Organizarea bisericii din Grecia în trecut și azi

Organizarea Bisericii din Grecia în trecut și astazi

I. Întemeierea Bisericii și răspândirea creștinismului.

Istoria structurilor și instituțiilor administrative și viața Bisericii Ortodoxe în general, și a Bisericilor locale în particular, este și a fost întotdeauna un sector fierbinte și mereu de actualitate în cadrul Istoriei bisericești. Acest lucru se datorează faptului că se referă la o sferă foarte importantă din viața Bisericii, și anume, la misiunea ei, adică la îndumnezeirea și mântuirea neamului omenesc.

Cunoașterea și analizarea structurilor corecte sau nu, și a instituțiilor administrative bisericești de-a lungul timpului și până astăzi ajută efectiv în abordarea cât mai corectă și alegeri mereu mai bune pentru viața Bisericii.

Biserica este „așezământul sfânt întemeiat prin jertfa lui Hristos pe cruce și prin învierea sa din morți”. Ea s-a întemeiat în chip văzut în ziua Pogorârii Sfântului Duh, căci în această zi a luat „ființă prima comunitate creștină, fapt pentru care Ierusalimul este considerat <<Maica tuturor Bisericilor>>, căci aici își are începutul Biserica universală de mai târziu”. „După Pogorârea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii creștine în Ierusalim, în ziua Cincizecimii, Sfinții Apostoli și apoi ucenicii lor au început lucrarea de propovăduire a noii învățături, potrivit poruncii date de Mântuitorul însuși înainte de înălțarea Sa la cer (Matei XXVIII, 19)”.

„Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat Biserica, pentru ca ea să continue propovăduirea învățăturii Sale în așa fel ca oricine va crede în El să ajungă la cunoștința adevărului și să se mântuiască”.

Răspândirea creștinismului în Peninsula Balcanică (Macedonia, Grecia, Illiricum) s-a făcut prin Sfântul Apostol Pavel și prin ucenicii săi.

Comunitățile creștine înființate de Sfinții Apostoli au purtat de la început numele de biserici.

În Epistola către Smirneni, la capitolul VIII, Sfântul Ignatie al Antiohiei (+107) folosește pentru prima dată în istoria creștinismului expresia de „Biserică universală”(„ὅπου Χριστός, ἐκεῖ καὶ ἡ Καθολικὴ Ἐκκλησία”).

În Martiriul Sfântului Policarp (+156), la capitolele VIII și XVI acesta este numit episcopul Bisericii universale din Smirna.

Părinții Apostolici au continuat lucrarea de organizare a comunităților creștine.

Bisericile s-au dezvoltat în cursul timpului, apărând: Comunitățile de la Ierusalim, Antiohia, Damasc, Roma etc.

Prin canonul 6 Sardica, 343, s-a stabilit ca sediul unui episcop să fie numai într-un oraș.

„Primele Biserici aveau întrucâtva granițele lor geografice, limitându-se adesa la teritoriul unui oraș metropolă sau ale unei provincii și erau independente una de alta în organizarea administrativă. Faptul acesta nu însemnează că ele erau despărțite, căci doctrinal toate erau una și erau pătrunse de sentimentul unității Bisericii în ființa ei și că toate sunt membrele aceluiași corp, așa cum spune Sf. Ap. Pavel (I Cor. XII, 12 și urm.). Unele dintre aceste Biserici au căpătat o importanță deosebită în rândul celorlalte, fie din cauză că erau de origine apostolică, fie că se găseau într-un centru politic...”.

II. Biserica universală și bisericile naționale, autonome și autocefale.

Biserica primară avea conducătorii egali între ei, iar comunitățile creștine erau independente sau autocefale unele față de altele, iar problemele care apăreau între ele erau soluționate de adunări ca cele apostolice.

În Asia Mică a propovăduit evanghelia Sfântul Apostol Andrei, Bizanțul avându-l ca patron spiritual. Din anul 330 Byzantium a devenit „noua Romă”, întrucât Constantin cel Mare a fixat capitala imperiului aici.

Prin canonul 3 al Sinodului II ecumenic de la Constantinopol, din 381, s-a hotărât ca scaunul „Romei celei noi”, să urmeze în cinste imediat după scaunul „Romei celei vechi”. Episcopii de aici s-au bucurat de anumite privilegii.

ABRUDAN, pr. Dumitru, Bisericile locale si Biserica Universala, în rev. „Studii Teologice”, nr 9 -10/1978, p. 732-737.

ALEXE, Magistrat Ștefan, Ecleziologia Părinților Apostolici, în rev. „Studii Teologice”, nr. 5-6/1955, p. 368-381.

