Psihologie pastorală - relații extraconjugale - infidelitatea

Cap 1. Introducere. Fidelitate

In adancul sufletului toate fiintele umane cred in „marea iubire“: sa se iubeasca si sa se uneasca printr-o deplina fidelitate pentru eternitate. Cei care se hotarasc sa traiasca impreuna prin casatorie o fac cu intentia si certitudinea de a ramane fideli partenerului, de a se angaja pentru totdeauna. Casatoria, din punct de vedere istoric a aparut acum 4 000 ani cand oamenii traiau in cete, barbatii impartind frateste femeile si toate celelalte bunuri, iar din punct de vedere religios casatoria a fost randuita de Dumnezeu ca institutie familiala, ca celula a societatii fiind cea mai elementara forma de organizare, ca o prima scoala a instruirii umane, ca o forta motivata, casatoria fiind o expresie suprema a iubirii si scop al procreerii. Legatura trupeasca in care nu se cuvine sa se urmareasca desfatarea, trebuie sa-si gaseasca locul firesc in cadrul mai larg al iubirii, pe care sotii o au unul pentru altul, infaptuind pe plan trupesc o unire asemanatoare celei pe care potrivit cuvantului Scripturii, ei devin un singur trup si un singur duh. Iar Sf. Vasile al Anciriei spunea „atunci cand partea rationala a sufletului este prima care tine sufletele sub domnia ei, unindu-le printr-o legatura intemeiata e firesc sa fie si o unire legiuta a trupurilor in care locuiesc ele, dar atunci cand sufletele urmaresc intai altceva, iar trupurile cauta numai placerea pentru ele atunci se unesc doua suflete numai pentru a le pune in slujba patimii care le framanta, iar faptul ca sunt tarate in viiile trupului fac nelegiuta unirea trupeasca“. O casatorie reusita formeaza intodeauna un triunghi : Dumnezeu, barbatul si femeia, dupa cum preciza dr. Cecil Myers. Cuplul format prin casatorie va fi miza unei lupte permanente intre fortele de coeziune, care tin sa consolideze legaturile si fortele de dezbinare care tind sa le rupa, fortele de coeziune sunt cele care asigura fidelitatea. Femeia la fel ca si barbatul, unitate a fiintei in care masculinul si femininul se contopesc ca unitate a universului in care tot ceea ce era „creat“ era un tot si Geneza face referire la un trecut de unitate atunci cand Dumnezeu a savarsit procrearea lui Adam si a Evei in stare sa interationeze cu alte fiinte umane, orchestrate in mod Divin prin Legea Sa, dar cu intelepciunea Sa a facut ca toate relatiile umane sa inceapa cu un sot si o sotie. Barbatul si femeia simte o nevoie legitima de a avea o relatie stabila si exclusiva, nevoia de securitate si de implinire care constiuie pentru cuplu un spatiu optim de inflorire atat pe plan psihologic, cat si sexual. Este adevarat ca totul se intampla ca si cum dincolo de nevoile fiziologice fundamentale (a manca, a bea, a dormi, a face dragoste-iubire, etc.) si de cele psihologice de baza (stima de sine, recunoasterea) sau chiar mai inalte (implinirea), exista o nevoie superioara, nevoia de transecendenta, adica necesitatea de a da sens existentei si suferintelor noastre si un sens care sa depaseasca eul, cuprinzand nevoia de legatura, adica de a lega existenta noastra de aceia a altor fiinte si univers, aceasta trecere reprezinta evolutia spiritului care ar trebui sa fie scopul intregii existente umane. Din momentul in care relatia femeii si a barbatului depaseste sentimentalismul si fiziologicul in care partenerul este mai mult decat o proiectie romantica sau un depuseu al nevoilor organice, in care acesta se releveaza ca el insusi, detinator al unei parti divine si purtator de sens, in care uniunea se realizeaza la sfarsitul separarii si accesul spre o largire a limitelor, atunci ne aflam in planul transcendentei. La acest nivel fidelitatea capata o alta dimensiune aceea de recunoastere a valorii metafizice a celuilat, ce este un respect pentru dimensiunea sacra, inerenta a intalnirii.

