Viața sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Nu se cunoaste cu exactitate anul nasterii sale dar avand in vedere ca a patimit in jurul anilor 1330 se presupune ca s-ar fi nascut spre sfarsitul secolului al XIII-lea. Orasul sau natal este Trapezunt (azi Trabzon in Turcia), oras situat pe malul sud-estic al Marii Negre. A primit o aleasa educatie crestina atat in familie cat si de la unii din preotii bisericilor din Trapezunt si chiar de la dascalii sai. Sf. Ioan se ocupa cu negustoria, acupatie principala in Trapezunt. Datorita acestui fapt, el avea ocazia sa viziteze bisericile si manastirile crestine, apropiindu-se mai tare de doctrina ortodoxa.

Prin anul 1330 sau 1332, s-a indreptat din Trapezunt spre Cetatea Alba pe corabia unui oarecare catolic pe nume Reiz. Pe drum a avut cu el o discutie privitore la credinta. Vazand ca nu il poate nicicum combate pe cucernicul Ioan, Reiz isi puse in gand sa se razbune pe el. In acele vremuri Cetatea Alba era stapanita de tatari, prilej numai bun pentru Reiz. Acesta s-a infatisat in fata conducatorului, numit Ighemon, spunand ca Ioan doreste sa treaca la religia tatarilor. Dregatorul a poruncit sa fie adus imediat acest negustor din Trapezunt la el. Ioan insa isi da seama de planul lui Reiz, si refuza oferta eparhului, aducand slava lui Dumnezeu. Auzind acestea, Ighemon porunceste ca Ioan sa fie batut cu ciomege, crezand ca asa il va face sa se lepede de Hristos. In ciuda chinurilor sale. Ioan marturisea si mai tare pe Hristos, in final find inlantuit si aruncat in inchisoare. Plin de rani, a doua zi dmineata este adus iarasi in fata lui Ighemon, care a incercat din nou sa-l convinga sa treaca la credinta lui. Nici de aceasta data nu a reusit eparhul sa-l convinga pe Ioan, si astfel a poruncit sa fie legat de coada unui cal, si tarat prin cetate, pietrele sfasiindu-i trupul. Unul dintre chinuitori, vazand taria credintei, cuprins de ura si manie, a tait cu sabia capul Sf. Ioan. Dupa unii cercetatori, cel care l-a ucis era un evreu. Din pacate Ighemon n-a dat voie crestinilor sa ia trupul si sa-l ingroape dupa randuiala, insa Dumnezeu intr-o noapte a trimis 3 ingeri care i-au tamaiat trupul. Doi necredinciosi din cetate au crezut k ingeri sunt preoti crestini, astfel ei au scos arcul si sagetile, incercand sa traga. Atunci s-a petrecut cea de-a doua minune, mainile ramanandu-le lipite de arc si sageti. Aceste minuni l-au infricosat pe canducatorul cetatii, care a ingaduit crestinilor sa inmormanteze trupul lui Ioan in cetatea Alba. Nevrednicul Reiz, vazand el insusi minunile lui Ioan s-a hotarat sa ii fure trupul si s-a il duca in orasul sau natal. Si de data aceasta s-a intamplat o minune. Sfantul s-a arata in vis preotului care slujea la biserica cimitirului, descoperindu-i gandul lui Reiz. Preotul a alertat ostasi credinciosi, care l-au prins pe Reiz, iar trupul lui Ioan a fost dus in altarul unei biserici din oras. Ramasitele sale pamantesti, neputrezite si raspandind buna mireasma, puteau fi considerate acum ca sfinte moaste.

Orasul in ...

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Viata Sfantului Ioan Celde La Suceava
    • Referat.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Anul redactarii:
2007
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
4 pagini
Imagini extrase:
4 imagini
Nr cuvinte:
817 cuvinte
Nr caractere:
4 050 caractere
Marime:
63.18KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Gimnaziu
Tip document:
Referat
Materie:
Religie
Tag-uri:
sfant, dumnezeu
Predat:
la gimnaziu
Sus!