile şi interesele unei societăţi - de muncă, locuinţă, educaţie, apărare, circulaţie etc.).

Există mai multe posibilităţi de a defini ceea ce se înţelege printr-un grup. Caracteristica esenţială este aceea că membrii se văd pe ei înşişi ca făcând parte dintr-un grup. O definiţie populară este următoarea: un număr de oameni care interacţionează unii cu alţii, sunt conştienţi psihologic unii de alţii şi se percep ca fiind un grup. Un grup poate fi definit ca o colecţie de doi sau mai mulţi oameni care muncesc împreună regulat pentru a atinge obiective comune. Într-un grup adevărat, membrii sunt dependenţi unii de alţii pentru atingerea obiectivelor şi interacţionează unii cu alţii pentru a îndeplini obiectivele într-o anumită perioadă de timp.

O mulţime de oameni constituie un grup dacă au cele mai multe din caracteristicile următoare:

- ƒ apartenenţă

- ƒ conştiinţă de grup

- ƒ un scop comun

- ƒ interdependenţă

- ƒ interacţiune

- ƒ abilitatea de a acţiona într-o manieră unitară zaţiei.

Datorită faptului că viaţa socială „trăieşte" printr-o diversitate, aproape nelimitată, de grupuri şi că acelaşi om poate să aparţină concomitent mai multor grupuri diferite (în calitate de membru al unei familii, al unui colectiv de muncă, de locatar al unui cartier, de cetăţean al unui oraş etc.), analizele sociologice pe tema teoriei grupurilor recurg la criterii de clasificare a grupurilor sociale, menite a oferi o imagine mai limpede prin descifrarea „ţesăturii" acestora. Sociologul polonez Jan Szczepanski a reţinut, din multiplele sisteme de clasificare existente în literatura de specialitate, următoarele categorii de grupuri, care apar mai frecvent citate:

a) Grupurile mici - sunt compuse exclusiv din membri, fără a avea subgrupuri distincte, şi care nu intră ca părţi componente în grupuri mai mari, dar pot face parte din colectivităţi mai mari de alte tipuri;

b) Grupurile mari - cum ar fi poporul, statul, o biserică independentă etc., care nu intră în componenţa unor grupuri mai mari, ci doar a unor colectivităţi stabilite convenţional: sisteme de state, sisteme de civilizaţie - care nu sunt grupuri propriu-zise.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Comportamentul de Grup si Intergrup. Grupurile si Munca in Echipa.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
2 864 cuvinte
Nr caractere:
14 943 caractere
Marime:
24.77KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Sus!