Numele lui Dumnezeu

Când este vorba să facem referire la numele lui Dumnezeu putem afirma că Dumnezeu nu are un Nume, sau este mai presus de orice Nume, pentru că esenţa Dumnezeirii e mai presus de ceea ce putem cuprinde cu mintea sau exprima cu vocea (pentru kabbalişti, Dumnezeu nici nu poate fi numit,singura Sa desemnare autentică fiind tocmai refuzul de a Se încadra în vreo definiţie; Dumnezeu este Em-Sof, Cel care nu are sfârşit, El este Ne-Sfârşitul, Infinitul,şi de aceea nici un nume, nici măcar tetragrama YHWH nu ar putea defini esenţa Sa, tocmai pentru că ea este infinită, deci cu neputinţă de definit), spunea Toma de Aquino, dar totuşi chiar El foloseşte un Nume când i Se revelează lui Moise. în acest caz, Numele este apelativ, însemnând Natura Divină şi echivalează cu El în Persoană. Şi nu numai acest Nume, ci şi celelalte pe care Şi le ia Dumnezeu indică aspectul personal al naturii Sale şi se referă la relaţia Sa cu persoanele mai degrabă decât la relaţiile Sale cu natura. Pornind de la Sfânta Scriptură. Când Dumnezeu ne este descris în Scriptură, se folosesc termeni şi expresii folosite pentru sentimente şi senzaţii omeneşti, pentru relaţii care sunt partenaturală a societăţii şi familiei (procedeu numit „antropomorfism“), dar aceasta nu înseamnă că omul credincios devine un „amic“ al lui Dumnezeudoar pentru că El este descris în termeni omeneşti. Dumnezeu ia iniţiativa în revelarea Sa către om, dar păcatul, deşi nu anulează imaginea Sa, poate duce la o înţelegere deformată a acestei imagini;şi aceasta pentru că modul în care îl înţelegem noi pe Dumnezeu este filtrat prin propria noastră structură mentală. Aşadar, atributele Sale nu sunt nişte concepţii proiectate asupra Sa, ci sunt caracteristici obiective ale naturii Sale,şi fiecare dintre aceste atribute nu arată ceea ce este El în Fiinţa Sa (El rămâne astfel Deus absconditus), ci indică fie ceea ce nu este El în Fiinţa Sa, fie ceva din ceea ce însoţeşte natura Sa şi activitatea Sa. Structura noastră mentală, pe care am menţionat-o anterior, este afectată de păcat şi, de aceea, Dumnezeu a binevoit să fie numit, prin bunăvoinţa Sa, folosind acele lucruri care sunt proprii naturii noastre. Aşa cum arată Claus Westermann, fiecare înf ăţişare a lui Dumnezeu - Dumnezeu care salvează, Dumnezeu care binecuvântează sau Dumnezeu care suferă cu oamenii - cere o reacţie diferită, o pluralitatede răspunsuri ale omului. Răspunsul sau răspunsurile omului definesc caracterul relaţiei dintre Dumnezeu şi om. Sfânta Scriptură foloseşte în jur de 2700 de nume proprii, ele provin din limbile: aramaică, asiriană, caldeeană, ebraică, egipteană, greacă, latină, persană şi samariteană. În Biblie conform cu un dicţionar de nume proprii, găsim aproape 600 de denumiri legate de Dumnezeu, fiind denumiri sau apelative ce au ca prefix sau sufix cuvântul „Iahveh” şi „El” (tradus din ebraică înseamnă „Zeu”). În Biblie numele au foarte mare importanţă, şi fiecare nume are o semnificaţie aparte, multe din aceste nume conţin cuvântul „Dumnezeu” sau „Iahveh”. Dumnezeu acordă importanţă numelor, El dă nume îngerilor (Luca 1:26), stelelor (Isaia 40:26). El a pus în om dorinţa de a pune nume, chiar la însărcinat pe primul bărbat să pună nume la animale (Geneza 2:19). Mai departe Adam i-a dat nume soţiei sale numind-o Eva (Geneza 3:20). Faptul că Dumnezeu consideră numele importante reiese şi din faptul că El a dat uneori instrucţiuni precise cu privire la numele ce urmau să-l poarte unii oameni (vezi Luca 1:13; 60-63). Dumnezeu chiar a schimbat numele unor persoane ca aceştia să aibă o identificare mai potrivită cu persoana lor şi cu planul lui Dumnezeu (Geneza 17:5,15). Chiar Domnul Isus a pus un alt nume lui Simeon numindu-l „Petru”, adică „Piatră” (Matei 16:17,18; Marcu 3:16), iar fiilor lui Zebedei i-a pus numele „fiii tunetului” (Marcu 3:17).

Privind în dicționarul enciclopedic de cunoștințe religioase găsim următoarea definiție referitoare la numele lui Dumnezeu: -(Theos = Dumnezeu ; lat. Dominus deus= Ființa divină)- Dumnezeu Creatorul, Începutul a tot ce există; Cel fără nume( Dionisie Areopagitul, ,, Despre numele divine”...