Omul în Expresii teo-filosofice

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Nu putem vorbi despre om în discuţiile filosofice fără a fi implicată, într-o măsură mai mare sau mai mică, divinitatea. De alfel, termenul „filosofie” desemnează pe cel „iubitor de înţelepciune”, vorbind mai mult despre o stare a omului, despre un mod de a fi. Totuşi, în sensul ei originar, filosofia trebuie interpretată la mai multe niveluri, care nu se infirmă, ci se completează reciproc.

Dacă filosofia s-a născut în Grecia, sursa ei primă a fost una religioasă. În discursul filosofic prim, rostirea rezultă din travaliul logicii asupra semnificaţiilor mitologice greceşti. Filosofii presocratici şi-au exercitat logica asupra unor semnificaţii religioase. Primele principii ale filosofiei greceşti – apa, aerul, focul, pământul – sunt succesoare unor hierofanii, fiind privite ca principii absolute (arhé şi télos).

Dar este de la sine înţeles faptul că filosoful îşi pune întrebări la care vrea să răspundă şi este obligat să răspundă. Această obligativitate nu este dată de „filosofie” ca şi concept în sine, ci s-a născut din simţământul lăuntric al mirării ce-l cuprinde pe om. Putem spune că principiul prim al filosofiei a fost dat nu numai de mirarea omului, ci şi de miracol. Iar faptul că oamenii au fost capabili dintotdeauna să facă filosofie, să se mire, se datorează principiului acestei capacităţi a fiinţei umane, care este miracolul constatării existenţei lui ca aparţinând Fiinţei universale.

În cazul acesta, filosofia nu mai rămâne la nivelul de pasiune, sentiment sau patimă, ci devine experienţă trăită care declanşează toată gama de acte filosofice. Astfel Platon scrie: „Calitatea de a se mira îi este proprie filosofului; alt început decât acesta pentru filosofie nu există” . De asemenea, Aristotel în Metafizica spune: „căci oamenii de azi şi cei din primele timpuri, când au început să filosofeze, au fost mânaţi de uimire” .

Textele luate în discuţie ne arată că filosofarea era departe de ceea ce înţelegem noi astăzi, ea era mai degrabă ancorată în destinul omului, iar principiul sau esenţa filosofării este miracolul cauzat de mirare, ca experienţă trăită în dorinţa de a realiza Fiinţa.

Putem observa că a existat în civilizaţia greacă un mod de a face filosofie care s-a pierdut după căderea acestei civilizaţii. Avem totuşi suficiente texte la îndemână pentru a explica ce însemna pentru cei vechi „cale a adevărului care este aceea a Fiinţei”, calea filosofiei lui Platon şi a lui Aristotel.

„Obiectul filosofiei este Fiinţa absolută şi cognoscibilă în mod absolut” . Sau „ceea ce urmăreşte filosofia este ceea ce în fiecare lucru este tocmai fiinţa acestui lucru” .

Pentru Aristotel, Fiinţa devine obiect al filosofiei. El demonstrează că în ordinea cunoaşterii, ca şi în ordinea cosmologică, trebuie să ne oprim undeva în mod necesar. Cunoaşterea trebuie să aibă un început care să constituie corespondentul „primului motor”. Punctul de oprire trebuie să fie format dintr-un obiect direct sesizabil, fără a avea nevoie de definiţie. Un astfel de obiect ultim este tocmai existenţa pură, Fiinţa .

Pentru filosof, mirarea nu reprezeta o stare doar de început a omului, ci ea trebuia să continue şi să fie menţinută de ceva. Ori în acest moment intervine acel simţământ al omului care îl face să tindă spre realizarea Fiinţei. Era ontologic înrădăcinat în sufletul omului „chipul lui Dumnezeu”, care-l făcea nativ să tindă spre Acesta.

Ideea de pregătire metodică în vederea realizării Fiinţei – ţinta filosofiei teoretice – este prezentă în toate şcolile antice greceşti. Un exemplu foarte cunoscut este cel al Mitului peşterii: „imaginaţi-vă nişte prizonieri care sunt înlănţuiţi într-o peşteră şi obişnuiţi să privească cum trec umbrele pe peretele luminat din faţa lor. Dacă ei vor fi aduşi afară, la lumina zilei, ei vor fi orbiţi de puterea luminii. Va fi necesară o lungă educaţie pentru ca să poată discerne obiectele reale şi să poată înfrunta strălucirea splendidă a soarelui” . Acest mit are scopul de a justifica necesitatea pregătirii spre realizarea Fiinţei. Iar în sens creştin se înţelege nevoia efortului personal al omului, purtător al „chipului lui Dumnezeu”, progres ce îl duce la „asemănarea cu Dumnezeu”.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Omul in Expresii Teo-Filosofice.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
2 947 cuvinte
Nr caractere:
14 227 caractere
Marime:
15.15KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Religie
Predat:
la facultate
Materie:
Religie
Profesorului:
Prof. Popescu R.
Sus!