Starea de curățire la Ioannis Romanides

INTRODUCERE

Viaţa spirituală are trei etape sau trei faze şi anume: curăţirea, iluminarea şi desăvârşirea. Sub acest generic au şi fost traduse în româneşte de către Părintele Stăniloae cele douăsprezece volume ale Filocaliei: calea cum se poate omul curaţi, ilumina şi desăvârşi.

Practic, înşiruirea acestor trei faze, a acestor etape în viaţa duhovnicească, nu e mecanică. Nu putem spune, planificându-ne, că anul acesta parcurgem toată etapa curăţitoare; am terminat cu ea şi începem etapa iluminatoare; am terminat cu aceasta şi începem etapa unirii sau a desăvârşirii. În mare, ele se succed. Dar între ele există şi interferenţe, pentru că pe măsură ce ne curăţim de păcate, sufletul ni se luminează şi ne unim cu Hristos. Locul din care îl izgonim pe satana nu-1 putem lăsa gol. Neapărat trebuie să-I lăsăm loc lui Hristos să umple acest gol. Am smuls patimile, trebuie neapărat să plantăm virtuţile.

Nu există din punct de vedere duhovnicesc o stare de neutralitate. A sta pe loc din punct de vedere duhovnicesc înseamnă, de fapt, a regresa. A nu urca din punct de vedere spiritual înseamnă, nu a sta pe loc, ci a merge înapoi.

Părintele Dumitru Stăniloae, defineşte asceza ca fiind: ,,o eliminare treptată a otrăvii care duce firea la descompunere,la stricăciune. Este, cu alte cuvinte, o eliminare a bolii ce duce firea spre moarte,şi deci fortificarea firii”. În acest sens nu trebuie să vedem asceza ca pe ceva rău,care ne-ar îndemna numai la reţineri şi înfrânări, ci ea are rol terapeutic,deoarece îl ajută pe om sa scape de ,,viermele păcatului” , care aduce otravă morţii trupeşti şi sufleteşti. Astfel, asceza nu reprezintă o luptă a omului împotriva propriului trup şi personalităţi, deoarece ea are ca finalitate înlocuirea patimilor cu virtuţile opuse acestor patimi.

Adevărata viaţă spirituală este o viaţă nouă, cu Hristos şi în Hristos, condusă de Duhul Sfânt . Nu există viaţă spirituală fără Hristos şi fără Duhul Sfânt. Persoana lui Hristos desparte omenirea în două mari tabere: pe de o parte sunt cei care Îl adoră, Îl iubesc, îl mărturisesc că Domn şi Dumnezeu şi îşi pun toată speranţa în El; pe de altă parte, sunt cei care Îl neagă, Îl hulesc sau pur şi simplu nu-I recunosc existenţa istorică.

Pentru a-L întâlni pe Hristos, pentru a-L cunoaşte, ai nevoie de o inimă curată. Sfântul Evanghelist Matei ne spune în Evanghelia sa: “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia îl vor vedea pe Dumnezeu” (5, 8). În momentul în care Îl întâlneşti pe Hristos, simţământul lăuntric se aseamănă cu sentimentul pe care îl are pasărea ce nu ştiuse până atunci că poate zbura şi într-un moment dat constată că poate zbura, că poate fi liberă, că n-are de ce se teme. Acesta este sentimentul omului care L-a aflat pe Hristos.

CAPITOLUL I

PURIFICAREA SAU CURATIREA

Trăirea mistică îşi are baza în participarea şi integrarea creştinului în Sfânta Liturghie, care este trăirea mistico-simbolică a Mântuitorului Iisus Hristos, prin încorporarea în trupul său mistic – Biserica şi a darurilor sfinţitoare, care sunt Sfintele Taine.

Prima etapă şi prima taină prin care experiem divinul în chip mistic este Botezul. De la botez începe, în sens larg îndumnezeirea, întinzându-se de-a lungul întregului urcuş spiritual al omului, în care sunt active şi puterile lui, adică de-a lungul purificării de patimi, al dobândirii virtuţilor şi al iluminării . Botezul este taina renaşterii omului prin apă şi prin duh, adică moarte pentru păcat şi viaţă în Iisus Hristos, lepădarea de diavol şi comuniunea cu Mântuitorul. Duhul Sfânt face să rodească apa botezului, tot aşa cum făcuse roditoare apele primordiale la Facere, o înzestrează cu puterea de a da naştere celor duhovniceşti . Sfântul Botez este o renaştere, o restaurare ontologică prin iertarea păcatelor şi eliberarea de tirania morţii. Mântuitorul arată clar că Botezul este o renaştere: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 3) iar în alt loc: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5).