IDEM, Biserica una și bisericile cele multe, în rev „Ortodoxia”, nr. 2/1973.

ANGHELOPULU, An. Athanasiu, Istoria Bisericii – Istoria Noilor Teritorii, Editura «Οικος Αδελφων Κυριακιδη», Tesalonic, 1991.

IDEM, Istoria Bisericii – Istoria structurilor organizatoare și a vieții Bisericii Greciei, secolul 20, Editura «Οικος Αδελφων Κυριακιδη», Tesalonic, 1991.

BĂLAN, Nicolae, Biserica și viața, Sibiu, 1947.

BELEUȚĂ, Ilie, Scurtă privire istorică asupra Bisericii răsăritene și a celei apusene, în „Anuarul V al Academiei teologice <<Andreiane>>”, 1928/1929, p. 5-39.

ENESCU, Ilie, Istoria Bisericii creștine de la Hristos până în prezent, traducere după C. G. Barth, București, 1858.

BRANIȘTE, pr. prof. dr. Ene şi Profesor Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001. BRIA, Ion, Ortodoxia în Europa. Locul spirualității române, Iași, 1995.

IDEM, Dicţionar de teologie ortodoxă A-Z, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.

IDEM, Preoție și Biserică, în rev. „Ortodoxia”, nr. 4/1972.

IDEM, Biserica Greciei, în rev. „Ortodoxia”, nr. 2/1967.

CALINIC, D. D., Studiu despre Ierarhia și instituția sinodală în Biserica ortodoxă a răsăritului în general, București, 1883.

CĂLUGĂR, Dumitru, Biserica și probremele vremii, Sibiu, 1947.

CHIȚESCU, Nicolae, Biserica, Trupul tainic al Domnului, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7-8/1942, p. 282-319.

IDEM, Ortodoxia și Bisericile răsăritene mai mici, în rev. „Ortodoxia”, nr. 4/1961, p. 483-554.

COMAN, Ioan G., Sinoadele ecumenice ca expresie a universalității Bisericii, în rev.„Studii Teologice”, nr. 1-2/1967.

CRONȚ, G., Legislația bisericească din Grecia, București, 1936.

DIPTICELE bisericii grecești 2014, editura Apostolochi diaconia, Atena, 2013.

DURĂ, pr. Nicolae, Biserica creștină în primele patru secole. Organizarea și bazele ei canonice, în rev. „Ortodoxia”, nr. 3/1982, p. 451-469.

IDEM, Intercomuniune sau comuniune sacrementală? Identitatea eclezială și unitatea ei de credință, în rev. „Ortodoxia”, nr. 4/1988.

ERBICEANU, C., Autoritatea bisericească și organizarea ei, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 6/1902-1903.

FLOCA, Arhid. prof. dr. Ioan, Drept canonic ortodox, vol. I-II, Bucureşti, 1990.

IDEM, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note şi comentarii, Sibiu, 1991.

GĂINĂ, Pr. Dumitru I., Raporturile Bisericilor ortodoxe autocefale locale între ele, și față de Patriarhia ecumenică, după canoane și istorie, în rev. „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, nr. 7-8/1973.

GEROSTERGIOS, Asterios, Iustinian cel Mare. Sfânt și Împărat, traducere de Ovidiu Ioan, Editura Sophia, București, 2004.

GHIANKAZUGLU, Stavros doctor în teologie al Facultății Aristotel din Tesalonic, “Sinodalitatea ca reflecție a comuniunii și unității”, în revista “Teologia”, nr. 2/2009.

GOREANU, dr. Veaceslav, Biserica Ortodoxă și unitatea ei canonică. Temeiuri și mărturii ale tradiției contemporane (teză de doctorat), Constanța, 2006.

IDEM, Biserica și statul, studiu istorico-canonic, în rev. „Ortodoxia”, Edineț, 2002, nr. 1, p. 8-11.

IDEM, Mirenii în Biserică, în ziarul Lumina, nr. 3/2005, p. 7-17.

IDEM, Bisericile Ortodoxe locale și organizarea lor canonică în zilele noastre, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 4-6/2006, p. 371-425.

IDEM, Norme și dispoziții canonice privind propovăduirea dreptei credințe în Biserica Ortodoxă, în ziarul Lumina, nr. 1/2007, p. 16-32.

ICĂ, Ioan, Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la unitatea Ortodoxiei ecumenice, în rev. „Ortodoxia”, nr. 2/1973, p. 176-192.

...

Universitatea București, Facultatea de Teologie Ortodoxă ˝Iustinian Patriarhul˝

Sectia: Pastorație și viață liturgică, master, anul I