Taina Sfintei Spovedanii

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Sfanta Spovedanie sau Marturisirea pacatelor este una dintre cele sapte Taine ale Bisericii Ortodoxe, cu rol foarte important in viafa credinciosilor si a slujitorilor sfantului altar. O intalnim si in Biserica Romano-Catolica si in Bisericile Vechi-Orientale, cu aceeasi insemnatate in viata duhovniceasca, in schimb ea nu este practicata in Bisericile protestante, calvina si luterana, si cu atat mai mult la cultele neoprotestante si secte care deriva, in marea lor majoritate, din Protestantism.

Aceasta Sfanta Taina e instituita de Mantuitorul imediat dupa Sfan¬ta Sa Inviere din morti, cand se arata ucenicilor, seara, in ziua cea dintai a saptamanii, in casa sau foisorul unde ei erau adunati de frica iudeilor si cand ii saluta cu aceste cuvinte: "Pace vouaT, apoi ii trimite la propovaduire, sufland asupra lor si zicandu-le: "Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (loan 20, 20-23).

Acesta este locul sau temeiul scripturistic de baza al instituirii acestei Sfinte Taine, direct de catre Mantuitorul, si ea are la baza porunca Lui, mandatul de a merge la propovaduire ca trimisi ai Sai, avand si aceasta misiune de a ierta pacatele, mai ales in baza puterii pe care o da Duhul Sfant, cu care El Insusi i-a insuflat si care avea sa coboare si sa lucreze definitiv in ei, incepand din ziua Cincizecimii. Ea este Taina prin care ne curatim de pacatele savarsite de la Botez sau de la ultima spovedanie si refacem legatura cu Hristos si Biserica de care ne rupe pacatul. De aceea, ea are o importanta capitala in viata duhovniceasca. Ea este Taina regenerarii noastre spirituale.

Pentru a te apropia de Pomul Vietii, de Sfanta Impartasanie, nu poti ramane "got", ca si Adam cel ce pacatuise, ci trebuie sa te imbraci in haina alba a harului, a energiei cele necreate pe care o revarsa Dumnezeu in Biserica. Lucrul acesta se realizeazd pentru neofiti prin Botez, iar pe parcursul vietii prin spovedanie. "Cati in Hristos v-ati botezat in Hristos v-ati si imbracat" (Gal. 3,27), ne spune Sf.Apostol Pavel.

Sfantul Ignatie Brancianinov afirma cu tarie ca impotriva atacurilor repetate si persistente ale gandurilor si simtamintelor pacatoase nu exista o mai buna arma, decat spovedania; spovedania este, altfel spunand, unica sa arma in momentul asaltului. In orice caz este arma cea mai puternica si cea mai eficace.

PREOTUL,INDRUMATOR IN TAINA SPOVEDANIEI

Fara indoiala, spovedania este taina, prin care se impartaseste harul iertarii si al impacarii cu Dumnezeu, adica al reintegrarii in har a crestinului pocait. Se intelege deci ca fundamental si esential in materie de spovedanie este elementul supranatural si scopul religios, sau, cu alte cuvinte, refacerea raportului cu Dumnezeu prin ajutorul harului divin Spovedania este adica taina numai prin lucrarea harului, iar preotul este slujitorul ei numai in masura, in care ii serveste ca organ sau instrument de comunicare.

Mantuitorul n-a marginit chemarea urmasilor Sai numai la scopul misionar al raspandirii Evangheliei, cand a poruncit: "invatati", nici numai la rolul sacramental, cand a zis: "botezandu-i.", ci a completat: "invatandu-i sa pazeasca toate cate am poruncit voua" (Mt. XXVIII, 20). Cu alte cuvinte, in chemarea pastorului crestin intra si obligatia de a indruma direct pe credinciosi sa traiasca crestineste, adica de a-i dirija sa realizeze in viata morala Evangheliei. Prin urmare, si in administrarea tainei pocaintei, rolul preotului nu va fi complet, daca se va margini numai la primirea marturisirii si la dezlegarea penitentilor de pacate; el trebuie sa indice si regimul potrivit fiecaruia, in scopul ca viata harica restabilita in suflete, sa se mentina si sa se dezvolte, pentru ca astfel sa se asigure inaintarea penitentilor in virtute si in perfectiune.

In legatura cu administarea tainei spovedaniei, rolul preotului iese la iveala intr-o masura covarsitoare. In nici o alta taina, exercitarea unei actiuni de inraurire personala din partea lui nu este chiar atat de necesara. Explicatia se gaseste dealtfel, in insasi natura momentelor si conditiilor privitoare la aceasta taina. Pentru ca, cu ocazia sfintei marturisiri, sufletul celui care se pocaieste este adanc rascolit si framantat nu numai de o datorie religioasa, ci si de o profunda trebuinta psihologica de regenerare. El este, prin urmare, mai dispus si mai primitor de indrumari decat in orice alta imprejurare; pe de alta parte analiza sufleteasca atat prin examenul de constiinta al penitentului si prin propria-i marturisire, cat si prin scrutarea constiintei lui de catre duhovnic, dau un prilej unic pentru cea mai adanca patrundere in psihologia penitentului.

Credinciosul, care recurge la duhovnic, cauta atat linistirea constiintei prin impacarea cu Dumnezeu, cat si unsacrificiu de asistenta morala, care sa-1 sprijine in dispozitialui de intremare si de inoire morala.Din acest punct devedere, taina spovedaniei se mai numeste insens figurat si"al doilea botez". Prin ea, penitentul recules cauta pe deoparte sa-si refaca legaturile cu Dumnezeu, ridicandu-se din poticnirile morale, prin care a pierdut nevinovatia castigate in botezul eel adevarat; pe de alta parte, el nazuieste sa apuce, din nou pe caile legii morale, spre virtute si spre perfectiune, pentru ca sa atinga tinta, care nu este decat mantuirea

sufletului.

Daca deci, in calitatea lui liturgica sau de slujitor al tainei, a mijlocit impacarea penitentului cu Dumnezeu prin coborarea harului iertarii in constiinta, apoi in calitate de pastor, preotul duhovnic trebuie sa contribuie printr-o actiune salutara si pedagogica, la indreptarea celui ce se pocaieste. Duhovnicul ii va da adica toate indicatiile, ca sa se descurce si sa se elibereze de sub stapanirea pacatului, precum si remediile, care sa-i dea taria de a se mentine in viata harica.

Calitatile cerute unui duhovnic sunt in general acelea care se cer unui bun preot. Ele se refera la instructia sau stiinta preotului, la moralitatea, evlavia si sfintenia sa, precum si la intelepciunea si prudenta, adica la tactul lui. Acestea sunt insusjri, pe care, intr-un anumit grad, preotul trebuie sa le posede neaparat chiar la intrarea sa in preotie, ramanandu-i sa le aprofundeze si sa le temeiniceasca paralel cu experienta.

Observații:

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU

IOAN CUZA”

FACULTATEA DE TEOLOGIE

ORTODOXĂ „DUMITRU STANILOAIE”

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Taina Sfintei Spovedanii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
5 114 cuvinte
Nr caractere:
28 641 caractere
Marime:
28.75KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Religie
Predat:
la facultate
Materie:
Religie
Profesorului:
Pr Lucian Dinu
Sus!