Sfântul Efrem Sirul

Acesta era din Mesopotamia, nascut la Nisibe, sirian de neam si din parinti crestini. A invatat carte la scoala siriaca, din Nisibe, iar cand persii au ocupat cetatea, scoala, pastrand limba siriaca, s-a mutat la Edesa, sub stapanire romana, pe la anul 360. A trait sub toti imparatii romani, incepand de la marele Constantin si pana la Valens (364-378). De asemenea acest mare sfant este considerat ca fiind fara indoiala cel mai reprezentativ scriitor al Bisericii Siriene.

A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibe si i s-a incredintat noua scoala siriaca din Edeea, care, sub conducerea lui, a cunoscut o mare stralucire. Totodata el aduce servicii importante cetatenilor din Nisibi cu ocazia asediului pe care l-au suportat din partea persilor, in mai multe randuri, pe o perioada de peste 20 de ani, perioada in care se pare ca Efrem Sirul a fost unul dintre cei mai importanti dascali ai acestei scoli . Traditia spune ca Sfantul Efrem a luat parte, tanar diacon fiind, ca si Sfantul Atanasie din Alexandria, la Sinodul din Niceea, la anul 325 insotindu-l pe ierarhul sau Iacob de Nisibi. Tot din tradite stim ca, fiind poftit de Sfantul Vasilie, in Cezareea Capadochiei, acesta, ca un semn de pretuire, l-a sfintit preot. Trece la Domnul in 9 iunie 373.

Fericitul Efrem era un poet, un cuvantator inflacarat, un aspru nevoitor si un om de rugaciune, iubitor de viata duhovniceasca. Prin poezia lui, el urmarea intarirea dreptei credinte in cei care o auzeau, contra ereziilor din vremea sa, caci imnele lui erau ca niste poeme cantate sau citite in adunari, cu intrebari si raspunsuri, pe care le insotea cu cantari din harfa. Si atat s-a facut de vestit prin aceasta fapta buna, incat le-a folosit tuturor si a fost numit "harfa Duhului Sfant." Printre operele sale amintim Omiliile cu privire la diferite texte ale Vechiul Testament, despre Paradis, sau despre Iosif care a fost vandut de fratii sai, Cuvantari despre Tainele Domnului nostril Iisus Hristos si panegirice la Sfintii Vechiului si Noului Testament, Cuvantari si cantece funebre rostite sau cantata la inmormantarile crestinilor de toate categoriile

Interesanta este invatatura Sfantului Efrem Sirul despre dumnezeirea si umanitatea lui Hristos. In Hristologie sfantul invata ca Dumnezeu, desi esenta spirituala, a aparut in forma trupeasca. Fiul S-a intrupat pentru folosul nostru. Fiinta divina S-a facut asemenea noua, pentru ca noi sa ajungem asemenea ei. Hristos e Dumnezeu prin esenta. Esenta sau fiinta Lui e slavita, ca si numele Lui. Nasterea Lui fiintiala e necunoscuta. Si-a micsorat slava Lui pentru oameni. Hristos a avut doua firi. El ne-a comunicat noua slava Sa si Si-a insusit slabiciunea noastra. Dumnezeirea si umanitatea sunt unite, dar nu plamada noastra domina in El. El S-a facut muritor ca noi, pentru ca dandu-ne noua viata, noi sa nu mai murim.

A cantat cu mare stralucire credinta, dragostea de frati, rugaciunea, si, mai ales, pocainta. Parti din scrierile lui se afla si in rugaciunile Bisericii noastre, precum rugaciunea: "Doamne si Stapanul vietii mele."

In continuare va propun sa studiem aceasta rugaciune impreuna cu Olivier Clement, Trei rugaciuni:Tatal nostru, Rugaciunea Imparate ceresc, Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, Editura Reintregirea din Alba-Iulia

Doamne si Stapanul vietii mele.

"Doamne" sugereaza misterul inaccesibil al lui Dumnezeu cel de dincolo de Dumnezeu. Totusi, El nu este un strain, ci insufleteste trupul de lut a omului cu Suflarea Sa. El este cel care da sens vietii noastre chiar si atunci si mai ales atunci cand credem ca l-am pierdut. "Stapan", nu inseamna tiran, ci Tata care se jertfeste si ne elibereaza, care vrea sa ne infieze in Sine si ne respecta infinit libertatea. Fiul Sau intrupat, in care este in mod desavarsit prezent, se naste intr-un staul, se lasa omorat de libertatea noastra cruda, inviaza dar nu se reveleaza decat celor care-L iubesc. Or, acest "stapan" rastignit ramane Stapanul Vietii. Numai El ne poate elibera libertatea, numai El poate transfigura, in Suflul Sau datator de viata, patima obscura a vietii noastre. Maretia acestui imparat consta in aceea ca S-a facut slujitorul nostru. "Am venit in lume ca sa slujesc, nu sa Mi se slujeasca".

Relatia omului cu acest Stapan nu este deci una de aservire, de sclavie, ci de libera incredere. El este "Stapanul vietii mele", pentru ca El ii este izvorul, pentru ca nu contenim s-o primim de la El, pentru ca El este cel Care da si iar da, din belsug, un viitor innoit.