Daca s-a depasit inca un grad in spiritualitate si se poate ajunge la credinta intr-un Dumnezeu, se poate face de aici inainte un angajament in fata lui Dumnezeu de a ramane fidel. Astfel, spiritualitatea poate fi in acelasi timp sursa de inspiratie a unei legaturi fidele si mijlocul de a o face sa traiasca, aceste atitudini de fidelitate inspirate din transcendent sunt precum diamantele libere de orice constrangere si de orice convenienta. Iubirea poate conduce la spiritualitatea, iar spiritualitatea poate inspira fidelitatea. Cei doi parteneri se iubesc profund, sunt fericiti, coplesiti : nu doresc pe nimeni altcineva nici in plan afectiv, nici in plan sexual. Aceste sentimente de iubire, de dorinta reciproca si exclusiva caracterizeaza momentele initiale ale relatiei si se intampla ca aceasta stare de gratie sa persiste toata viata. Fidelitatea vine de la sine, dar poate fi :

1. aleasa pe baza pe baza unui demers sipiritual laic, adica uniunea barbatului si a femeii fiind considerata ca o cale de inaltare a constiintei, cei doi isi iau angajamentul de a trai in relatia de cuplu ca pe un mijloc de a se implini si de a-l ajuta pe celalalt sa se realizeze ;

2. aleasa pe baza unui demers religios, adica alianta intre o femeie si un barbat tine de sacralitate si se implineste in cadrul unei religii, promisiunea reflectand o adeziune la aceste valori si rezulta in urma unui proces reflexiv si nu o supunere la conventiile sociale.

3. fidelitatea obisnuita poate fi motivata cand sentimentele supravietuiesc, dar nu ele mentin fidelitatea partenerilor, ci unele motivati mediocre : modestia nevoilor lor afective si sexuale, placerea rutinei, lipsa ambitiei, supunerea pasiva la normele sociale si religioase, atasamentul de bani si de bunurile obtinute, motivatii care pot fi traduse in termenii temerilor : teama de complicatii de orice tip, teama de schimbare, teama de pasiune, teama de proasta reputatie, teama de a pierde, teama de a ramane fara ceva, acestia pot fi persoane casnice sau inhibate sau rigide psihic.

4. fidelitatea indurata se intalneste la persoanele care s-au iubit, nu se iubesc ; isi sunt indiferenti sau mai rau, ostili, ei raman impreuna fideli unul altuia, din teama de consecinte : declin financiar, violente, teama de repudiere, teama de a-si pierde copiii sau de a-i face sa sufere, teama de a ramane fara resurse financiare, teama de necunoscut, teama de vid.

Cand cuplurile si-au epuizat capitalul lor de sentiment si si-au pierdut sentimentul de uniune, presupunand ca l-au avut vreodata, tot ceea ce ramane din fidelitate ramane zgura fidelitatii sau vidul.

Cap 2. Relatia extragonjugala. Infidelitatea

Daca prin fidelitate intelegem respectarea cu strictete in cadrul cuplului a legilor monogamiei in a „contrario“ putem deduce ca infidelitatea consta in a iesi din monogamie, insemnand tradarea increderii unuia dintre parteneri, constiinta proprie fiind judecatorul, judecator care poate fi mai mult sau mai putin permisiv in functie de supraeul fiecaruia. Prima cauza a infidelitatii este ca partenrul/partenera duce lipsa de „ACEL CEVA“ in relatia maritala : neintelegeri maritale, dragostea nu mai e la fel de puternica, paratenrul/partenera nu mai e satisfacut/satisfacuta, extinderea campului placerii prin multiplicarea numarului de parteneri sexuali, doreste sa simta din nou acea senzatie de inceput de dragoste sau/si partenerul/partenera este atras/atrasa de o noua persoana fiindca doreste el sau noul partenerul din diverse motive. Fidelitatea are si caracter eredidar si se dobandeste prin educatie. Ducand lipsa de „ACEL CEVA“ partenrul/partenera va incerca pana va reusi sa-si afle refugiul la acel/aceea care compenseaza acea lipsa. Astfel cauzele infidelitatii pot fi urmatoarele :

1. Cauze genetice.

Antropologia religioasa si istorica ne-a dovedit ca toti oamenii de pe pamant au urmasi comuni pe Adam si Eva si toti urmasii lor in timp au adaugat calitati si/sau defecte la codul lor genetic care s-au transmis urmatoarelor generatii si prin care se face defapt diferentierea intre oameni.