1. Introducere
Violența, în sens generic, înseamnă utilizarea forței și a constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială, în scopul impunerii voinței asupra altora . Din punct de vedere juridic violența înseamnă folosirea forței fizice sau a altor mijloace persuasive pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o vătămare a integrității unei persoane.
Violența poate avea o multitudine de sensuri, unul din ele fiind și abuzul de putere în raport cu ceilalți. Nu poate fi considerată putere, ci opusul ei, s-ar putea spune ca este un mijloc de a accede la un scop .
O formă de violență foarte des mediatizată în ultimul timp, în special în ultimele patru decenii, este cea familială sau (intra)familială, determinată de manifestările conflictuale între membrii familiei. Motivul principal pentru care această formă de violență a fost conștientizată atât de târziu este determinat de caracterul privat de care se bucură familia, în care nu poate fi admisă nicio intruziune sau intervenție din exterior .
Unele tulburǎri psihice sunt strâns legate de adoptarea unui comportament antisocial. Se pot enumera asocierile cu alcoolismul, consumul de droguri, violenţǎ, generarea de accidente sau fapte premeditate, omucideri, violuri etc .
O problemǎ gravă privind această devianță de comportament se referǎ la numarul mare de decese prin violenţǎ (accidente, rǎzboaie, calamitǎţi naturale sau sociale etc.) care reflect accesul foarte scǎzut al majoritǎţii populaţiei din regiunile foarte sǎrace la serviciile medicinei de urgenţǎ. Morbiditatea şi mortalitatea prin violenţǎ determinǎ costuri economice şi sociale enorme, reflectate prin pierderile de vieţi, cheltuielile necesare pentru asistenţa medico-socialǎ a supraveţuitorilor, recuperarea fizicǎ şi psihicǎ a victimelor supraveţuitoare, impactul profund negativ asupra bugetelor familiilor respective .
Această lucrare își propune să trateze problema violenței din perspectivă dogmatic-ortodoxă, tratarea cuprinzând atât definirea conceptului de ”violență” precum și prezentarea amplorii fenomenului cu măsurile de prevenție și stopare propuse de Biserica Ortodoxă.
2. Tratare
Unii cercetători consideră că violenţa domestica este o problemă favorizată şi de inegalitatea dintre indivizi, diferenţa de gen constituind o dimensiune a puterii. Această formă de dominare este, de fapt, o acceptare de legitimate a subordonării dintre sexe, cu o distribuţie inegală a accesului la resurse. De-a lungul evoluţiei si a socializării lor, barbaţii si femeile îşi asumă roluri diferite, care sunt internalizate, devenind, “o identitate naturală de gen” .
Rolurile respective sunt diferite, iar domeniile de acţiune abordate , de cele mai multe ori, se disting între ele. Astfel, practicile şi răspunsurile sociale, ritualurile poartă marca genului, întărind diferenţele acestuia. Relaţiile dintre bărbat si femeie sunt asimetrice, fiind “caracterizate de forţe opuse ale puterii si ale neputinţei, ale dominaţiei si ale subordonării, ale atracţiei şi ale respingerii” , putându-se vorbi chiar de o centrare a realităţii sociale pe atributele masculinităţii. Modelul ideal este cel masculin, cu atributele sale: putere, decizie, duritate, fermitate, şi se bucură de aprobarea întregii societaţi. Ca urmare, barbaţii, in mod predominant în societăţile tradiţionale, trebuie să corespundă acestui model pentru a-şi găsi identitatea sociala, altfel vor fi sancţionaţi de societate. In opoziţie cu barbaţii, femeile trebuie sa corespundă imaginii idealizate a feminitaţii, cu atributele sale frumusţea, fragilitatea, maternitatea, supunerea, dependenţa. Pentru a fi curtate de barbaţi , protejate si admirate. În cazul în care ele devin independente şi se afirmă pe plan profesional, social, depărtându-se de la rolurile atribuite tradiţional, sunt sancţionate de societate, fiind etichetate ca ticăloase, care ştiu tot sau avide de putere. “Putere obstructivă” pentru a desemna accesul redus al femeii la putere şi in acest fel la resursele sociale disponibile (educaţie, statut social, bunăstare materială), fapt ce influenţează alegerea ulterioarară a carierei şi a stilului de viaţă. În acest context se poate considera ca violenţa împotriva femeii şi copilului este o formă explozivă a unui conflict mocnit dintre femeie şi bărbat, o formă extremă de putere obstructivă. La perpetuarea acestui model feminin tradiţional contribuie, după cum consideră unii autori, si Biserica Ortodoxă, prin acceptarea acestui model comportamental. Din Perspectiva Bisericii, dependenţa femeii faţă de bărbat devine şi mai puternică, inegalitatea dintre sexe dobândind un caracter “natural”. În sprijinul acestei teorii a inegalităţii dintre sexe , unii exegeţi invocă modul în care a fost creată prima pereche de oameni, Adam si Eva, subliniind “ inferioritatea naturală” a femeii. Concepţia cuprinde germenele misoginismul modern. menţionează că cea mai mare parte din gândirea biblică este androcentrică centrată în jurul bărbatului si sexistă, discriminatorie faţă de femeie. În acest sens este evocată şi concepţia lui Toma d’Aquino, care aprecia ca violul reprezintă un păcat nu pentru agresarea femeii, ci pentru faptul ca încalcă dreptul de proprietate al soţului sau al tatălui .
„Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră… Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” Facere 1, 26-27.
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Teologie Ortodoxa “Dumitru Staniloae”, Iasi
Sectia: Teologie Ortodoxa Asistenta Sociala
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
