In antichitatea greco-romana sibilele au fost acele femei cu un statut sacru, o pozitie osciland intre preotese, profetese sau pastratoare ale tainelor.
Erau asociate locurilor cu o incarcatura sacra, ca si in cazul pesterilor, izvoarelor, locuri cu o simbolistica aparte "porti" intre lumea pamanteasca a muritorilor si lumea sacra a zeilor, a intruparii divine.
In acceptiunea greceasca, acestea erau tinere fecioare, fie batrane care erau majoritatea timpului intr-o stare profunda de transa, urmase a femeilor samani din perioada matriarhala a Neoliticului, conform autorului grecesc Heraclit, vremuri in care oamenii erau in mainile Marii Zeite Mama.
Aceste sibile erau femei cu unele functii si capacitati pe care le putem intalnii daca facem o analogie si la populatiile asiriene.
Au fost atat de apreciate pentru puterea lor incat si Alexandru Macedon consulta inaintea expeditiilor sale de cucerire, o asemenea sibila oraculara din Egipt pentru a-si vedea viitorul si deznodamantul companiei sale.
Le-au fost dedicate locuri cu incarcatura sacra acestora precum Oracolul din Delfi, Pessinos sau templul lui Apollo, zeul Soarelui din Delfi.
In ultimul, Pithiile sau preotesele acestui zeu, dadeau profetii ambigue asezate fiind pe un scaun cu trei picioare deasupra unei fisuri in pamant, de unde venea fumul care le inducea starea profunda de transa.
Numarul acestor temple ale Pithiilor va creste de la unul singur in perioada clemistica la zece odata cu perioada romana.
Am putea spune ca acest fenomen nu s-a rezumat doar la vechea Elada, ci mai degraba s-a raspandit mai departe si in Persia, Babilon, Libia, Samos, Frigia, Tibur.
Sibila din Cumae astazi orasul Napoli statea in apropierea lacului Avernus, ascunsa intr-o pestera cu 100 de intrari, iar fiecare avea o voce. Aceasta isi scria profetiile pe o frunza pe care o lasa apoi la intrarea in pestera, iar mai apoi conform unei legende iar fi oferit ultimului rege al Romei Tarquinius Superbus, cele noua carti sibiline cu privire la ritualurile precise de venerare a zeilor.
Printre aceste sibile sau prezicatoare ale lumii antice sunt Casandra, fiica lui Priam si a Hecubei, sora geamana cu Helenos, despre care mitologia spune ca zeul Apollo s-ar fi indragostit de ea, ia promis sa ii ofere darul de a prezice viitorul cu conditia de a accepta sa i se daruiasca. A acceptat si a primit lectiile zeului, dar odata instruita nu si-a mai tinut promisiunea, zeul a blestemat-o ca nimeni sa nu o creada in profetiile sale.
Necuba mama Casandrei, sotia regelui Troiei, Priam, fiica frigianului Dymas (Cisspus regele tracilor) a avut un vis in care erau de fapt profetiile nasterii fiului sau, Paris care va atrage ruinarea cetatii Troiei.
Marele Cicero in lucrarea "Despre divinatie numea presimtirea si prezicerea lucrurilor considerate pur intamplatoare, divinatiei". Centrul acestei divinatii bazate pe posesiunea divina era oracolul de la Delfi.
Aceste semne divinatorii erau un ansamblu de limbaje, rezultat in urma stradaniei continue a imaginatiei, in urmarirea unui miraj, enigmatic care putea induce eroarea prin introducerea muritorilor in treburile divine, revelatia obtinandu-se prin ideea ca divinitatea nici nu se ascunde in intregime, nici nu rosteste deslusit conform lui Heraclit.
Divinitatea lua legatura cu muritorii prin intermediul devinului translator al mesajului divin atasat sanctuarului oracular. Ca si in cazul oracolelor din Olimpia, Dodona, Delfi.
Credinta populara admitea ca animalele lipsite de vointa erau capabile de primirea imboldului divin, cum de pilda, pasarile erau considerate mesagerele divinitatii datorita apropierii lor de cer.
In cadrul oracolului din Olimpia, prevestirile se faceau pe baza observarii maruntaielor animalelor aduse jertfa la templu si sacrificate, numit hieroscopie.
Sibilele se foloseau adesea de divinatie prin cledonomantie, revelatia unei voci, acea rostire directa a zeului inteleasa prin ea insasi si nu in urma unor observatii rationale, sau o alta modalitate prin divinatia palmica, observarea miscarilor convulsive sau a tresaririlor involuntare ale corpului omenesc care erau interpretate in trei categorii: palpitatii, stranut si
1. M.I.Finley, Vechii greci, Editura Eminescu, Bucuresti 1974
2. George Lazarescu, Dictionar de mitologie, Casa Editoriala Odeon, Bucuresti 1992
3. Victor Kernbach, Dictionar de mitologie generala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1989
4. Jean-Pierre Vermant, Mit si religie in Grecia antica, Editura Meridiane, Bucuresti 1995
5. Andre Bouche-Lederg, Istoria divinatiei in Antichitate, vol II, Editura Symposion, Bucuresti 1999
6. Pan V. Vandoros, Grecia cu zei sau fara, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978
7. Anca Balaci, Mic dictionar de mitologie greaca si romana, Editura Mondero, Bucuresti 1992
8. N.A. Kun, Legendele si miturile Greciei antice, Editura Lider, Bucuresti 2003
9. A.Bonnard, Civilizatia greaca, Editura Stiintifica, Bucuresti 1967
10. Walter F. Otto, Zeii Greciei; Imaginea divinitatii in spiritualitatea greaca, Editura Humanitas, Bucuresti 1991
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
