Sfânta scriptură

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Intre cartile de valoare universala, nemuritoare, carti ce constituie mijloace majore de inaltare spirituala, Sfinta Scriptura, se situeaza pe primul loc.

Ea exista de peste trei mii de ani, dar patina vremii nu i-a diminuat valoarea, utilitatea sau activitatea. Reinnoindu-si periodic vesmintul omenesc-limba-prin noi versiuni, ea isi vadeste de fiecare data fondul sublim, valorile sale imense culturale, pentru umanitate si cele mintuitoare pentru lumea crestina; caci ea contine deopotriva profunde valente spirituale omenesti, ca si un fond revelational absolut necesar pentru mintuirea crestinilor.

De aceea, chiar printre cei care refuza sa accepte vreo dogma si nu cred in originea divina a Sfintei Scripturi sint multi care o citesc si studiaza din cauza problemelor ce se gasesc in ea referitor la fiinta umana si destinul sau, la rolul sau jucat in evolutia umanitatii si mai ales, a popoarelor si civilizatiei din Orientul Apropiat ca si pentru continutul sau artistico-literar. Pentru crestini ea este cartea fundamentala orentativa in materie de credinta, cartea de capatai, de instruire, inaltare si mingiiere sufleteasca.

De aceea, in rindurile ce urmeaza ii vom releva importanta si valoarea ca opera culturala si mijloc de instruire si edificare sufleteasca pentru crestini, deoarece, fata de multimea mijloacelor de influenta culturala de astazi s-ar putea crede ca si-a pierdut din valoare si importanta.

Sfinta Scriptura sau Biblia, este cartea cea mai reprezentativa a omenirii. Ca valoare spirituala ea reprezinta experienta religioasa a unui popor, a unor personalitati exceptionale, - viata sociala, morala, legislativa si istorica: revelind si viata comunitatilor primitive crestine a unui popor precum si experienta religioasa a apostolilor, si invatatura Domnului Hristos. Este o carte veche. Totusi, cu toata vechimea ei, Sfinta Scriptura este superioara tuturor operelor similare atit religioase cit si profane. Cind deschideti Biblia ca o simpla carte, spune un mare predicator francez, nu puteti rezista superioritatii caracterului sau si sa nu recunosti momentul de istorie, de legislatie, de morala si de elocventa cel mai surprinzator care este sub cer. La un mic popor obscur pe care-l dispretuiau celelalte natiuni, adauga acelasi autor, s-a gasit o carte care ar fi cel mai mare monument al spiritului uman, daca n-ar fi opera lui Dumnezeu si caruia dusmanii insisi au fost siliti sa-i aduca omagiu. Homer n-a egalat istoria vietii patriarhilor din Geneza. Pindar a ramas inferior sublimitatii profetilor; Thucidide si Tacit nu sint comparabili cu Moise, ca istorici; legile din Exod si din Levitic au lasat in urma lor legislatia lui Licurg si Numa; Socrate si Platon fusesera depasiti chiar inaintea scrierilor lui Solomon, care a transmis in Cintarea Cintarilor cel mai admirabil cintec de iubire divin si in Eclesiast imnul etern melancolic al umanitatii cazute. In sfirsit, Evangheliile, desavirsind doctrina acestei carti au pus pecetea ...

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Sfanta Scriptura - Varianta 2
    • Referat.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Anul redactarii:
2007
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
2 990 cuvinte
Nr caractere:
16 486 caractere
Marime:
14.57KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Gimnaziu
Tip document:
Referat
Materie:
Religie
Tag-uri:
scriptura, dumnezeu, credinta
Predat:
la gimnaziu
Sus!