LEGISTLATIVE CANONICE JURIDICE PRIVIND CĂSĂTORIA
Întrucât Biserica a fost cea dintâi care a tradus, la noi, legile în româneşte, se înţelege că „domeniul preventivului este înainte de toate domeniul religios.” Amintindu-ne de poruncile Decalogului, de cele zece reguli, esenţiale pentru o viaţă creştină virtuoasă, de fapt, ele reprezintă zece interdicţii cu un rol fundamental: delimitarea în viaţa comunităţii creştine a unei zone protejate, purificate, a unui spaţiu nonviolent, absolut indispensabil existenţei umane.
Violenţa, sub orice formă s-ar manifesta, de limbaj sau fizică (injurie, blestem, bătaie, crimă, viol, răpire, tortură, război etc) lezează demnitatea şi integritatea fiinţei umane, antrenează dezordine, nenorocire, păcat, haos, aşa cum am putut desprinde din relatările cronicilor moldovene. De aceea, „religiosul urmăreşte întotdeauna să tempereze violenţa, să o împiedice să se dezlănţuie. Comportamentele religioase şi morale urmăresc nonviolenţa în viaţa cotidiană …” Aşadar, interdicţia limitează violenţa, pe cea potenţială în primul rând, dar ne lasă să întrevedem şi accesul spre sacru, pentru că “sacer” în limba latină înseamnă ceea ce trebuie respectat, dar, totodată, şi ceva periculos de care trebuie să te fereşti .
Ne vom întâlni în codurile de legi cu nenumărate abateri de la aceste interdicţii, cu ignorarea frecventă a legilor, ceea ce înseamnă că interdicţia a fost percepută ca atare doar în virtutea posibilităţii de a fi încălcată.
Autoritate morală supremă, Biserica guvernează viaţa de cuplu, existenţa umană, familia, societatea în întregul ei, veghează la bunele moravuri, încearcă să promoveze căsătoria, se implică în refacerea legăturilor conjugale, participă la evenimentele cotidiene ale comunităţii pe care o păstoreşte. După cum menţionează Constanţa Ghiţulescu , până în 1780 întreaga putere juridică se concentrează în instituţia ecleziastică, în speţă Mitropolia, care are rolul nu numai de a judeca şi de a cerceta pricinile, ci şi de a da sentinţe, acestea urmând a fi aplicate atât de clerici cât şi de laici. După această dată, cele două instituţii, cea bisericească şi cea domnească, îşi exercită împreună autoritatea de a judeca şi de a soluţiona cazurile.
În societatea românească a secolului al XVII-lea, bazată încă pe structuri feudale, Biserica şi Statul cooperau urmând tradiţia ortodoxă, pentru a-şi asigura controlul asupra societăţii, împărţind responsabilităţile cu privire la căsătorie .
Interesul cărturarilor români (preoţi, călugări, boieri, domni) pentru textele juridice se manifestă încă din secolul al XV-lea când se copiază, în slavonă, „Sintagma alfabetică a tuturor lucrurilor care se cuprind în sfintele şi dumnezeieştile canoane”, scrisă în 1335 de călugărul grec Matei Vlastaris. Se pare că traducerea din greceşte în slavonă s-a realizat prin 1346-1347 şi a fost copiată din slavonă în mai multe rânduri în cuprinsul spaţiului românesc, începând din 1451 până în 1636 . „Sintagma” a fost codicele cel mai folosit şi cel mai copiat în Ţările Române, în versiunea slavă.
Urmează „Pravila Sfinţilor Apostoli” tipărită de Coresi la Braşov între 1560 şi 1562, care cuprindea nomocanonul sau codicele de bază al Europei de Răsărit. Traducerile de scrieri juridice continuă cu „Pravila ritorului Lucaci” sau „Pravila de la Putna” către 1581. În secolul următor, Eustratie Logofătul traduce după Malaxos în româneşte un corpus de legi denumit „Pravila aleasă” ce conţinea prevederi de drept civil şi penal, pe lângă articole cu conţinut ecleziastic. În 1640 se tipăreşte „Pravila de la Govora”, numită şi „Pravila mică”, tradusă de Mihail Moxa, călugăr la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, după o compilaţie din nomocanoanele bizantine .
UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA DIN SIBIU”
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,ANDREI ŞAGUNA”
SECŢIA: TEOLOGIE PASTORALĂ
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
