INTRODUCERE
Omul, ca fiinta religioasa, isi manifesta credinta in Dumnezeu prin jertfe si rugaciune. Jertfele sunt expresia adorarii lui fata de Dumnezeu, actiuni sfinte prin el se arata ascultator si dependent de Parintele ceresc, oferindu-I daruri sangeroase si nesangeroase. Sinonimul cuvantului slavon jertfa este in limba romana si latinescul sacrificiu ( de la sacrificium ) a carui etimologie inseamna a face ceva sfant sau a inchina ori a promite ceva lui Dumnezeu din bunurile agonisite.
Jertfa ritmeaza existenta individului şi a comunitatii. Episodul misterios cu Melchisedec (Gen.14,18), în care traditia discerne un ospat de jertfa, activitatea liturgica a lui Ietro (Ex.18,12) largesc şi mai mult orizontul ; în afara poporului ales, Israel, jertfa exprima pietatea personala şi colectiva.
Unii profeti, în viziunile lor despre viitor, nu uita sa aminteasca jertfele aduse de pagani (Is.56,7).
De aceea, atunci cand schiteaza în linii mari tabloul istoriei, autorii Vechiului Testament nu concep viata religioasa fara jertfa. Noul Testament va preciza aceasta intuitie si o va consacra intr-o maniera originala si definitiva. In epocile cele mai indepartate despre care gasim urme în istoria biblica, ritualul era caracterizat printr-o sobrietate rudimentara, conforma cu obiceiurile nomazilor sau ale seminomazilor: ridicarea de altare, invocarea numelui divin, ofrande constand din animale sau roade ale pamantului. Nu existau locuri fixe: se aduceau jertfe acolo unde se manifesta Dumnezeu.
Altarul primitiv de pamant, cortul mobil, dau marturie, în felul lor, despre caracterul ocazional şi provizoriu al vechilor locasuri de cult. Nu existau acum nici slujitori specializati.
Capul familiei sau al clanului, respectiv regele, în perioada monarhiei, sunt cei care sacrifica animalele. La fel cum în timpul lui Iosia, templul va deveni locul unic al tuturor aducerilor de jertfa, tot asa si preotii isi vor rezerva, monopolul jertfelor.
Complexitatea riturilor rezulta din adaugirile introduse de-a lungul istoriei. Se constata, intr-adevar o evolutie în sensul inmultirii, diversificarii si specialzarii jertfelor.
Mai multe cauze explica aceasta evolutie: trecerea de la stadiul nomad si pastoral la viata sedentara si agricola, influentele cananeene, importanta crescanda a preotiei.
Israel asimileaza elementele imprumutate de la vecini: le filtreaza, le cerceteaza, le corecteaza, le spiritualizeaza. In ciuda abuzurilor religiozitatii populare sunt respinse sacrificiile umane.
Israel se imbogateste cu mostenirea culturala a altor popoare si isi indeplineste astfel rolul de mijlocire reorientand catre adevaratul Dumnezeu practici deviate de conceptiile pagane.
Sfanta Scriptura atesta, inca de la inceput, coexistenta unor tipuri diverse de jertfe. Arderea de tot, necunoscuta în Mesopotamia, implantata mai tarziu în Egipt, apare deja în vechile traditii şi în timpul Judecatorilor.
Victima (tap, miel, capra, pasare) era arsa în intregime, ca semn al unei daruiri totale si irevocabile.
O alta categorie de jertfe, foarte raspandita la semiti, consta, în mod esential, dintr-un ospat sacru: credinciosul manca şi bea inaintea lui Iahve. Legamantul de la Sinai este pecetluit printr-o astfel de jertfa .
Dar, nu orice ospat sacru presupune neaparta o jertfa ; de fapt, în Vechiul Testament aceste mese de impartasire o implica: o parte din victima (vita mare sau mica) ii revenea de drept lui Dumnezeu, ca stapan al vietii, în timp ce carnea era consumata de comeseni.
Potrivit unei formule liturgice stravechi, pastrata şi spiritualizata, lui Dumnezeu ii sunt placute jertfele cu buna mireasma.
I. TERMINOLOGIA SI TEORIIILE CU PRIVIRE LA JERTFE
I.1. TERMINOLOGIA
Vechiul Testament nu are un cuvant general pentru jertfa, cu exceptia cuvantului rar folosit corban, adica: ceea ce este adus aproape, cuvant care este practic limitat la scrierile levitice.
Termenul isseh serveste, de asemenea acest scop în legi, dar se discuta daca nu cumva acest termen ar trebui limitat la arderile de tot.
Jertfele se pot caracteriza dupa modul în care este consumata victima, fie ca este arsa complet (ola-Lev.1), fie ca junghiata (zabah), fie ca este mancata impreuna cu preotii si cu inchinatorii.
Termenul corban includea de asemenea toate jertfele care nu aveau sange, darurile, jertfele din cereale, primele roade snopul din 16 nissan, aluatul de la sarbatoarea Saptamanilor şi zeciuielile.
Patriarhii aveau deja vite mari şi practicau agricultura şi este posibil ca o paralela mai apropiata de jertfele evreiesti sa fie gasita la triburi, cum este tribul african enver, ale carui jertfe includ sacrificarea unui taur ca substitutie pentru pacat .
Pr. Prof. Dr. Petru Semen care a urmarit evolutia de la mesele sarbatoresti de jertfa din vremurile mai vechi pana la jertfele pentru pacat si cele pentru vina numai în perioada postexilica, a considerat asocierea jertfei cu pacatul ca fiind de data recenta. Dar acest lucru este putin probabil, caci cuceririle de arheologie biblica mai recente o infirma.
1. Biblia sau Sfanta Scriptura, EIBMBOR, Bucuresti, 1998
2. Abrudan Pr. Prof. Dr. Dumitru, Cornitescu Pr. Prof. Dr.Emilian, Arheologie Biblica, EIBMBOR, 2002,
3. Bogdaproste Drd. Gheorghe, Valoarea Vechiului Testament pentru creştini după Fericitul Augustin, in ST 1-2/1971
4. Chialda Pr. Prof. Dr. Mircea, Sacrificiile Vechiului Tesatament, Caransebes, Renasterea, Cluj-Napoca, 2001,
5. Ciuhandru Pr. Petre, Intelegi oare ce citesti, Buna Vestire, Beius, 1998,
6. Cornitescu Pr. Prof. Dr. Emilian, Mesia, Domn al pacii şi al dreptatii, ST, nr. 4-6/1982,
7. Idem, Rolul tipic al jertfelor, St, 5-6/ 1982,
8. Ica Diac. Prof. Dr. Ioan, Slujirea preotesca, M.O. 1-2/1975
9. Mihaltan Pr. Prof. Dr. Ioan, Preotia Mantuitorului Hristos şi Preoti Bisericeasca, Ep.Oradea, 1993,
10. Negoita Pr. Prof. Dr. Athanasie, Teologia biblicã a Vechiului Testament, Credinţa Noastrã, Bucureşti, 1991,
11. Semen Pr. Prof. Dr. Petru, Asteptand Mantuirea, Trinitas, Iasi, 2002
UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TARGOVISTE
FACULTATEA DE TEOLOGIE PASTORALA
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
