Valoarea Morală a Pocăinței în Vechiul Testament

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Introducere

Mântuitorul lisus Hristos aprobă învăţătura morală a Vechiului Testament şi o desăvârşeşte curăţind-o de elementele omeneşti cu care au împovărat-o cărturarii şi fariseii prin răstălmăcirea şi schimbarea conţinutului.

În datoriile cu privire la aproapele sunt mai precis arătate, ele fiind concretizate credinţei lui Dumnezeu şi a iubirii faţă de El.

Nu se poate concepe iubirea lui Dumnezeu şi plinirea Legii fără iubirea aproapelui. După Vechiul Testament omul este creat „după chipul lui Dumnezeu" şi pornind de aici comunitatea umană constituie un tot, o unitate care trebuie să slujească lui Dumnezeu, prin împlinirea scopurilor fixate de El la Creaţie.

Căderea primilor oameni în păcat este mare, dar nu ireparabilă, o dată cu pedepsirea primului păcat săvârşit, Dumnezeu hotărăşte o zi a iertării şi a mântuirii, în vederea acesteia şi pentru oameni Dumnezeu, din marea Sa iubire pentru oameni şi din îndurarea Sa îi cheamă din nou la Sine. Această apropriere de Dumnezeu constituie ideea centrală a istoriei biblice, istorie a străduinţelor umane în calea spre desăvârşire.

Una dintre căile şi mijloacele de apropriere de Dumnezeu, prin împlinirea poruncilor Sale este pocăinţa.

Valoarea morală a pocăinţei în Vechiul Testament

Pocăinţa reprezintă revenirea la Dumnezeu în stare de umilinţă şi cu rugăciune profund marcată de regretul pentru fărădelegea săvârşită.

În Vechiul Testament, noţiunea de pocăinţă este redată prin verbul la imperativ cu sensul de a reveni la Legea lui Dumnezeu şi a se îndepărta de păcat .

Pocăinţa este acţiunea de îndepărtare radicală de la păcat şi actul de apropriere către Dumnezeu prin restaurarea omului păcătos în practicarea virtuţilor.

Acţiunea pocăinţei este de natură lăuntrică, este vorba de o schimbare a cugetului şi prin urmare o transformare interioară a păcătosului, căci posturile, umilinţa şi alte acte penitenţiale, pot fi considerate ca semne exterioare ale pocăinţei, dar Iahve care priveşte şi cunoaşte inimile aşteaptă o schimbare radicală de conduită.

Dumnezeu chemă pe oameni să se aproprie de El, să intre în comuniune cu El pentru a avea viaţă veşnică şi pentru a se împărtăşi de binefacerile sale: „spune-le: Precum e adevărat că Eu sunt viu, tot aşa de adevărat e că Eu nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu" şi iarăşi,„întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele ! Pentru ce să muriţi voi, casa lui Israel ?(Ezechiel 33,11).

Observăm din aceste cuvinte că Dumnezeu se adresează omului păcătos încă din naştere, prin greşeala primului părinte al neamului omenesc prin care a intrat păcatul în lume şi împreună cu el moartea (Romani 5,12).

De atunci păcatul locuieşte în cea mai intimă parte a eului, oamenii fiind păcătoşi şi prin vină personală, căci fiecare dintre ei este uneori vândut (Romani4,4) acceptând jugul patimilor păcătoase (Romani 4,5).

Psalmistul este conştient că nici un om nu-i drept în faţa lui Dumnezeu de aceea el se roagă: „Auzi-mă întru dreptatea Ta... Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nici un om nu-i drept înaintea Ta" (Ps. 142, l-2),iar profetul Isaia constată trista stare decadentă a poporului şi exclamă: „Toţi am ajuns ca necuraţii şi toate faptele dreptăţii noastre sunt ca un veşmânt întinat". (Isaia 64,5).

În starea sa paradisiacă, starea sa iniţială, omul se bucură de prezenţa lui Dumnezeu, era fericit, era în plenitudinea de a exista, era deci într-o stare perfectă de sănătate şi pace pentru că Dumnezeu era în intimitate cu omul creat.

Răul, păcatul sfâşie această armonie şi provoacă lipsa binelui, a perfecţiunii, a dreptăţii, este deci starea de nedreptate şi nelegiuire.

Acţiunea răului se poate sintetiza în:

- îndepărtarea lui Dumnezeu

- Vătămarea dreptului aproapelui

- Nesocotinţă în atitudinea făptuitorului

Observații:

Universitatea”Valahia”

Facultatea de Teologie

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Valoarea Morala a Pocaintei in Vechiul Testament.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
13 pagini
Imagini extrase:
13 imagini
Nr cuvinte:
4 725 cuvinte
Nr caractere:
20 533 caractere
Marime:
22.74KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Religie
Predat:
la facultate
Materie:
Religie
Sus!