Sistemul Informatic - Contex

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

Introducere .3
Analiza activitatii si a informatiilor din sistem 4
Proiectarea logica a sistemului informatic .5
Proiectarea tehnica a sistemului informatic .7
Experimentarea si implementarea sistemului informatic .10

Extras din referat:

I. Introducere:

În zilele noastre, calculatoarele sunt ceva obisnuit, ba chiar indispensabil în unele cazuri. Se poate spune, pe drept ca traim într-o societate informatizata . Întâlnim calculatoare peste tot, de la patiseria din colt, in care se tine evidenta contabila cu ajutorul unui PC si pâna la ghiseul la care platim telefonul sau factura de energie electrica Peste tot sunt calculatoare, legate eventual între ele si formând astfel retele de calculatoare. Toate acestea se datoreaza faptului ca ne dam seama din ce în ce mai mult ca calculatorul ne usureaza munca. Dar trebuie de subliniat faptul ca un calculator este de fapt o “masinarie” care prelucreaza o serie de informatii pe care i le dam. Informatia, este elementul esential din acest întreg lant. De fapt, în practica întâlnim, printre altele, doua concepte legate de aceasta si anume sistemul informational si sistemul informatic.

Un sistem informational este un ansamblu de oameni, echipamente, software, procese si date destinate sa furnizeze informatii active sistemului decizional, informatii necesare în elaborarea de solutii pentru problemele cu care se confrunta managerii agentilor economici. Sistemul informational face legatura între sistemul de conducere si sistemul condus si este subordonat sistemului de conducere.

Sistemul informatic este o parte a sistemului informational în care procesul de culegere, transmitere, stocare si prelucrare a datelor se realizeaza utilizând elemente sau componente ale IT, adica mijloace de calcul si de comunicare moderne, produse software specializate, proceduri si tehnici specifice la care se adauga personalul specializat.

Rolul sistemului informational este de a transmite informatia între diferite ajutorul tehnicii de elemente. În cadrul sistemului informational, majoritatea activitatilor se pot desfasura cu calcul. Se pot prelucra datele primare si apoi, rezultatul poate fi transferat mai departe, catre alt compartiment spre prelucrare. Transferul se poate face si el pe cale electronica, prin intermediul unei retele de calculatoare sau cu ajutorul modemului.

Într-un sistem informatic pot intra: calculatoare, sisteme de transmisie a datelor, alte componente hardware, software-ul, datele prelucrate, personalul ce exploateaza tehnica de calcul, teoriile ce stau la baza algoritmilor de prelucrare, etc.

O elaborare eficienta a sistemelor informationale necesita un efort comun. Printre elaboratori trebuie sa fie inclusi utilizatorii, echipa de proiectare, personal de asistenta,managerii implicand în final costuri ridicate. Din acesta cauza, modul de abordare a problemei proiectarii este foarte important.

II. Analiza activitatii si a informatiilor din sistem:

Se urmareste cunoasterea specificului unitatii economice in ceea ce priveste activitatea de baza, activitatea de conducere si caracteristicile sistemului informational existent. Exista doua situatii :

- crearea unui sistem pentru o firma noua

- îmbunatatirea sistemului existent

Cunoasterea activitatii de baza si a activitatii de conducere este foarte importanta. Trebuie cunoscut fluxul tehnologic de productie, documentele care insotesc sau sunt generate in diverse momente ale procesului de productie si trebuie sa ne fixam asupra activitatii de management, a proceselor decizionale si respectiv a sistemelor de indicatori pe care se fundamenteaza deciziile de conducere. În acesta etapa se stabileste rentabilitatea folosirii sistemului informatic si se incheie cu o evaluare critica a situatiei de fapt ( se pune in balanta cererea de informatii exprimata de sistemul de conducere dar si cel de baza).

Exemplu:

Pentru exemplificarea celor aratate, în continuare vom expune modalitatea de realizare a unei aplicatii legate de o societate producatoare de mobila:

2.1.Prezentarea unitatii

Denumire : S.C. NEUMOBEL SRL

Sediul: M-Ciuc, Str.Harghitei nr. 120

Forma juridica:

S.C. .NEUMOBEL SRL este societate cu capital privat. Forma de proprietate: societate cu raspundere limitata, cu doi actionari a cate 50-50% din actiuni. Este inregistrata la Oficiul Registrului Comertului din Harghita sub numarul J/19/1368/1995 si are codul de identificare fiscala RO 14173098.

Obiectul de activitate:

Principalul obiect de activitate consta in productia altor tipuri de mobilier, cod CAEN 3614.

Date despre personal:

Personalul consta in 70% barbati si 30% femei, fapt explicabil datorita specificului activitatii societatii. Tehnologiile folosite sunt cele clasice în procesul de fabricare a mobilei.

Observații:

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu,nota 8

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Sistemul Informatic - Contex.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8.3/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
1 741 cuvinte
Nr caractere:
11 147 caractere
Marime:
97.29KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Sisteme de Operare
Predat:
la facultate
Materie:
Sisteme de Operare
Profesorului:
Bogdan Marza
Sus!