Esteticul în cult și importanța pentru pastorație

INTRODUCERE

Cultul Bisericii Ortodoxe are ȋn centrul lui Sfânta Liturghie, ȋn care se săvârşeşte, prin lucrarea Sfântului Duh, prefacerea pâinii şi vinului ȋn trupul şi sângele Domnului şi se ȋmpărtăşesc credincioşii de acestea şi de ȋnsuşi Sfântul Duh care e sălăşluit ȋn trupul euharistic al Domnului ca ȋntr-un locaş şi ca ȋntr-o biserică.¹ O altă parte ȋnsemnată a cultului Bisericii Ortodoxe constă din rânduielile Sfintelor Taine, prin care se ȋmpărtăşesc credincioşilor alte haruri. Dar pe lânga aceste părţi, cultul Bisericii Ortodoxe mai constă şi din unele ierurgii: de ex.: sfinţirea apei mici şi mari, ȋnmormântarea, sfinţirea locaşului bisericesc, a icoanelor, a altor obiecte bisericeşti, apoi sfinţirile unor veşminte şi obiecte bisericeşti, a unor alimente folosite de credincioşi, pentru ca toate acestea să se ȋmbrace ȋn diferite daruri ale Sfântului Duh şi prin ele şi cei ce se ating sau se folosesc de ele. (1) Modul ortodox de închinare este liturgic (conţine anumite ritualuri) deoarece închinarea adusă lui Dumnezeu, aşa cum o prezintă Biblia – atât în Vechiul cât şi în Noul Testament – este una liturgică; (2) Cultul creştin a fost unul liturgic încă de la începutul istoriei Bisericii; (3) Modul de închinare non-liturgic, care este o marcă specifică Protestantismului, reprezintă o scindare de modelul istoric al cultului creştin; şi (4) Modul liturgic de închinare este esenţial pentru înaintarea noastră în viaţa spirituală. Pe muntele Sinai, Dumnezeu i-a dat lui Moise şi indicaţii referitoare la construirea Cortului Mărturiei şi a mobilierului din interiorul său (Exod 25-27), la confecţionarea veşmintelor preoţilor (Exod 28) şi la instituirea sărbătorilor religioase cu caracter ciclic, anual (Exod 23). Toate aceste date, luate împreună, indică faptul că modul în care oamenii Vechiului Testament îl slăveau pe Dumnezeu era unul liturgic.

În cult, credinciosul urcă în viaţa terestră treptele frumuseţii şi demnităţii sale, dobândind puterea de a îmblânzi, de a potoli şi a mângâia, puterea de a netezi asprimile vieţii, de a încălzi, de a încuraja, de a elibera, de a uni, de a înfrumuseţa, de a da existenţei intimitate, tihnă şi siguranţă, cu dărnicie fără epuizare, cu o înţelegere de-plină a tot ce este vital şi esenţial. Esteticul are cauzalitate religioasă, motiv pentru care Biserica solicită atât de mult creaţiunea artistică. De aceea nicăieri frumosul nu e mai înalt şi mai pur ca în Biserica lui Dumnezeu. Energiile necreate ale lui Dumnezeu işi extind lucrarea şi ȋn casele credincioşilor, umplându-le de darurile cerute. Ele lucrează nu numai prin rugăciunile credincioşilor, ci şi prin mijloacele sfinţite de preot ȋn biserică sau chiar ȋn casele lor. Tot mediul de viaţă al credincioşilor stă sub puterea energiilor necreate, sub ploaia de daruri aduse de ele.²

¹ Pr. Prof. D. Stăniloaie, Cultul Bisericii Ortodoxe. Sfânta Liturghie, O 1/1981, p. 5.

² Ibidem, p. 12.

ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CULTULUI ȊN BISERICA ORTODOXĂ

Mulţi dintre cei care asistă pentru prima dată la o slujbă a Bisericii Ortodoxe suferă un adevărat şoc cultural. Ei văd preoţi îmbrăcaţi într-un fel de robe brodate migălos – traversând biserica şi legănând un obiect care se numeşte “cădelniţă” – oameni care îşi fac cruci şi se închină, aud cântări arhaice, rugăciuni lungi şi elaborate şi nu în ultimul rând simt un parfum bogat de tămâie. Toate acestea îi pot determina să îşi pună întrebarea: “De ce tot acest ritual? Oare nu a condamnat Iisus ritualurile fariseilor? Cultul creştin nu ar trebui să fie ceva spontan, inspirat şi condus de către Dumnezeu?” Aceasta este un mare păcat, deoarece prejudecăţile şi ignoranţa îi împiedică pe aceştia să descopere comorile spirituale pe care le ascunde cultul şi modul de închinare al creştinilor ortodocşi. Dacă cei ce se grăbesc să acuze, ar fi mai atenţi la modul de cercetare al ,,Scripturilor‟, care spune să fim ȋn stare să „dăm litera la o parte şi să aflăm duhul ei‟, atunci ar descoperi că tot Mântuitorul a spus că: „ Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau proorocii; n'am venit să stric, ci să plinesc‟ ( Matei 5, 17), deci, Hristos nu a condamnat ritualul, ci anumite datini, obiceiuri, strecurate fără nici-o legatură cu adevăratul ritual, pe care tot Dumnezeu ȋl legiuise prin Moise ȋn Legea Veche.

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