Antim Ivireanu este cel mai de seama dintre mitropolitii munteni, prin munca lui neobosita in cultura religioasa a neamului, prin cuvantarile lui indraznete, dar pline de suflu moral, pentru societatea si timpul lui, si prin stralucirea pe care a stiut sa o dea scaunului mitropolitan din Bucuresti.
Viata lui are inca pentru noi cateva puncte obscure; cu deosebire sunt putin cunoscute imprejurarile copilariei si tineretii lui, pana la stabilirea in Tara Romaneasca.
In primavara anului 1705, Antim Ivireanu este ales ca episcop de Ramnic, in locul lui Ilarion, care fusese depus din scaun, fiindca se abatuse de la canoanele bisericesti, de un sinod de arhierei, prezidat de patriarhul Dosoftei al Ierusalimului.
In ianuarie 1709, batranul mitropolit Kir Teodosie, dupa ce pastorise tara 40 de ani, a inchis ochii de slabiciunea batranetelor, cat si de alta osebita a trupului boala, spune Greceanu, lasand pe patul de moarte diata, ca sa fie ales in locul lui, ca vladica al tarii, Antim, episcopul de Ramnic.
Incepand din 1706, Antim Ivireanu, pe atunci episcop de Ramnic, vazand ca limba slava nu mai poate fi mentinuta in biserca si, pe de alta parte, nici limba greceasca nu putea fi introdusa, incepe patronarea muncii grele de traducere si tiparire a textelor de ritual.
Din aceasta activitate, fac parte urmatoarele carti: Molitvenic (1706), Octoih (1706), Octoih (1712), Liturghier (1713), Molitvenic (1715), Ceaslov (1715), Liturghier (1713). Aceste carti erau destinate sa fie intrebuintate in serviciul bisericii.
Molitvenicul din 1713 contine o alta dovada hotaratoare: Marturie cum ca nu iaste oprita a sluji liturghia fiestece pravoslavnic in limba sa. Marturia este textul din scrisoarea Apostolului Pavel catre romani, la capitolul III, stih 23, pe care se intemeiase mai inainte patriarhul Antiohiei Kyr Theodor Valsamon, cand la intrebarea patriarhului de Alexandria daca este cu putinta ca armenii, sirienii si alte neamuri sa slujeasca sfanta liturghie pre limba lor, raspunse: de nu vor sti limba elineasca, sa slujeasca in limba lor. Impulsiunea data de Antim Ivireanu pentru introducerea limbii nationale in biserica, desi inabusita in timpul domniilor fanariote, a sfarsit totusi prin a birui.
Dar meritul cel mare al lui Antim Ivireanu, in istoria literaturii noastre, il formeaza Didahiile sale.
Mitropolitul Antim este primul care, rupand cu traditia, se urca in amvonul mitropoliei, in zilele marilor sarbatori, ca sa graiasca poporului sau drept de la suflet la suflet. Pana la el, in biserica noastra, locul predicii il tinea cazania; dar cazaniile, alcatuite cu multe veacuri in urma, cuprindeau explicarea textelor evanghelice in linii general-omenesti, ca pentru toate vremurile si pentru toate societatile, pe cand societatea romaneasca de la inceputul secolului al XVIII-lea avea nevoie de o invatatura vie, adaptata la nevoile ei duhovnicesti, la suferintele ei, la durerile ei. Mitropolitul Antim a inteles acest mare adevar ...
1.Nicolae Cartojan, ,,Istoria literaturii romane vechi"
2.Al. Piru, ,,Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent"
3.Nicolae Manolescu, ,,Istoria critica a literaturii romane" (Literatura Medievala)
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
