Învățătura Evanghelistă despre Pocăință

• Apariţia cultului Creştin după Evanghelie

Ca multe alte secte şi culte neoprotestante, acest cult îşi are originea în centrul şi vestul Europei. În decursul istoriei, el poate fi localizat în Elveţia, prin secolul al XIX-lea, purtând numele de „Chretiens”.

Creştinii după Evanghelie (supranumiți și evangheliști sau pocăiți) nu au avut întemeietor şi un sistematizator, dar azi „ei” consideră că „iniţiatorul mişcării din care fac parte este însuşi Domnul Iisus Hristos, a cărui învăţătură, cuprinsă în Sfânta Scriptură, constituie Doctrina cultului Creştin după Evanghelie”. Neavând un întemeietor, „doctrina” lor este un amestec din concepţiile lui Zwingli, ale baptiştilor; ale lui J. N. Darby, George M. Müller, Fr. Bernay etc.

Deși Cultul Creștinilor după Evanghelie (cele două variante: 1.de nuanță pietistă originar din Elveția; 2.de nuanță tudoristă sau „după Evanghelie”) nu are dizidențe, totuși, o seamă de evangheliști își duc existența și la umbra acestui cult.

În România, primul evanghelist este misionarul englez E.H.Broadbent (apoi elveţianul François Bernay), care ţine adunări în Bucureşti (P-ţa Galaţi) şi i se alătură personalităţi precum Negruzzi şi Brăiloiu. Sora sa, Sarah Bernay, îi evanghelizează pe saşii din Râşnov, Codlea, Sibiu, Cisnădie. În 1909, fam. Bernay e expulzată. Sarah se refugiază la Rusciuc, păstrând legătura cu evangheliştii români.

„Evanghelizarea” este continuată de oameni simpli, conduşi de Ioan Petrescu. În 1912, arhitectul elveţian Buhrer se stabileşte la Ploieşti, unde înfiinţează o „adunare” şi prezintă autorităţilor spre aprobare un „statut”. Grigore Fotino Constantinescu se autointitulează „primul predicator evanghelist român”. Odată cu începerea războiului din 1914, acesta se retrage la Iaşi, unde deschide o casă de rugăciune, numindu-se „predicator evenghelist şef”. Noua grupare se răspândeşte cu repeziciune în Moldova, Basarabia şi Bucovina. Scoate revista „Buna Vestire”, iar colaboratorul lui de la Bucureşti, Gh. Teodorescu, editează revista „Viaţa şi lumina” şi broşuri care expun doctrina Creştinilor după Evanghelie .

În România există două feluri de creștini după Evanghelie. Pe lângă organizația de sorginte occidentală prezentată mai sus, a doua ramură a apărut în perioada interbelica, prin „lucrarea” unui preot ortodox căzut în erezie, Tudor Popescu. Acesta, pătruns de spiritul reformator al neoprotestanților, a purces la „reformarea” Bisericii Ortodoxe. Învățăturile lui au plăcut celor care erau ortodocși numai cu numele și care aveau diverse nemulțumiri la adresa Bisericii. După ce au fost caterisiți, Tudor Popescu și ai lui au format „Biserica Evanghelica Română”, care s-a afiliat ulterior creștinilor după Evanghelie. Una din învățăturile ortodoxe scăpate de reformarea lui Tudor Popescu a fost botezul pruncilor. Deși acești creștini după Evanghelie locali sunt afiliați cu cei de origine străină, cele două ramuri au neînțelegeri pe tema practicării botezului, cei „de import” neacceptând nici un botez .

În 1992, Cultul Creștin după Evanghelie număra 49963 de membri,adică 0,22 % din totalul celor care au declarat apartenența la un cult. În 2002, după separarea evangheliștilor în „Creștinii după Evanghelie” și „Mișcarea Adunării Frațești”,primii numărau 46029,adică 0,2%, iar ceilalți 18758,adica 0,1%. Rezultatele recensământului din 2002 arată că un procent de 2,4% din populaţia României s-a declarat a fi creştină evanghelică şi acest segment al populaţiei este într-o continuă creştere. Această creştere este îngrijoratoare, în special dacă se ia în considerare declinul de 4,87% al populaţiei României .

În diferite broșuri sub formă de „memorii”, cultul și-a fixat punctele de credință, astfel:

1) Omul credincios e liber de păcate și desăvârșit.

2) Nu există mijloace sfințitoare (taine).

3) Botezul are trei trepte: botezul apei fără efecte mântuitoare; botezul Sfântului Duh, cu efecte sfințitoare;botezul la moartea Domnului care înalță cel mai superior grad de sfințenie.

4) Sunt patru judecăți: a celor credincioși în cer; a celor vii, la a doua venire a Domnului – Mileniul; a păcătoșilor, la sfârșitul mileniului; a îngerilor răi.

5) Evreii vor fi convertiți la adevărata credință când va veni Domnul a doua oară pe pământ.

6) Există trei ceruri: atmosfera și azurul albastru; astrele; raiul sau locașul lui Dumnezeu, al îngerilor și al sufletelor .

1. Berger Fritz, Despre harul lui Dumnezeu revărsat în viața mea

2. Broadbent E.H., Drumul Bisericii,trad. de Constantin Pascu, București,1980

3. Deheleanu Prof. Dr. P., Manual de Sectologie, Tipografia Diecezană Arad, 1948

4. Felea Pr. Ilarion, Ereticii și rătăcirile lor doctrinare, Ed. România creștină, 1999

5. Himcinschi Pr. lect. univ. dr. Mihai, Suport de curs Misiologie şi Ecumenism

6. Lecțiuni Biblice, Cultul Creștin după Evanghelie, București, 1977

7. Pestroiu Pr. Lect. Dr. David, Suport de curs Misiologie și Ecumenism

8. Revista evanghelică„Calea Credinței”,nr.3,1993

9. www.bcev.ro

10. www.ber.ro

11. www.resursecrestine.ro

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „JUSTINIAN PATRIARHUL” BUCUREȘTI