Ambianța familială, psihosocială și fizică

Capitolul I

Ambianţa fizică

Elementele ce pot fi luate în consideraţia pentru a evalua ambianţa fizică sunt: ambianţa luminoasă, ambianţa sonora şi microclimatul (temperatura, umiditatea, mişcarea aerului). Se consideră ca aceşti factori îşi pot exercita influenţa asupra proceselor fiziologice şi psihologice, având consecinţe asupra productivitaţii şi securitaţii muncii, indiferent de specificul activitaţii desfaşurate.

Indicatorii ambianţei fizice sunt evaluaţi pornind de la luarea în considerare a urmatoarelor aspecete: productivitate (eficienţa în munca); procesele fiziologie (masuratorile fiziologice); procesele psihosociologice (pliciseala, rutina).

1.1. Ambianţa luminoasă

Este deosebit de importantă, constituind o condiţie de baza a desfaşurarii normale a procesului muncii. Iluminatul conditionează receptionarea adecvată a informaţiilor pe cale vizuală. Cercetarile din ultimii ani au aratat ca 80-90% din informaţiile percepute de om sunt de origine vizuală.

În procesul muncii ochiul este implicat în activitaţi de orientare şi coordonare a funcţiilor organismului. Se consideră ca aceasta solicitare este mai accentuată în muncă mecanizată, automatizată, decât în cea manuală (N. Meret, 1985).

Funcţionarea în condiţii optime a analizatorului vizual este asigurată de integritatea acuitaţii vizuale, viteza percepţiei, stabilitatea vederii clare şi acomodarea, fiind implicat, de asemenea şi unghiul de percepţie, contrastul dintre obiect şi fond şi timpul de percepere. În caz contrar, când nu este asigurată o vizibilitate corespunzatoare, apare o stare de oboseală a organismului şi a ochiului, şi se creeaza astfel, riscul producerii accidentelor de munca.

Se impune, pentru eficientizarea muncii, asigurarea unei ambiante luminoase adecvate, nici prea slabă, pentru ca ar suprasolicita prin efortul de acomodare, dar nici prea puternică pentru ca suprasolicita, de asemenea, dar prin contraţtia musculară prelungită a pupilei. În consecinţa, trebuie sa ţinem cont de iurmatorii factori:

1. Nivelul iluminarii

Acuitatea vizuala este direct influenţată de intensitatea iluminatului astfel: pentru iluminatul direct acuitatea vizuala scade mai repede datorită oboselii decât în cazul celui indirect. Nivelul de iluminare se stabileşte în funcţie de precizia operatiilor ce se cer execuate.

O intensitate excesiva a luminii, dar şi contrastele puternice, pot duce la cecitate sau orbire, prin distrugerea celulelor retinei. Un iluminat insuficient poate duce la miopia profesională (întâlnită înainte la tipografi, gravori) sau la nistangmus, care se manifestă prin oscilaţii frecvente ca amplitudibe a globilor oculari (întâlnita la mineri). Alte efecte ce pot aparea la un iluminat necorespunzator sunt: fotofobie, cefalee, dureri periorbitale, scaderea sensibilitaţii la lumina, a capacitaţii de diferenţiere şi a vitezei de percepţie vizuală, afectând, implicit, securitatea şi productivitatea muncii.

Un alt fenomen care poate aparea este cel de stralucire foarte puternică, determinată de o sursă luminoasă, fenomen care face imposibilă adaptarea ochiului, prin fenomenul de oboseala vizuală şi a sentimentului de disconfort.

2. Uniformitatea iluminarii

Uniformitatea iluminarii este data de raportul dintre iluminarea maximă şi cea minimă, pe planul de lucru, sau în încaperea în care se desfaşoara munca (S. Chelcea, 1977). Un raport optim sau o iluminare uniformă, este unul de 0,65 pentru planul de lucru şi cel puţin egal sau mai mare cu 0, 40 pentru restul încaperii.

