Aparitia atator discipline care incearca sa lamureasca un lucra in aparenta atat de banal, cuvantul, nu a reusit insa decat sa atraga atentia asupra complexitatii lui. "Paradoxul comunicarii" atentioneaza asupra dificultatii de a ne elibera prin limbaj, de a putea realiza acel gen de comunicare specific numai omului, cea prin cuvant. Ba mai mult, limbajul a ajuns sa fie considerat o inchisoare, caci il incorseteaza pe om. "Perceptii si senzatii sunt subordonate constrangerilor limbii. Impulsuri, forte motrice, "scufundarea sufletului", toate acestea sunt fortate prin limba la schematism. Limba este doar o abstractie a sentimentelor; ea niveleaza ceea ce este deosebit, individual si diferit, si le subordoneaza unei ordini, codului general. Conceptele se formeaza deci prin neluarea in considerate a diferentelor individuale".
Problema turnului Babel este, astfel, departe de a fi rezolvata in mod semnificativ Jean-Paul Sartre (1905-1980) subliniaza "... aceasta "totala nepotrivire a cuvintelor cu ceea ce ar trebui sa fie obiectul lor originar". Cuvantul, care "este produs de cultura, sustine ca reda miscarea fireasca, interioara a sufletului, insa nu exprima niciodata altceva decat determinarea culturala, adica exterioara a acesteia"".
S-a ajuns astfel, pana la existenta acestui "urias proces al pierderii sensului", care este miscarea postmoderna, o tentativa de lichidare a discursului rational, care proclama sfarsitul metadiscursului unitar, o incercare de distrugere prin decodificare a teoriilor discursive traditionale. Grav este faptul ca aceasta pierdere a sensului conduce la disparitia credintei intr-o lume adevarata, caci nu exista original - modelul copiei este deja o copie, copia este deci o copie a copiei... nimic altceva decat interpretari, fiecare interpretare este deci interpretarea unei alte interpretari, dinaintea ei; nu un sens propriu al unul cuvant, nimic altceva decat sensuri trasmise, notiunile sunt doar metafore deghizate; nu o versiune autentica a textului, nimic altceva decat traduceri".
Se vorbeste din ce in ce mai mult de o criza de limbaj, notiunile, chiar si cele mai simple, nu mai contin si nu mai exprima aceleasi lucruri, pentru toti, ajungan-du-se la situatia in care oamenii vorbesc despre acelasi lucru, folosind acelasi limbaj comun, dar de fapt ei gandesc si se refera la lucruri diferite, ca atare " si cuvintele capata semnificatii cu totul diferite, caz in care limbajul, in loc sa-i ajute, mai, rau ii incurca. Astfel s-a ajuns la necesitatea aparitiei metalimbajului, un enunt asupra limbajului-obiect, sau "arta de a citi printre randuri". Enunturile despre stari de lucruri se numesc limbaj-obiect, iar enunturile despre enunturi formeaza metalimbajul, adica un "limbaj care codifica ideile altfel decat limbajul natural, un limbaj ascuns in interiorul limbajului". Din pacate, nici metalimbajul si nici alte incercari de aceeasi natura lingvistica nu au gasit solutia comunicarii optime.
Iar cea mai mare confuzie domneste, cum este si firesc, pe taramul conotatiilor, ca si al sistemului imaginar. In cazul in care constiinta omeneasca recurge la modul indirect de reprezentare al lumii - atunci cand, dintr-un motiv sau altul, lucrul nu poate sa se reprezinte "in carne si oase" sensibilitatii, ca de exemplu in amintirea copilariei sau in reprezentarea lumii de dincolo de moarte - atunci obiectul absent este reprezentat constiintei de catre o imagine, in sensul foarte larg al acestui termen, in aceasta privinta "o mare confuzie a domnit intotdeauna in folosirea termenilor legati de imaginar. Ar trebui poate sa presupunem deja ca aceasta stare de fapt provine din extrema devalorizare pe care a suferit-o imaginatia, phantasia, in gandirea Occidentului si a Antichitatii clasice. Oricum ar sta lucrurile, "imagine", "semn", "alegorie", "simbol", "emblema", "parabola", "mit", "figura", "icoana", "idol" etc. sunt folosite fara distinctie, unul in locul altuia" (s.n.).
Incercand gasirea unui liman in aceasta "jungla" a limbajului, un privitor nespecializat poate constata cu usurinta faptul ca, in febra cercetarii limbajului, s-a pierdut tocmai obiectul studiului, adica insasi cuvantul, caci exista o perspectiva asupra cuvantului pe care lingvistii n-au luat-o in seama, desi numai ea ar putea da de cap intregii problematici. Cuvantul a fost daruit oamenilor spre a fi o insusire esentiala si inalienabila a persoanei, el este manifestarea constiintei de sine a unei persoane catre alta sau in relatie cu alta, manifestarea nevoii unei persoane de alta, de fapt nevoia de a comunica. "Cuvantul omenesc are intr-adevar o mare, o misterioasa putere. El micsoreaza sau face sa dispara realitati masive si poate crea altele. Uneori, lumile pe care le face sa dispara sunt reale, iar cele pe
care le creeaza sunt imaginare... Cuvantul
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
