Mânăstirea Rohiita

Un blestem invins prin post, rugaciune si truda Manastirea Rohiita (Maramuresul de dincoace de Gutai, in apropiere de Tg. Lapus) Rogate si lucra! Trei judete transilvanene isi dau intalnire pe-un varf de deal: Maramuresul, Clujul si Bistrita Nasaud. Pe coama lui, in marele ocol de lumina care curge dinspre toate punctele cardinale, se afla o manastire cu nume bland, de copil: ROHIITA. Credinta odrasleste, si ea. Marea si puternica manastire de la Rohia (unde a trait celebrul scriitor si calugar Nicolae Steinhardt) a nascut un prunc, adus la viata prin desprinderea unui grup de calugari care, cu marele ajutor al taranilor si copiilor din satul numit Boiereni (apartinator de orasul Targu-Lapus), au durat o noua ctitorie manastireasca. Daca-i intrebi pe oamenii locului despre minunata intamplare, se lumineaza la chip si te indeamna sa urci, o data cu primavara, pe dealurile invelite in coltul scanteietor si fraged al ierbii. Sus, la capatul drumului, privelistea Transilvaniei, dureros de frumoasa, te anunta ca ai ajuns in rai.

Legenda spune ca in aceste locuri ar fi existat o manastire in care vietuiau trei calugari. Din cauza saraciei, calugarii au plecat in lume pentru a face rost de cele necesare traiului si, in acest timp, cam pe la 1762, trupele generalului austriac Bukow au dat foc bisericii si au jefuit-o, asa cum au facut cu multe alte biserici romanesti din Transilvania. Apoi i-au indemnat si chiar obligat pe satenii din Boiereni sa fure tot ce-a mai ramas din biserica arsa: barne, grinzi, usile imparatesti. Vai de sufletul bietilor monahi, la intoarcerea din peregrinarile lor: frumoasa lor manastire putea fi adunata pe un faras. Peste masura de intristati, au tinut slujbe prin adancul padurilor, i-au blestemat pe faptasi si-au blestemat si satul Boiereni, ca de sapte ori sa fie ars si de alte sapte ori sa fie inecat de ape si sa nu mai creasca nici un stejar in padurile boierenilor, pana cand nu se va construi o alta manastire in locul celei distruse.

Pana acum, satul a ars de trei ori si a fost inundat in doua randuri. Satenii povestesc ca Valea Rohiitei se-ntuneca brusc si o mare negura, care apare in locul manastirii distruse, coboara apoi peste sat, aducand puhoaie navalnice peste casutele saracacioase. Apele iau totul cu ele: acareturi, oameni, animale. Niciodata insa negura, ploile ori vartejurile nebune nu ajung in satele vecine. Un semn clar ca toate aceste prapaduri sunt trimise drept pedeapsa este si faptul ca, la al doilea incendiu, o dranita din acoperisul unei biserici aprinse a sarit, arzand, pana in dreptul casei lui Ionu lui Maftei din Rohia, unde s-ar fi aflat ascunsa usa manastirii distruse de austrieci.

Oamenii si-au dat seama ca asupra lor si a urmasilor lor, pana la a saptea spita, apasa ingrozitorul pacat de a fi batjocorit si furat Casa Domnului. Sfatuindu-se cu preotul si ascultand indemnul preacuviosului Justinian, care era atunci staret al Manastirii Rohia, satenii din Boiereni au inteles ca ...