Iisus Hristos ca logos creator la Sfântul Atanasie cel Mare

Previzualizare referat:

Extras din referat:

I Preliminarii

În secolul al IV-lea, istoria Bisericii a fost marcată pe plan teologic de disputele ariene şi pnevmatomahe, care au determinat derularea unei acţiuni susţinute şi eficiente pentru combaterea şi condamnarea acestor erezii, dar mai ales pentru formularea doctrinei trinitare care, aprobată de Sfinţii Părinţi întruniţi la Niceea (325) şi Constantinopol (381) şi de consensul general al Bisericii, a devenit teologie normativă pentru secolele următoare şi în contextul ecumenic de astăzi. În acelaşi timp, Biserica, prin şcolile ei teologice, dar apelând şi la tezaurul extraordinar oferit de cultura şi filozofia greacă sau latină, pe care l-a pus în folosul ei încreştinându-l, a format personalităţi teologice care prin gândirea, scrisul şi trăirea lor spirituală de excepţie au conturat secolul de aur în literatura patristică. În prim plan s-a situat teologia trinitară, care trebuia să ofere creştinilor garanţia cunoaşterii şi mărturisirilor adevărurilor de credinţă mântuitoare. Biserica abia ieşise de sub teroarea ultimului val de persecuţii declanşat de împăratul Diocleţian (284-305) prin care se urmărea desfiinţarea ei, lucru chiar crezut de cei care s-au poticnit în credinţă şi au preferat în locul martirajului negarea lui Hristos Domnul. Biserica creştină a mărturisit încă de la început ca revelate două învăţături cu privire la persoana şi firea cuvântului, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi: pe de o parte dumnezeirea Sa, adică egalitatea cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt după fire, iar pe de altă parte distincţia personală în Sfânta Treime. În veacurile primare această învăţătură nu a fost formulată foarte clar, neexistând clarificate întru totul distincţia persoanelor în unitatea fiinţei Treimii, datorită greutăţilor întâmpinate în teologhisirea asupra Sfintei Treimi, împrumutându-se mulţi termeni şi expresii din gândirea antică.

Întruparea Logosului Hristos a făcut în primele secole ale istoriei Bisericii creştine, obiectul multor controverse, fundamentări şi precizări, începând chiar cu Sfinţii Apostoli şi, în special, cu Sfântul Ioan Evanghelistul (1, 1-3) şi Sfântul Apostol Pavel, trecând apoi în „elaboratele filosofice" ale Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful şi ale celorlalţi apologeţi, apoi în Şcoala alexandrină a lui Clement şi Origen influenţaţi uneori de gândirea greacă şi de Filon şi continuând cu Părinţii Capadocieni.

Rolul decisiv în precizarea teologică a conţinutului noţiunilor de „Logos" şi „mântuire" l-a avut Sfântul Atanasie, care, pe drept cuvânt, a primit din partea Bisericii, apelativul de „cel Mare".

II Viața și opera Sfântului Atanasie cel Mare

A vorbi despre Sfântul Atansie cel Mare înseamnă a evoca unul din capitolele cele mai glorioase ale gândirii și vieții creștine a veacului al patrulea. Ierarh de mare prestigiu, teolog profund și înflăcărat apărător al credinței ortodoxe, Sfântul Atanasie continuă să inspire munca și rugăciunea credincioșilor, să stimuleze cugetarea teologică, cu aceași prospețime și vigoare ca și atunci când glasul său răsuna de pe scaunul patriarhal din Alexandria. Sfântul Atanasie a desfășurat o activitate teologică bogată, teologia lui fiind determinată negativ, de arianism, de necesitatea de a se apăra împotriva calomniilor aduse lui de arieni, precum și de nevoia de a combate și învinge doctrinar această erezie, iar pozitiv, de marea lui iubire față de Cuvântul întrupat și față de Lucrarea lui mântuitoare, iubire care i-a ramas în permanență întipărită în tot timpul vieții sale.

Astfel, în bună parte, teologia Sfântului Atanasie, în deosebi Hristologia sa, este una dintre contribuțiile nepieritoare ale gândirii patristice la înălțarea mărețului edificiu al teologiei creștine.

Sfântul Atanasie cel Mare s-a născut la Alexandria, în anul 295 unde a primit o educație creștină aleasă. În anul 312 a ajuns lector, iar în anul 318 a fost hirotonit diacon. După această dată, a ajuns în funcția de secretar patriarhal. Ca diacon și ca secretar îl însoțește pe episcopul Alexandru la sinodul de la Niceea in anul 325, unde joacă un rol decisiv în combaterea arianismului și în condamnarea lui Arie. După moartea Episcopului Alexandru a fost ales episcop al Alexandriei la 8 iunie 328. Episcopatul său a durat 45 de ani, suferind cinci exiluri unde a luptat împotriva ereziilor si reușind să împiedice înlocuirea simbolului niceean cu cel de la Rimini. Îl sprijină pe Sfântul Vasile cel Mare în strădania pentru pacificarea religioasă a Orientului. Scrie mult contra arianismului și apoi împotriva apolinarismului. A murit în luna Ianuarie a anului 373, după 20 de ani petrecuți in exil.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Iisus Hristos ca Logos Creator la Sfantul Atanasie cel Mare.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
11 pagini
Imagini extrase:
11 imagini
Nr cuvinte:
4 409 cuvinte
Nr caractere:
21 078 caractere
Marime:
33.97KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Religie
Predat:
la facultate
Materie:
Religie
Sus!