Religia la români

Religia romanilor din primele secole ale istoriei lor se prezenta sub forma primitiva a animismului. Forte misterioase, obscure divinitati sau spirite, malefice sau binefacatoare, erau banuite ca impregneaza intreaga natura, ca rezida in fiecare vietuitoare si in fiecare obiect stanca, rau, padure, izvor, arbore prezidand fiecare moment si orice act din viata omului si a Universului. Romanii primelor timpuri credeau ca totul e dominat de puteri divine si vatra, si usa casei, si pragul, si balamalele portii.

Fiecare om isi avea semidivinitatea, spiritul sau protector. Fiecare act al vietii lui statea, inca de la nastere, sub puterea unei vointe divine individuale. De asemenea, fiecare moment din activitatea sa practica: aratul, semanatul, secerisul, imblatitul, ficare isi avea semidivinitatea sa protectoare. Fiecare om isi avea si isi cinstea geniul sau cum era numit spiritul originar, forta divina care tutea fiecare persoana. Acestei infinitati de forte misterioase, amorfe, omniprezente (numina) le adresau romanii numeroasele lor acte de cult.

Din numarul nesfarsit al acestor numina s-au cristalizat apoi conceptele unor adevarati zei Saturn, Vesta, Ianus, Marte, Neptun, Iupiter forte active ale naturii, prezidand feluritele activitati, in primul rand agrare.

Iupiter era invocat in ipostaza de zeu al luminii, al tunetului, al fulgerului, al ploii; mai tarziu, al victoriei si al confederatiei popoarelor italice. Iunona, sotia sa, era protectoarea casatoriei si a nasterilor. Zeul preferat al romanilor esra insa Marte, devenit in epoca istorica zeul razboiului. Quirinus, zeul razboiului si unul din principalii trei zei in epoca monarhica, in epoca republicii a trecut pe planul al doilea. Ianus si Vesta au devenit zei din numina, cum erau la origine. Ianus, spiritul protector al portilor casei, care priveste spre trecut si spre viitor (de unde si reprezentarea lui cu doua fete: Ianus bifrons), a devenit divinitatea oficiala a oricarui inceput de an - de unde si denumirea lunii ianuarie si invocat primul in formulele de rugaciuni. Vesta, vechea divinitate a focului dimestic, a devenit zeita focului sacru, protectoarea simbolica prin focul sacru tinut mereu aprins a Romei; colegiul preoteselor ei, vestalele, aveau in grija lor intretinerea acestui foc. Mai tarziu au capatat importanta zeita mestesugarilor Minerva (asimilata cu zeita intelepciunii a grecilor, Athena); sau zeita gradinilor, Venus intrucatva echivalenta Afroditei grecilor.

Dar si acesti zei au ramas pentru romani niste reprezentari amorfe: cu lipsa de imaginatie care ii caracteriza, romanii nu i-au conceput in forme umane, si n-au inventat in jurul lor o mitologie fermecatorul apanaj al fanteziei grecesti: Acesti zei ramaneau vagi: fara personalitate, fara chip, fara legenda, aproape si fara nume, adeseori fara sex, nedeosebindu-se decat prin functiile lor si denumiti fiind, in cea mai mare parte ...