Falsă Teologie A Visului

Ideea era sa vorbesc despre vis; despre vis asa cum este el definit si prezentat in si de Scripturi. Relatia dintre om si Dumnezeu trece deseori prin codul vedeniilor sau al viselor care de altfel, tot deseori, se confunda. Este acel moment aparte in care naturalul, obisnuitul, pare sa fie suspendat in miracolul comunicarii dintre creatura si Dumnezeu sau, dimpotriva, abia atunci este actualizat, scos din aparente si umplut de real pina in cele mai indepartate limite ale sale. Definitiile date visului sint, in Scripturi, contradictorii; elogiate sau blamate, revelatoare sau inselatoare, visele se intilnesc deseori ca mijloc de comunicare, insotit de acea aura de mister nocturn si de intelegeri onirice care definesc relevant parfumul textelor sacre.

In ceea ce ma priveste nu voi vorbi despre vis in sine; sau, mai exact, nu voi aminti vreunul dintre celebrele vise (ca cel al lui Iacov sau Daniel ori Nabucodonosor) ci voi apela la un pasaj irelevant in aparenta pentru chestiunea noastra. Il redau integral: Si a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el. Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamint toate fiarele cimpului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam. Si a pus Adam nume tuturor animalelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor salbatice; dar pentru Adam nu s-a gasit ajutor de potriva lui. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; si, daca a adormit, a luat una din coastele lui si a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luata din Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie si a adus-o la Adam. Si a zis Adam: Iata aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama a si se va uni cu femeia sa si vor fi amindoi un trup. Adam si femeia lui erau amindoi goi si nu se rusinau. (Facerea 2, 18-25). Daca ne rezumam doar la acest pasaj si nu tinem cont de versetul 27 de la primul capitol al cartii Facerii, unde se mentioneaza planul lui Dumnezeu de a crea simultan barbat si femeie, se pot face citeva speculatii interesante; si in mod necesar eretice.

La o citire atenta vedem ca Dumnezeu decide sa-i faca ajutor (poiesomen, de la poiesis, eos (e) care desemneaza actiunea de a face, creatia); cu toate acestea El nu face nimic, ci aduce (a adus; egagen, de la ago, a aduce) la Adam toate acele fiinte pe care le facuse din pamint; este un aspect remarcabil, cit timp retinem ca insusi Adam fusese creat din aceeasi materie. Motivatia lui Dumnezeu este una de natura experimentala dorea sa vada cum le va numi Adam. Experimentala deoarece ii permite Omului sa defineasca, sa conceptualizeze realitatea, esenta fiintelor create din pamint si sa-i permita acestuia sa-si descopere singuratatea. Ori aceasta este definita prin acel nu este bine (Ou kalon einan anthropon monon). ...