3. Evitarea proiectarii directe sau reflectate a luminii

Aceasta protecţie poate fi realizată prin ecranarea surselor luminoase şi compararea lor corespunzatoare astfel:

- luarea în considerare a unghiului de proiecţie al surselor luminoase; sursa luminoasă sa nu fie direct vizibilă din poziţia de muncă;

- înlaturarea suprafeţelor lucioase reflectante.

4. Distribuţia fluxului luminos

Se recomanda ca 10-15% din fluxulul luminos sa fie orientat spre tavan, pentru a se reflecta, realizându-se astfel, o iluminare uniforma. Orice sursă luminoasă trebuie sa aiba deschiderea corespunzatoare pentru ca lumina sa se distribuie atât spre obiectul muncii, cât şi spre tavan pentru a fi reflectată.

5. Utilizarea adecvata a culorilor

Ambinaţa cromatică poate fi confortabilă sau nu pentru individ, pentru ca poate influenţa starea de sanatate, echilibrul psihofiziologic, dar si performanţele cantitative şi calitative. Alegerea culorilor pentru locul de munca, trebuie sa ţina cont de intensitate, tonalitate cromatică şi saturaţie, iar efectele urmarite sunt cele de pe plan obiectiv (randament) dar şi subiectiv (satisfacţia individului) (Z. Bogathz,2002). În acest sens, se impun masurile:

- pentru pereţii interiori se recomandă culori care nu atrag atenţia, dar care reţin murdaria (gri, verde-albastrui);

- tonuri calde (crem, roz) pentru halele racoroase şi reci (verde, bleu) pentru halele foarte încalzite;

- se recomandă culori opuse pentru pereţi (galben deschis, bej, crem, ocru, galben deschis) faţa de maşini (verde deschis, albastru – verzui deschis, albastru deschis);

- parţile mai importante ale maşinilor sa fie bine iluminate;

- componentele maşinilor sa fie colorate diferentiat: parţile mobile, taioase, periculoase în roşu, galben, portocaliu, iar corpul maşinii în gri, bleu, albastru luminos;

- dispozitivele de comandă sa aiba o codificare cromatică pentru a uşura discriminarea şi identificarea lor;

- în halele automate sunt recomandate culori calde pentru menţinerea nivelului de vigilenţă (pentru pereţi şi plafon – galben deschis şi cu elemente decorative portocaliu); maşinile şi tabloul de comanda vor fi vopsite în bleu care oferă condiţii bune pentru discriminare;

- pentru a facilita memorarea şi atenţia există o simbolistică standardizată a culorilor: conductele de apa se vopsesc în gri sau negru, conductele de gaze şi lichidele cu nocivitate chimică în galben, conductele cu gaze şi explozive în roşu, conductele cu combustibil lichid în albastru);

1.2. Ambianţa sonoră

Omul este un rezonator important, raspunzând vibraţiilor produse de obiectele înconjuratoare, realizându-se astfel, trairea în realitate.

Ambianţa sonoră a muncii este o consecinţă a unor surse directe (funcţionarea motoarelor, a maşinilor-unelte, perforarea pneumatică, razboaiele de tesut) şi surse indirecte secundare (pereţi, palfon, pardoseala, care preiau zgomotele din exterior).

Z. Bogathy apreciază ca cel mai nociv factor al ambianţei este zgomotul, întrucât poate produce oboseala, şi implicit, scaderea productivitatii în muncă, atât din punct de vedere cantitativ cât si calitativ. Zgomotul este o consecinţă a suprapunerii dezordonate a sunetelor cu frecvenţe şi intensitaţi diferite.

Efectele nocive asupra individului sunt diferenţiate în funcţie de urmatoarele condiţii:

- este mai deranjant un zgomot brusc sau intermitent decât unul continuu;

- frecvenţele ridicate sunt mai suparatoare decât cele joase;

- zgomotele influenţeaza mai puternic activitatea care presupune o atenţie susţinută;

- activitaţile de creatie, învatare sunt mai usor de afectat ca acitvitaţile nocive, în comparaţie cu activitaţile rutiniere.