Intr-un sens dezvoltarea hermeneuticii moderne sau principiile pentru interpretarea textului a fost puternic influentata de studiile pauline. Baza pentru dezvoltarea gramaticala semantica a fondului, abordarii, au venit intai din interpretarea materialului epistolar si a manuscriselor, inafara de naratiunea apocaliptica si alte genii de studii. In acest sens scrisorile pauline participa la deznodamintul hermeneuticii generale. Inca acestea sunt problemele inerente la exegeza lor, la fel ca si natura ocazionala a scrisorilor lui. Hermeneutica clasica a avut intotdeauna de identificat scopul interpretarii ca si lamurirea itentiei semnificate de autor. Chiar in evul mediu cu patru niveluri de sensuri (literal, alegoric, metaforic, moral-tropologic, anagogic), cercetatorii au simtit ca au scos afara intelesul textului (sensul literal pe care au fost bazate celelalte sensuri). Mai recent aceasta abordare a ajuns sub un atac mai intens, ca si atentie s-a mutat de la autorul textului (teoria semiotica la cititor ca si pozitie a interpretarii (teoria post moderna). 1. 1. Bazele Gadamer si Ricoeur. Teoria hermeneutica a lui Gadamer a adus un model schimbat in domeniu. Gadamer a argumentat ca actul ajungerii la o intelegere nu deblocheaza intelegerea trecutului unui text, dar stabileste un dialect intre cititor si text.
Unde Gadamer a spus contopirea orizontului cititorul intra in procesul istoric al traditiei si asociaza textul cu ideea lumii. Textul a fost detasat de la autor fiind descis la noi relatii. Cititorul nu recreeaza situatia trecuta a autorului de judecata inapoi in trecut, dar patrunde intr-o relatie cu textul in care vocea textului si autorul interogheaza fiecare unul cu altul.
Ricoeur ia teoria lui Gadamer, promovand argumentul ca interpretarea este simbolica sau metaforica, ca si esenta aparand in fata textului (intr-o reconstructie a semnificatiei istorice). Pentru amandoi atat Gadamer cat si Ricoeur, problema distantei (distanta intre textul original si citirea curenta) pretinde o hermeneutica a suspiciunii, care concura cu ambiguitatile limbii si memoria umana. Cu aceasta accentuare hermeneutica s-a schimbat abordarea, de la o semnificatie intentionata de autor la o interactiune prezenta cu textul, observand in mod autonom semnificatia textului.
De ex. Cineva studiaza un pasaj ca romani 3, avansd deaface cu justificarea prin credinta in termeni metaforici, sau in intelesul extins, mai degraba decat intentia paulina. 1. 2. De la structuralism la deconstructie. Dupa Gadamer distingem mai multe miscari care au mutat focalizarea hermeneuticii de la autor la text si in final la cititor. Intai abordarea hermeneutica se facer cunoscuta ca si structuralism sau semiotica, tratand textul ca si un sistem arbitrar al semnelor, care trebuie sa fie decodificat in ordine la aparitia interpretarii. Cel care interpreteaza lucreaza cu prezenta sincronica sau literatura textului ca autonoma a autorului si controlata de doua aspecte ale ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
